Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri externe

Biblia în secolul XXI
Peste 400 de persoane din 98 de țări s-au întâlnit la Roma în perioada 14-18 septembrie, la Centrul Aurelia, pentru Congresul Biblic Internațional pe tema "Sfânta Scriptură în viața Bisericii". Evenimentul a fost organizat în comun de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor și de Federația Biblică Catolică (FBC). Au fost invitați toți președinții conferințelor episcopale și ai sinoadelor Bisericilor Catolice Răsăritene, precum și delegații din alte Biserici și comunități ecleziale. Astfel s-a dorit să se marcheze 40 de ani de la promulgarea documentului conciliar Dei verbum, aprobat cu puțin timp înainte de încheierea Conciliului Vatican II în 1965. Conferința a inclus 18 prezentări și grupuri de discuții. Printre temele majore s-au numărat: exegeza; catehismul și liturgia; dialogul ecumenic; relația cu evreii; dialogul interreligios; provocările ridicate de noile mișcări religioase; problema tot mai gravă a fundamentalismului; valorile religioase în contextul secular; dreptatea și pacea într-o lume globalizată. Participanții au avut ocazia unei întâlniri private cu papa Benedict, prilej cu care papa Benedict a afirmat că "Biserica nu trăiește de la ea putere, ci din Scriptură, și din Scriptură își extrage călăuzirile pe drumul ei". Pontiful și-a încheiat discursul amintind de tradiția străveche a lectio divina: "Ca punct fix în activitatea pastoral biblică, lectio divina trebuie deci să fie încurajată, inclusiv prin folosirea de noi metode".

Adunare plenară
La Roma, la Centrul Salesianum, în perioada 29 septembrie - 2 octombrie, a fost organizată Adunarea Plenară a Președinților Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE), ca răspuns la invitația card. Camillo Ruini, președintele Conferinței Episcopale Italiene. Ca temă a fost "Conciliul Vatican și Europa. Ce indicații pentru viitor?". Au fost discuții despre vocații, cateheză, învățământ, mijloacele de comunicare sociale, migrațiile, alte probleme din realitatea europeană contemporană. S-a vorbit și despre pregătirea Celei de-a III-a Adunări Ecumenice Europene (AEE3), care se va desfășura la Roma, în perioada 24-27 ianuarie 2006.

Congres Renovabis
Un Congres Internațional al Renovabis-ului a avut loc în perioada 1-3 septembrie la Freising (Germania) având tema "Bogăție nouă, sărăcie nouă. Contraste sociale în Estul și Centrul Europei". Au participat 366 de persoane din majoritatea țărilor Europei. Din România a fost prezentă o delegație compusă din 17 persoane din diferite Biserici și comunități (catolici, ortodocși și protestanți). Episcopia de Iași a fost reprezentată de PS Petru Gherghel și pr. Alois Fechet. În cadrul congresului, prin referatele prezentate de diferite personalități, s-a analizat situația nou-creată în Europa după schimbările care au avut loc după anul 1989. Din toate luările de cuvânt a reieșit necesitatea unui dialog între Est și Vest, responsabilitatea Bisericii în rezolvarea problemelor sociale, precum și importanța contactelor între instituții și persoane.

Ultimele cuvinte
Vaticanul a publicat relatarea oficială a ultimelor zile ale papei Ioan Paul al II-lea. Documentul, publicat la 17 aprilie, acoperă perioada care a început cu primul anunț privind faptul că defunctul papă era afectat de "simptome de gripă" din 31 ianuarie, și se încheie cu funeraliile sale. Relatarea de 220 de pagini este scrisă în principal în limba italiană, fiind incluse și unele pasaje în limba latină. După moartea unui pontif roman, secretarul de stat al Vaticanului pregătește o relatare a ultimelor momente ale vieții acestuia, care este apoi publicată ca un număr special al Acta Apostolicae Sedis (publicație oficială a Sfântului Scaun, constând în notificări oficiale editate de Secretariatul de Stat. Apar 12 numere pe an, cu un index anual).

Manifestări jubiliare
Pentru Dieceza Romano-Catolică de Timișoara anul 2005 este un an jubiliar, sărbătorindu-se 975 de ani de la întemeierea Episcopiei de Cenad, al cărei prim episcop a fost sfântul Gerard. În urmă cu 75 de ani, în anul 1930, prin actul Solemni conventione a fost înființată Dieceza de Timișoara, ca succesoare pe teritoriul românesc a străvechii Episcopii de Cenad. Pentru a marca aceste două aniversări în perioada de 23-25 septembrie, în catedrala romano-catolică (dom) din Timișoara și în biserica romano-catolică din Cenad s-au desfășurat celebrări festive. Sâmbătă, 24 septembrie, cu ocazia solemnității Sfântului Gerard, în biserica romano-catolică din Cenad și duminică, 25 septembrie, în catedrala romano-catolică din Timișoara ES Jean-Claude Périsset, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, a prezidat Liturghia pontificală. La Liturghia de la Cenad, alături de numeroși episcopi din țară și străinătate, a participat și PS Petru Gherghel, episcop de Iași.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat