Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru copii -

Dăruind vei dobândi

Sărbătoarea copiilor

"Dăruind vei dobândi!" - acesta a fost motoul sub care s-au întrunit peste 1.000 de copii din 25 de parohii sâmbătă, 7 iunie, la Roman. Pentru comunitatea din Parohia "Sf. Tereza a Pruncului Isus" a fost o zi de sărbătoare deoarece a găzduit pe cei mai mici membri ai Acțiunii Catolice.

Însoțiți de animatori (140), de călugări și călugărițe, copii mai mici sau mai mari au umplut curtea bisericii încă de dimineață. Copiii au participat mai întâi la Liturghia prezidată de pr. Cornel Cadar, asistent spiritual al AC.

La omilie, părintele asistent i-a încurajat pe copii, arătând ce pot dări pentru a deveni cei mai bogați oameni: timp pentru Liturghie, pentru rugăciune (îndeosebi Rozariul), pentru a participa la sacramente, pentru cateheze..., asemenea copilului din evanghelie care a pus la dispoziție cinci pâini și doi pești cu care Domnul a făcut minunea. Prezent a fost părintele decan Dumitru Farcaș, care i-a salutat pe copii și pe toți cei prezenți. De asemenea, au concelebrat numeroși preoți care i-au însoțit pe cei mici. La finalul Liturghiei s-a dat citire și mesajului Preasfințitului Petru Gherghel. După-amiază a urmat programul cultural: cântece, jocuri, voie bună. La o parte din program a ajuns și PS Aurel Percă, episcop auxiliar, care le-a vorbit copiilor și le-a transmis gândul cel bun...

În cadrul proiectului anual al ACC, Sărbătoarea Copiilor e un punct de referință, pentru că entuziasmează membrii săi în a-și exprima credința și în a se implica în mod activ în viața Bisericii.

ACC propune trăirea unei experiențe asociative și educative prin care aceștia descoperă, îndrumați de animatori, valorile Bisericii prin ascultarea cuvântului și prin slujirea caritativă.

Claudia Budău



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat