Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitate -

Pelerin la Lourdes

În zilele de 14 și 15 august, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea s-a aflat în Franța, la Lourdes, cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a promulgării dogmei neprihănitei zămisliri. A fost cea de-a 104-a vizită apostolică în străinătate și cea de-a șaptea în Franța; ultima vizită a papei în Franța a fost în august 1997, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului.

Sâmbătă, 14 august, Sfântul Părinte a sosit la sanctuarul din Lourdes și a mers la grota Massabielle, locul apariției Fecioarei Maria. În fața grotei, după obiceiul pelerinilor, papa a băut din apa izvorului, oferită de rectorul sanctuarului, pr. Raymond Zambelli. Apoi a înmânat episcopului de Tarbes și Lourdes, Mons. Jacques Perrier, "Trandafirul de aur" în onoarea neprihănitei zămisliri a preasfintei Fecioare Maria. (Trandafirul este o bijuterie din aur, acordată de către papă cu ocazii speciale, începând din secolul al XI-lea; ultima oară a fost acordată, în 1956, ducesei Charlote de Luxemburg). După această scurtă ceremonie, papa a condus rugăciunea Angelus.

Înainte de a merge la reședința pelerinilor bolnavi, din interiorul complexului sanctuarului, papa s-a adresat bolnavilor prezenți la grota Massabielle, spunându-le: "Sunt aici alături de voi, ca un pelerin în fața Fecioarei. Împărtășesc cu voi o viață marcată de suferințe fizice".

Sâmbătă seara, papa s-a rugat Rozariul în fața grotei de la Lourdes. În acest context, el a chemat la rugăciune "pentru vocații la preoție și la feciorie pentru împărăția lui Dumnezeu, pentru ca toți cei chemați să răspundă cu generozitate și perseverență".

După Rozariu, a rostit o rugăciune personală către Fecioara de la Lourdes: "Fecioară credincioasă, lăcaș sfânt al Cuvântului, învață-ne să rămânem în ascultarea Cuvântului și să ascultăm vocea Duhului, atenți la chemările pe care ni le face în intimitatea conștiinței și la manifestările lui în evenimentele istoriei".

În ciuda semnelor evidente de durere și slăbiciune, papa a ținut predica în fața unei mulțimi de peste 250.000 de pelerini, între care numeroși bolnavi. Alături de papa au slujit 15 cardinali, 96 de episcopi și 1.200 de preoți, la un altar imens de la capătul câmpiei de lângă sanctuarul de la Lourdes.

La începutul predicii, papa a amintit motivul prezenței sale. "Eu sunt neprihănita zămislire". Cuvintele pe care Maria le-a adresat Bernadetei la 25 martie 1858 răsună cu o intensitate specială în acest an în care Biserica celebrează 150 de ani de la definirea solemnă a dogmei proclamate de fericitul Pius al IX-lea în constituția apostolică Ineffabilis Deus".

"Dragi frați și surori - a spus papa spre finalul predicii -, în grota Massabielle, Fecioara neprihănită ne vorbește și nouă, creștinilor mileniului al treilea. Să o ascultăm! Ascultați-o, voi, tineri, voi, care căutați un răspuns capabil să dea sens vieții voastre. Îl puteți găsi aici... Din această grotă, adresez un apel special către voi, femeile. Apărând în această grotă, Maria a încredințat un mesaj unei tinere fete, parcă pentru a sublinia misiunea deosebită ce le revine femeilor, în vremurile noastre ademenite de materialism și de secularism: fiți în societatea actuală mărturisitoare ale valorilor esențiale care pot fi percepute doar cu ochii inimii. Vouă, tuturor, frați și surori, vă adresez un apel insistent să faceți tot ce vă stă în putere pentru ca viața, întreaga viață, să fie respectată din momentul conceperii și până la sfârșitul ei natural".

După încheierea celebrării euharistice de duminică, 15 august, Sfântul Părinte a condus recitarea rugăciunii Angelus cu pelerinii și credincioșii prezenți la Lourdes.

* * *

"Mi-am dorit foarte mult să fac acest pelerinaj la Lourdes pentru a marca un eveniment ce continuă să aducă glorie Treimii de o ființă și nedespărțite. Zămislirea neprihănită a Mariei este semnul iubirii gratuite a Tatălui, expresia perfectă a răscumpărării realizate de Fiul, punctul de plecare al unei vieți disponibile în totalitate față de acțiunea Duhului". (Ioan Paul al II-lea)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat