Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Marturii. Experiente -

Știu un loc.

Anul acesta (la 26 august) s-au împlinit 30 de ani de la moartea părintelui Mihai Rotaru. Mă văd parcă și acum în biserica parohială și pe drumurile prăfuite ale Barticeștiului pe unde (după mai multe peripeții provocate de cei cărora nu prea le convenea atitudinea poporului nostru exprimată printr-o astfel de procesiune organizată de pr. Apostol!) l-am condus pe răposatul nostru păstor spre locul de odihnă veșnică în cimitir.

El a fost cel care, ieșit fiind din închisoare, a preluat Parohia Barticești (1966) după plecarea neașteptată a pr. Leopold Nestmann. Cheia bisericii i-a fost înmânată de vicarul parohial de atunci, preotul Petru Gherghel, actualul episcop de Iași. Ce bucurie și speranță puteam citi atunci pe chipurile celor care-l înconjurau pe noul paroh!

Cu câtă atenție îl ascultam noi pe părintele când predica: avea mereu o pildă, cu care ne captiva, fiind luată chiar din viața noastră cotidiană...!

Nu s-a lăsat până nu a reușit să facă prelungirea actualei biserici (1968) în forma pe care o avem și acum.

Voia să ajute populația Barticeștiului prin ridicarea unui dispensar, săpând el primul hârleț pentru fundația casei (noi, seminariștii și teologii de atunci, fiind de față)... dar s-au opus cei care aveau pe atunci puterea!

Personal se interesa de copiii care terminau școala în sat și-i ajuta să meargă mai departe să învețe o meserie. "Coșărcile" și "covoarele persane sau Carpați" din Barticești duceau peste tot renumele satului nostru, acțiunea aceasta socială fiind una din multele întreprinse de parohul nostru iubit.

Eu și Ionel Blaj ne-am prezentat la dânsul spunându-i că vrem să intrăm în Seminarul din Iași. Chipul său a început să se lumineze și, cu entuziasmul său caracteristic, ne-a felicitat și ne-a promis că ne va însoți pe drumul spre preoție. Nu a ajuns să ne vadă preoți, dar, atât cât a putut, a căutat să ne țină aproape de el, insuflându-ne dorința de a "merge în larg", adică de a privi în zare departe și a nu ne împiedica de micile necazuri ale acelor timpuri...

Greu ne-a venit tuturor, de la mic până la mare, când am auzit că părintele Mihai Rotaru s-a îmbolnăvit și s-a internat într-un spital din București. Ajutat de pr. Petru Gherghel, pe atunci profesor la Seminar, a venit cu ultimele puteri la Barticești pentru a-și lua rămas bun de la noi...

Deși au trecut atâția ani, mă văd suspinând și parcă aud și acum suspinele credincioșilor din biserică la auzul cuvintelor pronunțate tot mai încet de gura uscată din când în când umezită cu un pahar de apă rece de pe altar și la văzul acelui chip slăbit al părintelui, care nu mai era de recunoscut, așa de mult slăbise.

"... Știu un loc, unde am primit cadoul vieții, unde am făcut primii pași, unde am învățat să mă rog și unde mi s-au deschis ochii pentru scrisul și cititul cărților...!

... Știu un loc, unde m-am pregătit pentru preoție și unde am fost sfințit preot...!

... Știu un loc, unde credeam că voi munci ani mulți în mijlocul poporului lui Dumnezeu, căruia mi-am dedicat viața în slujire...!

... Știu un loc, ba mai multe, unde l-am urmat pe Cristos pe drumul suferinței și al crucii închisorilor...!

... Știu un loc, - aici la voi - unde, după ce am reprimit libertatea, episcopul m-a trimis ca păstor al vostru...!

... Știu un loc, - aici la voi - unde am căutat să mă implic în viața socială pentru a vă ajuta să vă câștigați acasă pâinea cea de toate zilele...!

... Știu un loc, - aici... în apropiere... la voi - unde se va deschide un mormânt în care voi fi eu depus și la căpătâiul căruia va fi fixată o cruce pe care se vor putea citi cuvintele lui Isus Cristos adresate ucenicilor săi: «În lume veți avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea» (Ioan 16,33b)".

Răsplătește, Doamne, cu bunurile cerești, pe acest vrednic slujitor al tău și al poporului nostru credincios, părintele Mihai Rotaru!

Pr. Pavel Balint



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat