Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul sfintilor -

Patru polonezi la cinstea altarelor

Duminică, 18 august, cu ocazia vizitei sale în Polonia, Sfântul Părinte a ridicat la cinstea altarelor patru polonezi: arhiepiscopul Zygmunt Szczêsny Feliński, preotul Jan Balicki, preotul iezuit Jan Beyzym și sora Sancja Szymkowiak.

Arhiepiscopul Zygmunt Szczêsny Feliński. S-a născut la 1 noiembrie 1822, într-o familie nobilă și religioasă. A fost episcop de Varșovia. A exercitat ministerul său episcopal în perioada în care Polonia a fost divizată în trei părți. A fost deportat în Rusia unde a continuat, timp de douăzeci de ani, să apere credința catolică și demnitatea umană, trăind în exil. Numit arhiepiscop titular de Tars, și-a petrecut ultimii ani de viață în Dieceza de Leopoli, preocupându-se de instruirea țăranilor: a construit prima școală din sat, a deschis o grădiniță și a inaugurat o casă a Congregației Surorilor Franciscane ale Familiei Mariei, fondată de el. A murit la Cracovia, la 17 septembrie 1895. Rămășițele sale sunt depuse, începând din aprilie 1921, în catedrala din Varșovia. A fost declarat venerabil de către Ioan Paul al II-lea, la 14 aprilie 2001.

Părintele Jan Balicki. S-a născut la 25 ianuarie 1869. A crescut într-o familie cu o puternică trăire religioasă. În urma educației primite a decis să se consacre lui Dumnezeu. Și-a exercitat slujirea mai ales ca profesor de teologie dogmatică în Seminarul diecezan, apoi în calitate de confesor și formator de noi preoți. A dedicat lui Dumnezeu și oamenilor toți anii vieții sale sacerdotale, fiind un predicator stimat de mulți oameni, un confesor carismatic și un păstor în căutarea oițelor rătăcite. A murit la 15 martie 1948. Este un exemplu pentru toți preoții, mai ales pentru capacitatea sa de a uni viața de rugăciune cu apostolatul, pentru modul cum a știut să-și ajute aproapele în nevoile sale materiale și spirituale, pentru modul cum se poate ajunge la sfințenie prin evanghelizarea lumii.

Părintele Jan Beyzym. S-a născut la 15 mai 1850. Este cunoscut mai ales ca un slujitor al leproșilor. În calitate de membru al Societății lui Isus, și-a dedicat toate eforturile și tot talentul pentru a ușura suferințele bolnavilor de lepră. La vârsta de 48 de ani a plecat în Madagascar, desfășurându-și acolo slujirea sa misionară. A murit la 2 octombrie 1912. Viața sa a fost caracterizată de o credință vie și de sentimentul dreptății, de o iubire filială față de Maica lui Dumnezeu, de zelul apostolic pentru mântuirea oamenilor și de grija pentru cei săraci.

Sora Sancja Szymkowiak. S-a născut la 10 iulie 1910. A primit o solidă educație în familie, încât de tânără s-a remarcat printr-o bunătate excepțională și o autentică devoțiune, fascinând prin seninătate și simplitate. Și-a maturizat chemarea sa la sfințenie ca studentă la universitate, iar apoi în cadrul Congregației Fiicelor Mariei Îndurerate (numite Serafitki), în localitatea Poznań. Atentă la nevoile tuturor, în mod deosebit s-a aplecat asupra celor săraci și suferinzi, dedicându-se operelor de caritate în cartierul cel mai sărac al orașului. Supusă voinței lui Dumnezeu, răspândea în jurul ei pace și speranță. Viața sa, marcată de simplitate, a fost încoronată cu dăruirea sa totală în favoarea aproapelui, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. A murit la 29 august 1942.

Traducere de Ovidiu Bișog



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat