Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Mai aproape de cer

În perioada 21 martie - 8 aprilie am avut binecuvântata ocazie de a fi prezent în Țara Sfântă pentru a-l ajuta pe pr. Iosif Dorcu în munca de păstorire a românilor care muncesc aici, dar și pentru a vedea locurile sfinte.

Auzisem de la preoții care au vizitat Țara Sfântă că cea mai bună cale de a o cunoaște este o vizită personală. Numai atunci poți pătrunde cu adevărat realitatea acestei țări binecuvântate și numai atunci se pot înțelege mai bine Evangheliile. Într-adevăr, este un mare privilegiu să te afli lângă un loc sacru și să citești sau să ți se citească din Evanghelie ceea ce este legat de acel loc.

Prima impresie pe care o ai când ajungi în Țara Sfântă (după ce treci de filtrele și de controalele amănunțite), e că parcă totul acolo este mai aproape de cer. Prin contactul personal cu locurile sfinte, cu Betleemul (care a doua zi a fost încercuit de evrei), Nazaretul, Muntele Tabor, Betania, Ghetsemani, Calea crucii, biserica Sfântului Mormânt etc., toate acestea te fac să te simți mai aproape de cer.

Acest sentiment îl simți și din întâlnirea cu credincioșii români, majoritatea din Moldova, care lucrează în Țara Sfântă.

I-am întâlnit la celebrările liturgice din orașul Ierusalim în Duminica Floriilor și în Duminica Paștelui unde au participat aproape 800 de persoane de prin toate satele noastre catolice: Pildești, Gherăești, Adjudeni, Tămășeni„

În Duminica Floriilor am participat și noi, românii, cu aproape 300 de credincioși (duminica se lucrează în Israel) la drumul parcurs de Isus Cristos de pe coasta Muntelui Măslinilor, de la Betfaghe, până la Ierusalim. Procesiunea cu ramuri de palmier și de măslini s-a încheiat în cetatea Ierusalim unde patriarhul, care a participat și el la procesiune, a dat binecuvântarea finală în curtea Mănăstirii Părinților Albi.

Liturghia din noaptea de Paști a avut loc la biserica "Sfântul Anton" din Jaffo, unde au participat aproximativ 1.500 de români. A fost o Liturghie emoționantă. Le-am și spus oamenilor că dacă soțiile lor i-ar auzi cum cântă și cum participă la sfânta Liturghie nu le-ar veni să creadă!

Într-una din sâmbete am fost și într-un loc pustiu numit Devira. Aici se află un mic număr de muncitori de prin jurul Bacăului: Nicolae Bălcescu, Gioseni etc., care m-au impresionat. Liturghia s-a celebrat în baraca lor și pe masa de altar, deși era în pustiu, erau flori care cresc prin acele locuri. Când am ajuns noi, ei erau în căutare de flori. De ce? Pentru că totul trebuie să fie ca acasă. Și cu ce bucurie ne așteptau!

O dată la două săptămâni se merge și la Haifa, oraș lângă port, construit la poalele Muntelui Carmel. Peisajul acestui oraș este dominat de domul poleit cu aur al templului cultului Bahai, așezat în fostele grădini persane. Biserica este foarte frumoasă. La Liturghie au participat cam 150 de credincioși, în mare parte din Pildești. Și aici bucuria a fost deosebită. Am fost în multe localități unde stau românii. Nu rețin numele acelor localități, dar rețin bucuria și fericirea tuturor care îl așteptau pe părintele să vorbească și să afle noutăți despre casă, despre țară.

Un alt moment emoționant a fost și Calea sfintei cruci pe care am parcurs-o în ziua de miercuri a Săptămânii Sfinte chiar pe locul pe unde a trecut Isus. De o parte și de alta a acestui drum sunt magazine arăbești. Se vorbește, se cântă, dar nu au putut distrage atenția grupului de români, cam 80 de persoane, care se rugau.

Sunt multe lucruri foarte frumoase pe care le-am vizitat, unde m-am rugat și am meditat. Impresionantă a fost și sfânta Liturghie pe care am celebrat-o duminică dimineața la ora 6.00 la Sfântul Mormânt. Atmosfera, emoția, dragostea, dorința de a te întâlni cu Isus Cristos au fost ca ale femeilor care în dimineața de Paști au mers să ungă trupul lui. La celebrare au participat și surorile borromite din România.

E o mare plăcere pentru mine să povestesc, retrăind acele clipe minunate, vizita în țara lui Mesia. Tot ce am trăit și am văzut m-au făcut să mă simt mai aproape de cer, de Dumnezeu, de lume.

Pr. Daniel Ghitiu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat