Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri externe

Papa și copiii
Papa Benedict al XVI-lea a reunit în jur de 100.000 de copii și tineri pentru o întâlnire intitulată "Pâinea din cer". În luna iunie a acestui an, papa a adresat o invitație tuturor copiilor care primesc în anul în curs prima lor Împărtășanie, să vină în Piața "Sf. Petru" pentru a confirma rolul esențial pe care sacramentul Euharistiei îl are în formarea și creșterea spirituală a copiilor. Invitația a fost adresată copiilor din Dieceza de Roma și din diecezele învecinate. Totuși, copii din întreaga Italie, din Spania și Franța, precum și din alte țări au sosit sâmbătă, 15 octombrie, în Piața "Sf. Petru", umplând-o până la refuz. Punctul culminant al zilei a fost conversația lor cu papa Benedict al XVI-lea, care a răspuns la întrebările despre Euharistie a șapte dintre copii, așezați aproape de el. Înainte de sosirea papei, în jurul orei 18.00, copiii au participat la un festival de muzică. Întâlnirea s-a încheiat cu adorație și binecuvântarea euharistică.

Expoziție euharistică
Încheierea Anului Euharistic a coincis cu o expoziție fotografică intitulată "Miracolele euharistice", la Colegiul Eclezial Internațional "Sf. Carol Borromeu". Organizată de Institutul "Sf. Papă și Martir Clement I", expoziția a fost deschisă sâmbătă, 15 octombrie, și se va închide la 13 noiembrie. Exponatele prezintă istoria în detaliu a aproximativ 80 dintre cele mai importante miracole euharistice. Un scurt film permite vizitatorilor să intre virtual în locurile unde au avut loc miracolele. Unul dintre promotorii evenimentului a fost Mons. Raffaello Martinelli, oficial al Congregației pentru Doctrina Credinței, membru al comisiei editoriale a Compendiumului Catehismului Bisericii Catolice.

Întâlnire a președinților
În perioada 29 septembrie - 2 octombrie, 34 de președinți de Conferințe Episcopale din Europa s-au întâlnit pentru a căuta să identifice strategii de evanghelizare care să fie puse în practică la nivel național. Întâlnirea s-a desfășurat la Roma, găzduită fiind de card. Camillo Ruini. În prima zi, discuțiile s-au centrat pe Conciliul Vatican II și Europa. În sfera pastorală s-au abordat teme precum vocațiile, catehizarea în școli și universități, mijloacele de comunicare socială și fenomenul migrației. A doua zi a fost dedicată problemei ecumenismului și apropiatei Întâlniri Europene Ecumenice, care va avea loc la Roma între 24 și 27 ianuarie 2006. Alte teme abordate au fost Ziua Mondială a Tineretului, referendumul italian privind fertilizarea, dezbaterea din Spania despre familie și cea din Europa despre eutanasie. Din România a participat ÎPS Lucian Mureșan, președintele Conferinței Episcopilor din România.

Ziua Comunicațiilor Sociale
"Mass-media: o rețea de comunicare, comuniune și cooperare" este tema aleasă de papa Benedict al XVI-lea pentru Cea de-a 40-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale, din 2006. Conform arhiepiscopului John P. Foley, președintele Consiliului Pontifical pentru Comunicațiile Sociale, "această primă temă aleasă de Sfântul Părinte pentru Ziua Mondială a Comunicațiilor subliniază aprecierea sa pentru capacitatea mijloacelor de comunicare socială nu doar să facă cunoscută informația, ci și să promoveze o cooperare fructuoasă". Ziua Comunicațiilor Sociale este marcată în majoritatea țărilor în duminica dinaintea Rusaliilor. În 2006, ea va fi celebrată la 28 mai.

Prețul fidelității
Episcopul Peter Chang Bai Ren, prelat clandestin al Diecezei de Hanyang din provincia Hubei, China, a murit la 12 octombrie din cauza unor probleme cu inima, la 90 de ani. S-a născut în februarie 1915, a intrat în seminar în 1926 și a studiat la Colegiul Pontifical Urbano din Roma între 1937 și 1945. Aici a primit doctoratul în teologiei. În decembrie 1942 a fost hirotonit preot. Consacrarea pr. Chang ca episcop a avut loc în 1986. Între 1955 și 1979 a fost închis de autoritățile chineze. În 1997 scria: "La 13 septembrie 1955, când milițienii cu armele îndreptate spre mine au strigat și m-au amenințat, ca să renunț la papa de la Roma, le-am răspuns scurt: "Împușcați-mă dacă vreți, dar eu nu renunț la papa". Nu am fost împușcat, dar am petrecut 24 de ani în închisoare și în lagăre de muncă".

25 de ani
S-au împlinit 25 de ani de când a trecut la Domnul PS Marton Aron, episcop de Alba-Iulia. Joi, 29 septembrie, cu ocazia hramului catedralei romano-catolice din Alba-Iulia, s-a omagiat personalitatea episcopului care a trăit și a condus Biserica în anii grei ai comunismului. Cu această ocazie s-a deschis Muzeul "Episcop Marton Aron". PS Marton Aron a fost cunoscut și de Dieceza de Iași prin faptul că în Seminarul de la Alba-Iulia au studiat câteva generații de preoți când Seminarul de la Iași a fost interzis. De asemenea, pentru că Dieceza de Iași ani de-a rândul a fost lipsită de episcop, PS Marton Aron a sfințit mai multe serii de preoți la Alba-Iulia. Din Dieceza de Iași la evenimentele legate de comemorarea PS Marton a participat PS Aurel Percă.

Vizită episcopală
Vizita pastorală a PS Petru Gherghel în comunitățile române din Roma, duminică, 16 octombrie, a umplut de bucurie cele trei biserici în care se celebrează Liturghia duminicală. Cu această ocazie, episcopul l-a prezentat în mod oficial pe pr. Iulian Faraoanu care, din această toamnă, a fost numit asistent al pr. Isidor Iacovici în grija sufletelor românilor din zona Romei. Celebrările prilejuite de această vizită au fost ținute în biserica din Ladispoli, o localitate din afara Romei, în care trăiește o comunitate de catolici proveniți în cea mai mare parte din Săbăoani, apoi în biserica "Santa Maria Causa Nostrae Laetitiae", aflată la marginea Romei, în zona Casilina, unde este o comunitate română în creștere. Aici, înainte de sfânta Liturghie, PS Petru s-a întâlnit și a schimbat câteva cuvinte cu ES card. Tomas Spidlik, care tocmai celebrase slujba pentru italieni. Momentul culminant a fost atins la sfânta Liturghie din biserica "Santa Maria in Portico in Campitelli", din centrul istoric al Cetății Eterne, punctul cel mai important de întâlnire pentru catolicii români din Roma. (Pr. Bogdan Herciu)

Sesiunea de toamnă a CER
În zilele de 26 și 27 septembrie, la sediul Secretariatului General din București s-a desfășurat sesiunea de toamnă a Conferinței Episcopilor din România cu participarea, ca invitat, a ES Jean Claude Périsset, nunțiu apostolic în România. Punctele de pe ordinea de zi au vizat, printre altele, unele detalii ale noului proiect al Legii libertății religioase, modul de abordare a pelerinajelor cu relicve ale unor sfinți, Statutul Casei de Pensii a diecezelor romano-catolice, instituția capelei și capelanului universitar, probleme de ordin intern și unele anunțuri. S-a stabilit ca sesiunea de primăvară a conferinței să se desfășoare la București, în zilele de 2-4 mai 2006, zile în care Nunțiatura Apostolică de la București va marca prima aniversare a inaugurării pontificatului papei Benedict al XVI-lea.

Studiu asupra migrației
Orașul București a găzduit, în perioada 21-25 septembrie, conferința Vizita de studiu asupra migrației, organizată de Comisia pentru Migrație din cadrul Caritas Europa, la care au participat reprezentanți din mai multe țări europene. Din România au participat alături de reprezentanți ai Caritas București și Blaj, Iudita Iacob și Claudiu Petrina, din cadrul proiectului Porți de Emigrare Caritas Iași. Programul de lucru a conținut, pe lângă sesiunile de prezentare a activităților organizațiilor invitate, vizite la unul dintre centrele de acomodare pentru solicitanții de azil, la Organizația Femeilor Refugiate, precum și o călătorie la Câmpulung Muscel unde participanții au făcut cunoștință cu proiectele Caritas desfășurate în zonă. Vineri, reprezentanții Caritas Iași au făcut o scurtă prezentare a activităților desfășurate în cadrul proiectului Porți de Emigrare. În încheierea lucrărilor, Peter Verhaeghe, membru al Comisiei pentru Migrație din cadrul Caritas Europa, a afirmat că, deși adesea vedem doar consecințele negative, nu trebuie să pierdem din vedere efectele benefice ale migrației, cum ar fi: aportul nou de forță de muncă și de experiență, îmbogățirea culturală reciprocă a țărilor implicate. (Iudita-Gilberta Iacob)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat