Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Craciun 2003 -

Peștera

Când au fost distruse blocurile zgârie nori din America, la 11 septembrie 2001, ziarele scriau imediat: "Istoria s-a schimbat. Nu va mai fi ce a fost înainte". Popoarele s-au unit îndată ca să-l caute într-o peșteră pe Ben Laden, cel mai de temut terorist al omenirii, care a semănat spaimă și moarte pretutindeni. Într-o peșteră s-a ascuns pentru ca de acolo să comande atacuri teroriste împotriva oamenilor. Toată lumea s-a întrebat: Unde e acea peșteră? Cum de se ascunde așa de bine? Cum poate fi găsit? Poate a fugit în țară străină. Va mai trece timp și cine știe dacă va fi găsit.

La o distanță de 2000 de ani, altcineva se afla într-o peșteră, un prunc, o ființă fragilă, un copil despre care nimeni nu gândea atunci că tocmai el va schimba istoria lumii. Un prunc care nu va semăna spaimă și teroare, dar va aduce pace și iubire. S-au unit să-l caute doar câțiva păstori care au auzit de la înger: "Astăzi vi s-a născut vouă Mântuitorul, care este Cristos Domnul". L-au mai căutat în peșteră magii din răsărit care i s-au închinat, iar apoi soldații trimiși de Irod pentru a fi ucis. Pentru mulți, la vremea respectivă, el era necunoscut. Ioan evanghelistul subliniază acest lucru: "El era în lume, și lumea a fost creată prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. Între ai săi a venit și ai săi nu l-au primit".

Ne-am cutremurat când am văzut că Ben Laden i-a mulțumit lui Alah, lui Dumnezeu că a avut așa mare succes, ucigând cinci mii de oameni.

Se spune că multă vreme oamenii au locuit prin peșteri. Erau locuințe gata făcute. Mai târziu au ieșit la lumină și și-au construit case. Sunt peșteri și peșteri. Peșteri unde s-a născut iubirea și peșteri unde s-a născut ura. Biserica ne îndreaptă de Crăciun către o peșteră unde s-a născut iubirea.

Unde e acea peșteră? La Betleem. Toată omenirea o știe acum. Profeții au anunțat cu mult timp înainte unde se va naște Mesia. Auziți ce spune profetul Mihea: "Și tu, Betleem nu ești nicidecum cel mai mic dintre cetățile lui Iuda, căci din tine se va naște un conducător pentru poporul meu Israel".

Să mergem la Betleem! Acolo îl vom găsi pe cel care a schimbat istoria omenirii. Îl vom găsi pe cel care va schimba viața noastră.

Dacă nu mergi spre peștera din Betleem unde este lumina care a venit în lume, vei rămâne în întuneric și nu vei ști niciodată ce sens are viața ta pe acest pământ. Dacă nu mergi spre Betleem unde este iubire și pace, vei îngroșa numărul celor care seamănă teroare și moarte. Toate popoarele trebuie să se îndrepte spre Betleem pentru a-l găsi pe Dumnezeu făcut om. E o singură peșteră în care poți intra fără teamă. Peștera unde s-a născut Isus. Nu e nici un pericol. E un prunc, cel înainte de veac Dumnezeu, creatorul cerului și al pământului, cel care ți-a dat viață și care te cheamă la mântuire.

E bine să observi ce s-a întâmplat în lume după 2000 de ani de la nașterea acestui copil. Chiar și cel necredincios trebuie să recunoască faptul că el, pruncul Isus, a schimbat istoria omenirii. Chiar și cel necredincios trebuie să spună că nu se poate construi o civilizație a iubirii fără Cristos. Nimeni nu poate schimba inima omului decât Dumnezeu. În zadar construim blocuri zgârie nori dacă nu construim inimi care să fie iubitoare, lipsite de ură. În zadar toate progresele omenirii în ale științei, în ale tehnicii, dacă inima omului nu progresează în iubirea lui Dumnezeu și a semenului său.

Pruncul Isus a venit ca să schimbe viața ta. Să-ți redea demnitatea pe care ai pierdut-o, să-ți amintească ceea ce uiți permanent, că ești destinat pentru o fericire veșnică. A venit să-ți dea speranță ție care poate nu mai speri nimic. Să-ți dea mângâiere, ție care ești nemângâiat în valea de lacrimi. Să crezi că adevărul poate fi găsit, că merită să faci binele și nu răul, că viața trebuie respectată, și a ta și a altuia, că toate au un sens privind spre veșnicie.

Privește ochii pruncului și vei vedea că acești ochi vin de departe, din veșnicie. Sunt așa de curați, așa de luminoși. Lasă-te pătruns de lumina care vine din ei, o lumină care te purifică, te face mai bun, mai sensibil, pașnic, fără răutate.

Pr. Eugen Budău



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat