Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitate -

De ce la Lourdes?

Cardinalul Philippe Barbarin, arhiepiscop de Lyon, a prezidat anul acesta pelerinajul național tradițional din ziua de 15 august către Lourdes. Cu această ocazie, a răspuns la întrebările puse de animatorii sitului oficial al pelerinajului papei la Lourdes: www.lourdes2004.com. Prezentăm acest interviu, preluat de la agenția Zenit.

- Ce i-ați spune unui tânăr care v-ar întreba despre misterul neprihănitei zămisliri?

Să începem cu glasul pe care Isus l-a auzit atunci când a ieșit din apele Iordanului: "Acesta este Fiul meu preaiubit". Ceea ce Dumnezeu a dorit să dea oamenilor s-a înfăptuit prin Isus, singurul mijlocitor. Noi primim totul - iertarea păcatelor, dreptate și pace, puritatea inimii, sfințenia, victoria asupra morții - prin Botez, care este renașterea noastră. "Să nu te miri că ți-am spus: «Trebuie să vă nașteți din nou»", i-a spus Isus lui Nicodim. Astfel, înțelegem de ce Dumnezeu a voit să dea acest dar Mamei Fiului său. Chiar înainte ca Dumnezeu să mântuiască lumea prin pătimirea și învierea lui Cristos, în momentul când viața Mariei a fost zămislită în sânul mamei sale, ea era "preasfântă". De aceea, în salutul său, îngerul Gabriel a spus: "Bucură-te, cea plină de har". Oricât am studia și am analiza viața ei, nu vom vedea nimic altceva decât iubire.

- Care este mesajul esențial al prezenței papei la Lourdes de anul acesta?

Ioan Paul al II-lea a venit cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a proclamării dogmei neprihănitei zămisliri de către predecesorul său, fericitul Pius al IX-lea. El ne-a ajutat să aprofundăm ceea ce, în credința noastră, se referă la Mama lui Dumnezeu. Conciliul Vatican II ne-a învățat să vedem locul pe care Maria îl are în Biserică și în viața oamenilor. Datorită exemplului Mariei și al vieții sale, Sfântul Părinte ne ajută să vedem întreaga lumină pe care Dumnezeu a revărsat-o în inima omului. Este ceva care ne încurajează și ne umple de speranță. Papa s-a rugat Rozariul împreună cu noi, meditând asupra misterelor de lumină pe care le-a propus în urmă cu doi ani. Isus este "lumina lumii". Toți cei care se apropie de Cristos, care îl iubesc și îl urmează, care participă la misiunea și la pătimirea sa, toți aceștia reflectă această lumină în lume. În această privință putem să spunem, de asemenea, că Maria este prima. L-am văzut, de asemenea, pe Sfântul Părinte ca un bolnav printre cei bolnavi, care vin în fiecare an la Lourdes în număr mare. Acest fapt a stimulat speranța sa și ne ajută să-i iubim pe cei bolnavi cu multă blândețe și să le acordăm rolul care le aparține în societatea noastră, îndeosebi în comunitățile noastre creștine.

- Ce imbold poate da acest eveniment pentru viața Bisericii Catolice din Franța?

Ar trebui să fiu un ghicitor ca să pot răspunde. Aș spune că atunci când poporul creștin se adună în jurul păstorului său, oamenii sunt stimulați, deoarece este manifestată unitatea și comuniunea în credință. Predicarea evangheliei, învățătura Bisericii sunt hrană pentru inimile și mințile noastre. Biserica are întotdeauna nevoie să fie trezită. Cred, de asemenea, foarte mult în harul Mariei, specific pentru această zi și acest loc. Câtă tandrețe și umilință vedem în evenimentele de la Lourdes și pe fața micuței Bernadeta! Ce sărbătoare frumoasă este la 15 august, solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, care este o întâlnire spirituală în miezul verii. Este ziua în care auzim evanghelia cu imnul Magnificat, un autentic strigăt de bucurie. Maria tresaltă de bucurie, deoarece vede tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi, tot ceea ce el îi permite Mariei să experimenteze, ea, care este atât de mică.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat