Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Craciun 2004 -

De Crăciun căutați bucuria!

Ne întrebăm și vă întrebați poate: "Ce poate să mai aducă nou Crăciunul de anul acesta?" Aceeași iesle, aceleași luminițe, aceiași brazi, orașele, satele aceleași. Nu s-a schimbat nimic. Se pare că, afară de frigul iernii și de președintele țării, nu s-a schimbat nimic în peisajul obișnuit al sărbătorii Nașterii Mântuitorului. În biserici aceeași evanghelie de atâția ani, poate același preot cu aceeași predică. Ce am auzit anul acesta am auzit și anul trecut, și acum doi ani și tot așa.

Crăciunul, o sărbătoare a repetărilor. Da, o sărbătoare a repetărilor. Dumnezeu, în fiecare an, în mod special de Crăciun, ne amintește că ne iubește. Și nu e o glumă, nu e un basm însoțit de frumusețea multicoloră a beculețelor din bradul de Crăciun. E o realitate. Dacă nu ne-ar fi iubit, nu ar fi existat Crăciunul și mai ales, tu nu ai fi existat să trăiești sărbătoarea de Crăciun. Așa că, tu ești creat pentru Crăciun și Crăciunul este pentru tine. Bucuria trebuie să fie reciprocă. Da... vei spune, bucurie de asta! De care? Explică-mi, ce fel de bucurie dorești să ai de Crăciun. Poate vrei un dar de la Moș Crăciun? Doar știi că existența lui e o simplă poveste! Sau vrei să câștigi la loto?

Atunci ce bucurie vrei de Crăciun? Poate un trai mai bun, liniștea zilei de mâine, un loc de muncă, un prieten sau o prietenă lângă tine, pe cineva care să te înțeleagă? Pe acestea le vrei de Crăciun? Vreau să-ți amintesc că sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea generozității, nu a egoismului. De ce le vrei tu și nu-l lași pe Dumnezeu să vrea pentru tine?

De Crăciun sărbătorim nașterea lui Isus, Fiul lui Dumnezeu. Prin el, Dumnezeu-Tatăl a trimis mântuirea pentru fiecare în parte, cel mai mare dar. Cum poți să-ți dorești de Crăciun atâtea, fără ca tu să oferi ceva? Vrei să fii fericit? Oferă fericire! Vrei să fii iubit sau iubită? Oferă iubire! Vrei înțelegere cu cei din jur? Oferă iertare, toleranță! Dacă nu ai oferit nimic de Crăciun, nu aștepta nimic. Rămâi cu plictiseala ta, dar te vei simți singur și dezamăgit. Or Crăciunul este sărbătoarea bucuriei. Nu alege să fii singur. Singurătatea ucide! Tu ești tânăr, plin de viață și cu proiecte mărețe. Și Crăciunul a fost un proiect început de Dumnezeu cu mulți ani înainte, dar, la timpul cuvenit a fost rezolvat. Dacă proiectele tale sunt fără suflet, dacă împlinirea lor a devenit greoaie sau le-ai abandonat deja, înseamnă că sunt ca un Vechi Testament care vorbește despre orice, numai despre Mesia sau Mântuitorul, nu. Lasă-l și pe Dumnezeu să facă parte din proiectele tale și vei vedea cum împlinirea lor se va transforma în bucurie. Este exact ceea ce-ți dorești tu de Crăciun. Nu există Crăciun fără Dumnezeu, fără pruncul Isus. Unde este Dumnezeu, acolo este siguranță și prin urmare, bucurie, liniște sufletească, liniștea zilei de mâine...

Pr. Felician Tiba



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat