Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Sărbătoarea Paștelui printre străini

Corespondență din Spania

O parte dintre credincioșii români aflați la muncă în sudul Spaniei au avut bucuria ca în localitatea Molvizar (provincia Granada), împreună cu părintele Claudiu Bărbuț venit de la Roma și cu părintele Petru Chelaru, care își desfășoară activitatea pastorală în Dieceza de Malaga, în Spania, să sărbătorească pentru prima dată Sfintele Paști în limba română în străinătate. Deși la 4.000 km distanță de casă și de cei dragi, bucuria pascală a umplut sufletele și inimile celor care s-au pregătit pentru acest moment păstrându-și identitatea creștină cu specificul românesc și moldovenesc.

Sărbătoarea Paștelui ne-a reunit pentru a ne mărturisi credința și pentru a ne împărtăși pacea și bucuria regăsirii.

Eram împreună la Mijas, localitatea în care se afla părintele Petru, când micul, dar entuziastul grup de tineri catolici moldoveni din Molvizar ne-a invitat să celebrăm sfânta Liturghie în ziua de Paști cu ei. După ce am celebrat în parohia din Mijas ("San Manuel") Liturghia Învierii și apoi în duminica Paștelui la ora 12.00 cu comunitatea spaniolă, ne-am îndreaptat în după-amiaza aceleiași zile spre Molvizar. După 115 km, cu mașina plină de alți tineri români din zona Mijas, care doreau să participe și ei la acea celebrare, am ajuns la ora 17.00. Eram așteptați de 25 de tineri, majoritatea din Butea, în fața bisericii, împreună cu parohul locului, Don Alfonso. Părintele ne-a deschis porțile bisericii și ne-a invitat la celebrare. Nu mică ne-a fost surprinderea când am observat că unii oameni mai în vârstă din sat au dorit să participe la celebrarea Paștelui în limba română.

În timp ce unul dintre noi preoții pregătea cântecele pentru Liturghie, celălalt a mers la scaunul de spovadă.

Am început celebrarea Liturghiei. Participarea activă a acestor tineri la citirea lecturilor, psalmului și rugăciunii credincioșilor ne-a arătat cât de mare era dorința acestei celebrări în limba maternă.

După Liturghie ne-am îndreaptat spre casa pusă la dispoziție de primărie pentru întrunirea acestor tineri români. Acolo, într-o atmosferă de bucurie împărtășită, am avut posibilitatea să exprimăm fiecare trăirea, "peripețiile" prin care trece un român în străinătate, bucuriile și necazurile, și desigur am putut să păstrăm tradiția frumoasă de a ciocni un ou roșu spunând "Cristos a înviat". Am aflat astfel că mulți lucrează în serele din împrejurimi și acest lucru nu este ușor. Însă când știi că cineva are nevoie de ajutorul acesta în țară și efortul tău este răsplătit, totul devine mai ușor. O mare problemă este lipsa actelor pentru unii dintre ei, fapt care îi face să umble cu precauție și teamă și să nu beneficieze de aceeași facilitate de a găsi de muncă.

Sunt mulți românii aflați în Spania și unele comunități au reușit să organizeze chiar și o revistă care să-i reprezinte. Pr. Leonard Diac aflat în nord-estul Spaniei este promotorul acestei reviste, ajută mult pe oameni să afle unii de alții...

Localnicii spanioli erau alături de tineri și încercau să înțeleagă câte puțin din obiceiurile țării noastre. Le-a plăcut Liturghia. Au spus că deși nu au înțeles prea mult, a fost foarte frumos. Vorbind cu oamenii din stat, am observat că, deși se aud multe despre români și în general nu au o faimă bună, tinerii români de acolo se bucură de o stimă și sunt chiar îndrăgiți, considerați ca fiind "ai lor", căci sunt harnici și cinstiți.

Astfel, frumoasa și profunda urare creștină Cristos a înviat a răsunat și la mare distanță de casă, în briza Mării Mediterane, încălziți de soarele fierbinte andaluz.

Pr. Claudiu Bărbuț și pr. Petru Chelaru



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat