Pedagogia morţii

Expresii precum: "Morţi sunt cei muriţi", "A intrat în nefiinţă", "Destul că ne-am născut, mai vrei şi al doilea rău?" şi multe altele pot fi considerate ca pesimiste, disperate, lipsite de temei şi de orizont; un creştin însă are o viziune cu totul diferită asupra vieţii şi asupra morţii. Pentru creştinii adevăraţi, taina morţii şi cea a suferinţei se dezleagă în lumina credinţei, prin puterea speranţei şi prin atotcuprinzătoarea iubire.

Pedagogia apelează de cele mai multe ori la lucruri concrete, pentru a explica diferitele realităţi. În antichitate, de pildă, crucea era considerată instrument de tortură pe care erau răstigniţi făcătorii de rele. Îmbrăţişată de către Isus Cristos, ea devine răscumpărătoare a neamului omenesc şi orizont luminos pe calea întortocheată a vieţii şi pe cea întunecată a morţii. "Per crucem ad lucem" (Prin cruce la lumină)! Ucenicia creştină începe o dată cu Botezul, însemnând în acelaşi timp primirea crucii şi purtarea ei pe urmele lui Isus Cristos, chiar în perspectiva răstignirii. Lumânarea aprinsă şi pe mormânt este simbolul luminii lui Cristos.

Maria care a stat, copleşită de durere, sub crucea Fiului răstignit, s-a bucurat şi se bucură mereu de învierea lui Isus. Mamă a Bisericii, educatoare eminentă a creştinilor, ne duce de mână în orice împrejurare a vieţii, ascultându-ne ori de câte ori apelăm la ea, dar mai cu seamă în ora morţii.

Sfântul Iosif, logodnicul feciorelnic şi tatăl purtător de grijă al lui Isus, este venerat şi invocat ca patron al unei morţi bune. De aceea, este cât se poate de util apelul la Sfânta Familie din Nazaret: Isuse, Marie, Iosife, vouă vă dăruiesc inima şi sufletul meu! Isuse, Marie, Iosife, ajutaţi-mă în cea din urmă luptă cu moartea! Isuse, Marie, Iosife, în pace cu voi să-mi dau sufletul!

Fideli acestei educaţii, vom primi cu siguranţă diploma de intrare în bucuria fără de sfârşit a paradisului.