Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Din istoria Bisericii locale -

Primul episcop indigen

După ce în rubricile similare ale prezentei publicații, lunile trecute, au fost prezentate crâmpeie biografice din viața și activitatea primului episcop al Diecezei Catolice de Iași (Nicolae Iosif Camilli) și ale primului rector al Seminarului diecezan (Francisc Xaveriu Habeni), dorim să evidențiem acum unele aspecte din viața primului episcop indigen, Mihai Robu, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc, la 27 septembrie, 60 de ani.

Primul episcop indigen al Diecezei de Iași s-a născut la Săbăoani, în ziua de 10 aprilie 1884. Clasele primare le-a urmat în satul natal, iar în toamna anului 1894 a intrat în Seminarul din Iași. A primit hirotonirea diaconală la 19 noiembrie 1906, iar cea sacerdotală la 7 aprilie 1907. Chiar înainte de fi sfințit preot, Mihai Robu fusese numit prefect pentru seminariștii din Iași, funcție pe care a exercitat-o câțiva ani și după prezbiterat. În perioada Primului Război Mondial, când Seminarul din Iași a fost închis, a activat ca paroh la Văleni, Faraoani și Bacău. În anul 1920, a fost numit secretar al episcopului Alexandru Theodor Cisar, activând totodată ca prefect și profesor în Seminarul din Iași, redeschis la 18 octombrie în același an. În iunie 1922, a fost numit paroh de Horlești, colaborând activ la revista Lumina creștinului și fiind capelan la Mănăstirea Notre Dame de Sion din Iași.

La 5 iulie 1925, a fost numit episcop de Iași de către papa Pius al XI-lea, iar la 20 septembrie a fost consacrat de episcopul Cisar în capela Notre Dame de Sion din Iași. Dintre activitățile prin care s-a remarcat amintim: ridicarea a numeroase biserici, grija deosebită pentru seminarul diecezan, multe vizite canonice însoțite de administrarea sfântului Mir, susținerea presei catolice, ocrotirea celor greu încercați în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, ratificarea Concordatului dintre statul român și Sfântul Scaun în 1929, deschiderea Seminarului Filozofico-Teologic Franciscan de la Luizi-Călugăra, susținerea școlilor surorilor Notre Dame de Sion din Iași și Galați etc.

Un eveniment notabil din acea perioadă a fost serbarea jubileului de 50 de ani de la înființarea Seminarului diecezan. Grija specială a episcopului Robu față de seminar s-a oglindit în generațiile de preoți care s-au format în perioada păstoririi sale, culminând cu promoția celor 33 de preoți sfințiți în anul 1939.

Pastorația tineretului catolic a reprezentat pentru episcopul Robu una dintre preocupările sale constante. Pentru a răspândi asociațiile de tineri, la 11 septembrie 1939, a redactat Normele pentru pastorațiunea tineretului, în care arăta că scopul Bisericii este "să formeze din tineri creștini adevărați, membri vii ai Bisericii, să-i pregătească pentru formarea unui cămin și unei familii creștine (...), să-i lege mai strâns de Dumnezeu și cu poporul din care fac parte...". În spiritul enciclicelor papale, episcopul Robu a încurajat și a susținut în activitățile lor caritative și formative toate asociațiile parohiale.

O problemă grea și delicată pe care a trebuit să o rezolve a fost aceea a identității catolicilor din Moldova. Fiind conștient de "nedreptățile și jignirile" aduse enoriașilor săi, la 6 martie 1943, episcopul Robu, printr-un gest extrem de curajos, a luat hotărârea de a stopa această situație, adresându-se direct mareșalului Ion Antonescu printr-un memoriu detaliat și bine documentat. Acesta a fost analizat în ședința Consiliului de Miniștri din 17 martie 1943 și a primit un răspuns favorabil, în sensul că Guvernul României admitea că "originea etnică română este recunoscută tuturor catolicilor din Moldova".

La 19 martie 1944, episcopul Robu a celebrat ultima sfântă Liturghie în Seminarul din Iași, deoarece, din cauza operațiunilor militare din Moldova, a trebuit să se refugieze împreună cu seminariștii la Beiuș. Acolo, din cauza represiunilor armatelor germane și ungare, la mijlocul lunii septembrie 1944, a fost nevoit să se retragă în munți, unde a contractat o dublă pneumonie, în urma căreia a murit, la 27 septembrie 1944. A fost înmormântat vineri, 29 septembrie, în cimitirul din Beiuș, iar în anul 1964 osemintele sale au fost aduse la Iași și reînhumate în catedrala "Adormirea Maicii Domnului".

Pr. Alois Moraru



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat