Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Legea si dreptul tau -

Utile

Burse de studii

În conformitate cu H.G. nr. 769 din 14.07.2005, Ministerul Educației și Cercetării acordă anual, pe bază de contract, un număr de burse de studii studenților cu domiciliul în mediul rural care urmează cursurile de zi ale unor instituții de învățământ superior acreditate și care se obligă să profeseze în învățământul din mediul rural, în specialitatea pentru care s-au pregătit, o perioadă cel puțin egală cu perioada pentru care au primit bursa.

Modificări la legile fondului funciar

Conform art. 33 din Legea 1/2000, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate și foștii proprietari cărora li s-a respins cererile sau li s-au modificat sau anulat adeverințele de proprietate, procesele verbale de punere în posesie sau titlurile de proprietate prin nesocotirea prevederilor art. III din Legea 169/1997. Cererile de reconstituire a dreptului de proprietate se consideră a fi depuse în termen chiar dacă acestea au fost depuse la alte comisii decât cele competente potrivit legii; aceste comisii vor trimite cererile, din oficiu, comisiilor competente, înștiințând despre acest lucru și persoanele îndreptățite. Persoanele fizice și persoanele juridice, care nu au depus în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997 cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare, pot formula astfel de cereri în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (Ultimul termen de depunere a cererilor este, conform noilor dispoziții legale, 30 noiembrie 2005).

Conform art. III din Legea 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și Legii 1/2000:
a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri:
- actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la Cooperativa Agricolă de Producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri;
- actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop;
- actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în Cooperativa Agricolă de Producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de către stat prin acte translative de proprietate;
- actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor;
- actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafață stabilite de art. 24 alin (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991;
- actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri.

Pensii pentru agricultori

Începând cu data de 1 septembrie, se majorează cu 10% punctajele medii anuale obținute prin valorificarea, potrivit legii, a fiecărui an util realizat în cadrul fostelor unități cooperatiste, a fiecărui an de contribuție realizat de țăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992 privind pensiile și alte drepturi de asigurări ale agricultorilor, precum și a perioadelor de contribuție realizate, conform acestei legi, după data de 29 iulie 1992 și până la data de 1 aprilie 2001, pentru:
- persoanele ale căror drepturi de pensie, cuvenite sau aflate în plată s-au deschis anterior datei de 1 aprilie 2001;
- persoanele ale căror drepturi de pensie, cuvenite sau aflate în plată, s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001 - 31 august 2005.

Mihaela Ciobanu, avocat



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat