Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Proiect Caritas

BACH

Biroul de Asistență și Consiliere pentru Persoane cu Handicap (BACH) și-a pornit activitatea la 17 octombrie 2001 ca parte a unui program național al Confederației Caritas România. Suportul financiar al programului este asigurat de Deutsche Caritasverband. Scopul principal al proiectului este îmbunătățirea condițiilor de viață și recuperarea persoanelor cu diverse tipuri de handicap.

Dezvoltarea relațiilor de colaborare cu alte instituții din domeniu și dezvoltarea unei rețele de colaborare la nivel național; monitorizarea sistemului de asistență și situația persoanelor cu handicap; identificarea unor surse de finanțare pentru a sprijini funcționarea și dezvoltarea proiectelor și serviciilor pentru persoane cu handicap în dieceză; realizarea de cercetări, sondaje privind situația persoanelor cu handicap sunt obiectivele principale ale Biroului de Asistență și Consiliere pentru Persoane cu Handicap (BACH) Iași.

Un obiectiv major este asistența socială și consilierea pentru persoane cu handicap și familiile lor în următoarele domenii: legislația referitoare la persoane cu handicap și drepturile acestora în sistemul de protecție românesc; sprijin în obținerea de proteze, orteze, aparate compensatorii pentru mers, auz etc.; organizarea și suportul grupelor de părinți cu scop de autosprijinire și susținere; promovarea intereselor persoanelor cu handicap în fața diferitelor autorități locale; organizarea sau asigurarea accesului la cursuri de calificare-perfecționare pentru personalul din domeniul muncii cu persoane cu handicap și familiile lor; organizarea de manifestări, acțiuni și activități recreative cu și pentru persoane cu handicap și familii în scopul lărgirii inserției sociale; activități de mediatizare și influențarea opiniei publice în sensul unei atitudini de acordare de "șanse egale" și acceptare.

Activitatea de asistență respectă în totalitate principiile și standardele de desfășurare a asistenței sociale urmărind două dimensiuni principale:

- dimensiunea economică ce implică alocarea unor resurse materiale și financiare persoanelor cu handicap aflate în dificultate. În anul 2002 au primit sprijin individual constând în alocarea unor resurse materiale peste 200 de persoane cu handicap, copii, tineri și adulți sau familii ale acestora. Totodată au fost sprijinite 8 instituții de stat sau private care oferă servicii persoanelor cu handicap precum și un număr de 15 organizații neguvernamentale care însumează peste 2000 de clienți.

- dimensiunea socială și socio-psiho-afectivă care vizează procesele de integrare și reintegrare socială a persoanelor cu handicap. Scopul principal este creșterea confortului psihic prin: ridicarea nivelului stimei de sine, rezolvarea unor probleme personale, creșterea implicării în societate. Consilierea a peste 50 de persoane cu handicap precum și a membrilor familiilor acestora a relevat necesitatea unui nou serviciu, inexistent în comunitate la nivel actual.

Sistemul de protecție specială a persoanelor cu handicap din România oferă puține drepturi și facilități legale persoanelor cu dizabilități. De aceea, rolul nostru ca organism neguvernamental este de a sprijini cu toate puterile persoanele cu probleme pentru a le asigura într-o măsură adecvată un trai decent și o mai bună inserție socială. Ne concentrăm pe stabilirea unei relații între specialiștii noștri și beneficiari bazată pe acceptarea clientului cu experiențele personale, emoțiile și comportamentele sale oferindu-i alternative pentru rezolvarea problemelor.

Persoanele cu handicap sau membrii familiilor acestora, dacă se află într-o situație de criză, într-un impas mai mult sau mai puțin major, dacă au întrebări și nu știu cui să i le adreseze, dacă se luptă cu dificultăți în dobândirea drepturilor și așa puține, sunt rugate să se adreseze specialiștilor biroului.

Mirela Frunza, psiholog, coordonator proiect

Biroul de Asistență și Consiliere pentru Persoane cu Handicap Iași
Str. Palade nr. 4, 6600-Iași, tel.: 0232/410076, fax: 0232/217998.
e-mail: bachiasi@mail.dntis.ro
Program cu publicul:
marți: 9-14; joi: 12-17



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat