Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Catedrala din Iași

Catedrala nouă din Iași, construită între anii 1992 și 2005, e pregătită pentru sărbătoarea sfințirii și a consacrării altarului care vor avea loc la 1 noiembrie.

Demersurile de a construi un nou lăcaș au reînceput imediat după evenimentele din decembrie 1989. PS Petru Gherghel a așezat piatra de temelie în ziua de 15 august 1990, aproximativ în mijlocul curții actuale, puțin spre sud. Lucrările au fost sistate după câteva luni de către prefectura locală. A trebuit să se realizeze un alt proiect, respectând două condiții: "îndepărtarea cât mai mult a construcției de Bd. Ștefan cel Mare și menținerea clădirilor existente în perimetrul respectiv".

Lucrările au fost reluate în august 1992 și până la finalul anului s-au turnat fundațiile. În octombrie 1993 era turnată placa la cota zero. La Crăciunul anului 1993 s-a celebrat prima Liturghie la subsol. În iunie 1998 catedrala era ridicată; la 24 iunie 1998 s-a celebrat prima sfântă Liturghie, PS Petru Gherghel hirotonind 12 preoți. S-a lucrat după aceea la acoperiș, la finisare și la mobilare.

Spațiul de cult are 76 de bănci și patru confesionale din stejar, baptisteriul pe partea dreaptă, la mijloc, și un al doilea tabernacol pe stânga, la mijloc. Pe conturul de la balcoane sunt cincisprezece stațiuni ale Căii sfintei cruci în mozaic; tot în mozaic sunt: imaginea centrală și cele patru imagini din față care reprezintă scene din viața sfintei Fecioare Maria. Tabernacolul principal este așezat la baza mozaicului central. Altarul, așezat într-un desen care formează un pește, are de o parte și de alta pupitre de la care se proclamă lecturile sfinte. De la intrare până la altar este un covor din marmură cu stele. Pe cupola catedralei, cu cele 24 de nervuri, este monograma lui Cristos din centrul căreia coboară un candelabru, o replică a cupolei. Vitraliile sunt așezate pe trei registre reprezentând teme legate de creație, alianță, sacramente, misterele Rozariului.

Sunt câteva chei de lectură care ajută la înțelegerea semnificației arhitecturii catedralei.

O primă cheie o oferă privirea din afară. Rotundă, cu cele 24 de ogive și cu crucea în vârf îndreptată spre cer, catedrala seamănă cu o coroană ce trimite spre regalitatea lui Cristos care îi face părtași pe Maria și pe creștini de aceeași demnitate.

Forma rotundă trimite în același timp spre perfecțiunea lui Dumnezeu. Cercul este simbolul cerului, al infinitului, al eternității, al perfecțiunii, al unității, al vieții. Cu referință la unitate, forma catedralei este o invitație la realizarea rugăciunii lui Isus: "Ca toți să fie una", emblemă și dorință a păstorului Diecezei de Iași.

A doua cheie de lectură este oferită de interiorul catedralei. La o citire pe orizontală, de la intrare spre altar, semnele și simbolurile ne introduc în istoria mântuirii; covorul cu 12 stele ne conduce spre altar, punctul cel mai important al lăcașului de cult, apoi spre tabernacol și spre icoana centrală care o reprezintă pe Maria, regină. La intrare în catedrală, pe stânga și pe dreapta, se află două aghiazmatare cu câte o placă din marmură pe care este gravată crucea: sunt semnul Botezului. Toate acestea semnifică faptul că, intrând în Biserică prin Botez, creștinul este pelerin, înaintează pas cu pas pentru a-l întâlni tot mai mult pe Domnul. A treia cheie este dată de lectura pe verticală a semnelor. Cupola ce reprezintă cerul, monograma lui Cristos și razele care coboară pe cei patru stâlpi (cei patru evangheliști), candelabrul cu monograma lui Cristos, o replică a cupolei - toate acestea duc cu gândul la faptul că Isus Cristos vine și azi la oameni prin cuvânt și prin sfintele taine; el, "lumina lumii", risipește întunericul întocmai cum o face lumina candelabrului în catedrală.

Atunci când te apropii și intri în catedrală ai senzația că ți se dezvăluie măreția lui Dumnezeu. Dimensiunile mari, figurile geometrice, vitraliile, mozaicurile - toate contribuie la a-ți crea sentimentul de înălțare spirituală. Intrând, poți exclama cu psalmistul: "Cât de plăcute sunt lăcașurile tale, Doamne al oștirilor!" (Ps 84,1).

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat