Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Tinerii, soare sau furtună?

Rugăciune, cântare, Liturghii, meditații, discuții în grupuri mici, program cultural, conferințe - acestea sunt în rezumat cele care au constituit și au dat culoare Întâlnirii Naționale a Tineretului de la Oradea din perioada 6-10 august. 2.267 de tineri din toate diecezele s-au adunat la Oradea pentru Cea de-a IX-a Întâlnire Națională după Timișoara, Cluj, București, Blaj, Butea, Faraoani, Gheorghe Doja și Vizantea. Din Dieceza de Iași au participat aproape 200 de tineri. Întâlnirea a fost organizată de către Eparhia Română Unită cu Roma de Oradea condusă de PS Virgil Bercea.

O sută șaptezeci de animatori tot pentru atâtea grupuri s-au bucurat de o formare specială; au fost și mulți voluntari care au ajutat la distribuirea mesei, curățenie, ordine. La Oradea au venit tineri din ambele rituri: greco-catolici și romano-catolici, tineri români și maghiari, precum și croați și sloveni...

"Tinerii sunt soarele sau furtuna zilei de mâine" a fost tema așezată sub motoul luat din Evanghelia după Marcu (4,26-29): "Așa este împărăția lui Dumnezeu: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic".

Pe parcursul celor cinci zile tinerii au participat împreună la Liturghii celebrate în rit latin și greco-catolic. S-au bucurat de prezența episcopilor din țară și au fost însoțiți de preoți, călugări și călugărițe.

Cincisprezece conferințe și mese rotunde pe teme de actualitate au fost susținute de personalități de prestigiu din România și Italia. În fiecare zi tinerii au avut posibilitatea să aleagă una din 10 teme. Cele mai frecventate au fost conferințele legate de familie, sacru și magic, mass-media, Sfânta Scriptură...

Meditațiile au fost ținute de pr. Francesco Farronato din Dieceza de Padova. El a vorbit în prima zi despre parabola semănătorului: sămânța care a căzut în diferite pământuri; a doua zi a vorbit despre lucrătorii din vie, iar a treia zi despre lumina lumii și sarea pământului. A impresionat prin claritate, siguranță și convingerea cu care a transmis ideile. Tinerii au fost electrizați: au bătut din palme și au aclamat. Mărturia preotului a impresionat în mod deosebit. "Sunt preotul cel mai nefericit din lume, dar mă bucur pentru că sunt primul la care vine ambulanța lui Dumnezeu", a spus la încheierea meditațiilor.

Toate acestea au avut loc în campusul pus la dispoziție de către Universitatea din Oradea. Pe terenul de sport a fost amenajată o scenă care a fost altar, loc de proclamare a meditațiilor și de desfășurare a programului cultural.

Miercuri, 6 august, sărbătoarea Schimbării la Față, au fost primite la Mănăstirea Franciscană crucea tinerilor și icoana Maicii Domnului care circulă prin toată lumea. Acestea, așezate apoi la loc de cinste lângă altarul din campusul universitar, au făcut într-un fel legătura dintre tinerii din România, tinerii din lumea întreagă și Sfântul Părinte.

Joi, 7 august, la Liturghia de deschidere a întâlnirii, prezidată de PS Virgil Bercea, predica a fost ținută de PS Aurel Percă. La programul de seară la concursul de imnuri au ieșit pe primele locuri: Cluj, Blaj, Zalău, Iași, București...

Vineri, 8 august, predica a fost ținută de episcopul nou de Satu Mare, Jenö Schönberger, iar Liturghia a fost prezidată de PS Aurel Percă.

Sâmbătă, 9 august, la Liturghia prezidată de PS József Tamás, a predicat PS Florentin Crihălmeanu.

Duminică, 10 august: Liturghia de încheiere a întâlnirii prezidată de ÎPS Lucian Mureșan, mitropolit de Blaj. Au participat alți opt episcopi: George Guțiu, Petru Gherghel, Virgil Bercea, Martin Roos, Ioan Șișeștean, József Tamás, Alexandru Mesian, Florentin Crihălmeanu. Cuvântul de învățătură a fost ținut de ÎPS Lucian, care i-a felicitat pe tineri pentru că au venit de departe, i-a îndemnat să fie soarele zilei de mâine și l-a citat pe episcopul martir Ioan Suciu care le spunea odinioară tinerilor să-l urmeze pe Cristos și să nu cedeze ispitelor timpului.

La finalul Liturghiei a vorbit primarul orașului care a spus că se simte onorat că tineri din toată țara s-au adunat la Oradea. PS Virgil a mulțumit tuturor care au contribuit la buna desfășurare a întâlnirii. Părintele Farronato a primit o icoană și Biblia de la Blaj. "Am venit cu emoție la voi, simțeam furtuna în inimă, a spus predicatorul, dar voi ați risipit-o și ați adus în viața mea tot soarele din România".

Momentul cel mai așteptat a fost predarea ștafetei. Unde și când va avea loc următoare întâlnire? Peste mulțimea de tineri s-a așezat liniștea. "Arhidieceza de Alba-Iulia în 2006", a fost răspunsul care a venit. Aplauze și urale din mulțime... Tinerii din Alba-Iulia au preluat emblema întâlnirii, iar părintele responsabil cu pastorația tineretului a anunțat că e posibil ca întâlnirea să aibă loc la Brașov sau Miercurea Ciuc.

La final: fotografii, îmbrățișări, schimburi de adrese. "Să-mi scrii și poate mă vizitezi", îi spunea un tânăr altuia cu care s-a împrietenit în aceste zile.

Descrierea a ceea ce a fost la Oradea, interviuri, precum și numeroase imagini pot fi găsite pe situl: www. intc.cnet.ro.

Cineva a întrebat cu ce vor rămâne tinerii care au venit la Oradea. Răspunsul poate fi găsit în tema și motoul acestor zile. Ei vor fi soare după cum au lăsat sau nu au lăsat să cadă sămânța care vrea să încolțească și să aducă roade.

Pentru mult timp Oradea va fi pe buzele multora. Participanții s-au întors la casele lor și vor povesti și altora ce au trăit și au experimentat.

Desigur, Oradea nu a însemnat pentru toți regăsire. Faptul că nu au putut fi cazați toți în același loc și căldura zilelor i-au făcut pe unii să cedeze ispitei de a vizita orașul și de a sări peste unele programe propuse.

Cel mai cântat cântec la Oradea a fost imnul care exprimă dorința din inima celor mai mulți: "Devenire". În acest sens, mulți s-au spovedit sau au stat de vorbă cu un preot, au ascultat cu atenție meditațiile, și-au luat notițe și hotărâri bune. De asemenea, au primit entuziasmul în suflet, motivații de a merge înainte, au legat prietenii și s-au bucurat că au descoperit tineri ca și ei care vor să urmeze aceeași persoană: Cristos Domnul.

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat