Mamă, vino înapoi!

Fenomenul plecărilor în străinătate a căpătat în ultimul timp proporţii din ce în ce mai mari. Oameni care altădată abia ieşeau din localitate, astăzi sunt plecaţi în ţări ca Italia, Spania, Israel, Turcia etc. Motivul? Îl ştim cu toţii, dorinţa de a avea un trai mai bun.

De multe ori însă ceea ce iniţial era doar simpla dorinţă de a achita nişte datorii sau de a acoperi unele goluri devine pentru mulţi sete de mai mult. O dată datoriile achitate începe dorinţa de a avea măcar o mică rezervă, apoi, dacă alţii au început o casă, se vrea şi o casă, dacă alţii au maşină, se vrea şi o maşină. Dorinţa de a avea îi conduce de multe ori la sacrificii enorme, poate la furt, la invidie, nu de puţine ori la abandonarea lui Dumnezeu şi chiar la debarasarea de familie.

Am fost martoră când un copil a dat vădite semne de nebunie din cauza plecării părinţilor, mai ales a mamei. Era o familie ca multe altele din zilele noastre, cu frică de Dumnezeu, cu dorinţa de a fi la zi cu toate datoriile, dar şi cu siguranţa că mâine va avea ce să pună pe masa celor patru copii pe care îi avea. Ceea ce nu a mers în planul acestei familii a fost tocmai această înstrăinare puţin câte puţin de Dumnezeu şi apoi de propria familie. Mai întâi a plecat soţul. Nimerise într-o zonă unde frecvenţa la biserică şi sacramentele era foarte redusă. Acolo, oamenii îşi spuneau: "Dacă avem de toate, la ce ne mai trebuie Dumnezeu?" El însuşi şi-a însuşit această concepţie, iar într-un concediu, la întoarcerea acasă, nu a mai mers ca altădată la sfânta Liturghie, motivând că aşa s-a obişnuit. Având deja un loc de muncă stabil, s-a gândit să-şi ia şi soţia. Aşa au plecat împreună lăsându-şi cei patru copii în grija unei vecine în vârstă. Circa o lună totul a fost bine. După aceea fraţii mai mari şi chiar vecina nu mai arătau aceeaşi disponibilitate în a duce mai departe cele rămase după plecarea celor doi părinţi. În aceste condiţii copilul mai mic, care avea patru ani, a început să aibă un altfel de comportament. Noaptea tresărea în somn strigându-şi mama. Era clar că dorul de mamă îl doborâse. Întrebarea pe care o repeta cel mai des era: "Când vine mama?" Fiind toţi patru băieţi, iar vecina în vârstă, era mai greu să înţeleagă că frăţiorului lor îi era dor de mama. Într-o zi, fratele mai mare l-a certat pentru comportamentul său, iar el în disperare a strigat: "Mamă, vino înapoi, hai acasă!" A fost un strigăt care i-a mişcat pe toţi. Când mama a sunat prima dată, vecina şi fraţii au chemat-o acasă. Şi s-a întors! E inutil să descriu cum a fost întâlnirea. Copilul mic a strâns-o pe mamă de gât şi plângând a spus: "Dacă mai pleci te bat!" Curând şi soţul şi-a dat seama că nu se merită să distrugi ceea ce ai adunat deja o viaţă numai de dragul de a avea mai mult. Vecina este tocmai persoana care vi se adresează. Mărturisesc că nu am putut s-o înlocuiesc pe mamă, indiferent de atitudinile pe care le aveam faţă de acest copil. O mamă nu poate fi înlocuită nici măcar de o sută de femei, chiar dacă au imprimat în ele simţul matern. Poate că semnalul meu este citit şi auzit de mulţi alţii care procedează la fel şi care consideră că prin banii pe care îi trimit rezolvă problemele copiilor rămaşi acasă. (Bernadeta)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba