Pentru a evita războiul

Papa Ioan Paul al II-lea l-a trimis, în perioada 10-17 februarie, pe cardinalul Roger Etchegaray, preşedinte emerit al Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace, la Bagdad. După ce s-a întâlnit cu vicepreşedintele Taha Yassin Ramadan şi cu viceprim-ministrul Tareq Aziz, cardinalul i-a înmânat sâmbătă, 16 februarie, liderului irakian o scrisoare semnată de papa, în care i se aminteşte acestuia datoria sa de a coopera în mod efectiv cu comunitatea internaţională, o cooperare bazată pe dreptate şi pe dreptul internaţional. Cardinalul Etchegaray a celebrat o Liturghie în biserica "Sf. Iosif" (caldeeană) din Bagdad, rugându-se pentru pace. Misiunea acestuia a dovedit că Biserica Catolică doreşte să continue apărarea păcii ca valoare universală capabilă să depăşească diferenţele dintre crezurile religioase, într-un context în care în ultima perioadă majoritatea islamică tinde să îi identifice pe creştini cu "prietenii" occidentalilor. Conform Anuarului, la începutul anului 1991, chiar înaintea războiului din Golf, populaţia catolică din Bagdad era de peste 500.000. Astăzi, catolicii sunt doar 175.000. În ultimii 12 ani, a doua comunitate ca mărime din Orientul Mijlociu s-a redus cu aproximativ două treimi. Încă înaintea războiului din Golf, din 1991, oficiali ai Bisericii au avertizat asupra faptului că un conflict ar risca să-i gonească pe membrii comunităţilor creştine irakiene minoritare. Temerile lor s-au dovedit întemeiate, mulţi dintre creştinii irakieni care aveau cunoştinţe în străinătate au părăsit ţara, iar cei rămaşi să îndure greutăţile războiului şi-au pierdut speranţa în timpul embargoului Naţiunilor Unite care a afectat serios economia ţării.

La 14 februarie, papa Ioan Paul al II-lea l-a primit în Vatican pe viceprim-ministrul irakian, Tareq Aziz, catolic de rit caldeean. Întâlnirea lui Aziz cu papa "a permis - după cum a informat Navarro Valls - un schimb amplu de puncte de vedere asupra pericolului cunoscut al unei intervenţii militare în Irak, care ar aduce grave suferinţe în plus acelei populaţii, deja încercată de îndelungaţii ani de embargou". "Sfântul Scaun a confirmat necesitatea respectării cu fidelitate prin semne concrete a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, garantate de legislaţia internaţională". "Biserica Catolică va continua opera sa de educare la pace şi la convieţuire între popoare, pentru că în orice circumstanţe se pot găsi soluţii pentru pace", se afirmă în încheierea comunicatului Sfântului Scaun.

Interviu cu prelatul Roger Etchegaray

Cardinalul Roger Etchegaray consideră că întâlnirea sa de sâmbătă, 16 februarie, cu Saddam Hussein a servit deschiderii de noi spaţii pentru pace în Irak: "Cred că această vizită poate contribui la a împrăştia puţin norii care se adună pe cerul Irakului. Cred că am făcut tot ce puteam ca mesager al papei şi ca mărturisitor al acţiunii sale de pace", a afirmat cardinalul la Nunţiatura din Bagdad, într-un interviu publicat de ziarul italian "Avvenire", preluat de Catholica.ro.

* Ce impresie v-a făcut întâlnirea cu unul din oamenii politici cei mai inaccesibili, mai misterioşi şi mai de temut din lume? Ce semnificaţie atribuiţi vizitei dv.?

Preşedintele irakian, după cum se ştie, acordă puţine întrevederi. Faptul că m-a primit pentru o oră şi jumătate este, cu atât mai mult, un semn de recunoaştere a autorităţii morale a papei. Saddam Hussein s-a arătat mulţumit să primească mesajul personal pe care papa Ioan Paul al II-lea mi l-a încredinţat. Mi s-a părut un om cu o sănătate bună, foarte conştient de responsabilităţile pe care trebuie să le înfrunte în faţa poporului său. M-am convins că Saddam Hussein astăzi doreşte să evite războiul.

* Care este semnificaţia vizitei dv.? Există o intermediere a Vaticanului pentru a îndepărta în vreun fel conflictul?

Înţeleg marile aşteptări suscitate de o întâlnire de o atare importanţă, dar caracterul spiritual al misiunii mele dau cuvintelor mele un ton aparte. Biserica are modul său specific de a vorbi despre pace, de a făuri pacea, în mijlocul acelora care în diferite funcţii se angajează astăzi pentru ea cu atâta tenacitate. Doresc să amintesc, citându-l pe papa Ioan Paul al II-lea, că Biserica se face purtătoarea de cuvânt a "conştiinţei morale a omenirii care doreşte pacea, care are nevoie de pace".

Nu am venit ca om politic

* Ne-aţi putea rezuma semnificaţia întâlnirii pe care aţi avut-o cu Saddam Hussein?

Am abordat, desigur, câteva probleme concrete pe care nu le pot menţiona din respect faţă de cine m-a trimis şi faţă de cine m-a primit: am analizat dacă s-a făcut tot posibilul pentru a garanta pacea, restabilind un climat de încredere care să permită Irakului să ocupe din nou locul său în comunitatea internaţională. În centrul întâlnirii noastre a fost prezent întreg poporul irakian, dat fiind că am putut constata de la Bagdad la Mosul aspiraţia acestuia la o pace dreaptă şi durabilă, după atâţia ani de suferinţe şi umiliri. O suferinţă faţă de care Biserica Universală şi papa s-au arătat din totdeauna solidari.

* Cum se poate instaura concret un climat de încredere în Irak şi de încredere a popoarelor străine faţă de Irak?

Nu am venit ca om politic, nu am misiunea de a organiza acţiuni concrete, dar sunt convins că în acest moment este fundamental să restaurăm un climat de încredere, temelie a tuturor eforturilor care se fac. Refacerea încrederii este un lucru mare şi cere timp, începe cu gesturi mici. Este important, în plus, să acordăm încredere muncii inspectorilor Naţiunilor Unite.

* Dumneavoastră aţi urat ca "Irakul să ocupe din nou locul său în comunitatea internaţională". Acest lucru înseamnă că, dacă se încheie şi se verifică dezarmarea Irakului, Sfântul Scaun va cere încetarea embargoului?

Fără îndoială, dar nu sunt eu cel care o spune: papa s-a pronunţat în diferite ocazii împotriva embargoului.

* Nu credeţi că subliniind suferinţele populaţiilor se ajunge la oferirea unei scuze responsabilităţilor regimului?

Se poate, dar, în faţa unei populaţii care de ani de zile suferă pentru a supravieţui, nu se poate vorbi de scuze, nu există scuze.

* Atunci, care este prioritatea?

În numele papei, doresc să fac un apel la conştiinţa tuturor acelora care, în aceste zile hotărâtoare, decid viitorul păcii. Conştiinţa este, în definitiv, cea care va avea ultimul cuvânt, mai presus de toate strategiile, de toate ideologiile şi, chiar, de toate religiile.

* În aceste zile s-au înmulţit manifestaţiile, dezbaterile, întâlnirile de rugăciune pentru pace. Se naşte o nouă conştiinţă în opinia publică mondială asupra păcii?

Lumea are nevoie de gesturi care să exprime dorinţa de pace. Cred că este necesar ca opinia publică să influenţeze deciziile oamenilor care au responsabilitate, dar este necesar să fie o opinie bine formată şi bine informată, deoarece există pericolul manipulărilor - în general vorbind. O opinie publică bine formată şi informată este o condiţie necesară, deşi insuficientă pentru pace. Poporul irakian are o bunătate naturală a spiritului, dar după două războaie şi după embargou a fost lovit în toate aspectele vieţii sale şi nu are posibilitatea de a se informa.

O Biserică vie

* În duminica aceasta (17 februarie) vă încheiaţi vizita, care a fost în principal de natură pastorală. Cum este Biserica pe care aţi întâlnit-o în Irak?

O Biserică vie şi profund afectuoasă faţă de papa. În puţine părţi ale lumii un reprezentant al Vaticanului trăieşte un sentiment atât de contagios, aproape palpabil. O afecţiune care se naşte din situaţia complexă a unei minorităţi care trăieşte căutând unitatea cu Roma. În plus, după vizita de două zile la Mosul, aş vrea să subliniez aspectul ei ecumenic. Un ecumenism făcut din solidaritatea concretă dintre catolici şi ortodocşi: duminica fac schimb de biserici, iar comunităţile se ajută economic pentru a construi lăcaşurile de cult. Este ceva admirabil care trebuie subliniat.

* Sunteţi îngrijorat pentru soarta creştinilor irakieni?

Aici creştinii sunt înainte de toate irakieni şi suferă aceleaşi condiţii ca şi restul ţării. Cu excepţia câtorva cazuri de intoleranţă dintre musulmani şi creştini, în ansamblu există osmoză în viaţa cotidiană. Creştinii sunt consideraţi ca adevăraţi irakieni şi vor urma soarta ţării.