Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri interne

Viața consacrată

Marți, 16 aprilie 2002, la Cluj-Napoca, a avut loc Adunarea Generală ordinară a Conferinței Superiorilor Majori ai Institutelor Călugărești și ai Societăților de Viață Apostolică din România (CSMR). Evenimentul a fost găzduit de noua Casă de Exerciții Spirituale, Cateheză și Formare a Societății lui Isus (Iezuiții) din Cluj-Napoca. Invitați speciali la întâlnire au fost ÎPS Jean-Claude Périsset, nunțiu apostolic în România; PS Florentin Crihălmeanu, episcop auxiliar de Cluj-Gherla, responsabil cu viața consacrată din partea Conferinței Episcopale Române; și Mons. Ilie Sociu, vicar episcopal pentru viața consacrată al Arhidiecezei de București. Printre altele s-au primit noi membri și s-a analizat contribuția persoanelor consacrate la edificarea Europei. Următoarea reuniune a CRSM va avea loc în toamna acestui an. Cu această ocazie va fi organizat în zilele de 24 și 25 octombrie un seminar pe țară al CRSM, care va fi găzduit de Centrul de Reculegere al Misionarilor Verbiți de la Traian. Tema seminarului va fi "Angajarea persoanelor consacrate în efortul pentru noua evanghelizare a Europei".

Întâlnire AC

În perioada 15-17 martie 2002 a avut loc la Butea, în casa Surorilor "Misionarele Patimii lui Isus", un campus de formare al tinerilor din Acțiunea Catolică, zona Roman. Au participat aproximativ 100 de persoane din Adjudeni, Tămășeni, Mircești, Săbăoani, Roman "Sf. Tereza a Pruncului Isus", Roman "Inima Neprihănită a Mariei", Roman "Fericitul Ieremia Valahul", Rotunda, Pildești, Răchiteni și Butea. Tema campusului a fost "Sfințenia". Prin meditațiile pr. Alberto tinerii au aprofundat roadele sfințeniei în viața creștină. Pornindu-se de la întrebarea: "Este posibil ca noi să fim sfinți așa cum și Dumnezeu este sfânt?" s-au meditat pasajele biblice din 1Pt 1 și Col 3,12-17 și s-au aprofundat teme despre rugăciunea particulară, respectarea poruncilor, slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui. Întâlnirea s-a încheiat cu un apel adresat tuturor tinerilor: "Nu vă fie teamă să fiți sfinți ai noului mileniu". (Anca Lucaci)

Vizită

Duminică, 24 martie, președintele PNȚCD Victor Ciorbea, împreună cu o delegație a partidului și conducerii filialei PNȚCD Iași, a făcut o vizită la Episcopia Catolică din Iași unde s-a întâlnit cu PS Petru Gherghel, după care a vizitat mitropolia, participând la o slujbă ortodoxă. (Gheorghe Scripniciuc)

Exerciții spirituale

Institutul secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" a organizat pentru aspirantele sale din România, în perioada 5-7 aprilie, la Casa de odihnă din Sinaia exerciții spirituale cu tema: "Rugăciunea tereziană". Cu această ocazie, în cadrul unei sfinte Liturghii celebrată de pr. A. Lobato din Elveția, au început noviciatul patru candidate, au făcut prima profesiune trei surori, iar o soră a reînnoit voturile pentru un an. La sărbătoare au participat și directoarea institutului, Marina și asistenta sa Maria-Teresa Candia din Lugano, Elveția.

Seminariștii în pelerinaj

Ca o continuare a pelerinajului preoților din decembrie 2001 cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la moartea episcopului Anton Durcovici, în zilele de 12 și 13 aprilie, seminariștii Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, împreună cu PS Petru Gherghel și cu preoții profesori ai seminarului, s-au aflat într-un pelerinaj la Sighetu Marmației și Cacica. Prima etapă a pelerinajului, la care au participat nu mai puțin de 174 de persoane, a cuprins vizitarea închisorii din Sighetu Marmației, unde în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1951 a trecut la Domnul episcopul de Iași, Anton Durcovici. În cimitirul săracilor, de lângă închisoare, unde se află înmormântat episcopul a fost celebrată o sfântă Liturghie. Sâmbătă, 13 aprilie, în cadrul celei de-a doua etape a pelerinajului, s-a vizitat sanctuarul marian de la Cacica, unde s-a celebrat sfânta Liturghie, după care s-a vizitat Baia, vechi centru episcopal al catolicilor din Moldova.

Chemare la rugăciune

"Este momentul să ne unim glasurile, noi și Bisericile din care facem parte, și cu smerenie și pocăință să cerem iertare lui Dumnezeu, rugându-l totodată pe bunul și atotputernicul nostru Tată să nu îngăduie această pângărire a poporului român" - este specificat într-o scrisoare de chemare la rugăciune din partea organizației Word Vision. Chemarea vizează proiectul de lege privind legalizarea prostituției, proiect înaintat Camerei Deputaților de Constanța Popa. Sfidând cuvântul lui Dumnezeu care spune; "Iar partea celor fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași și desfrânați și fermecători și închinători de idoli și a tuturor celor mincinoși este iezerul care arde, cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua" (Ap 21,8) - personalități ale vieții politice actuale promovează legiferarea prostituției în România, se specifică în scrisoare. Consecințele grave ale acestui act iresponsabil din punct de vedere spiritual și social sunt prezentate amănunțit într-un material pregătit de "Grupul de inițiativă pentru Apărarea Familiei", grup alcătuit din profesori universitari, medici, avocați, teologi, studenți, membri ai Comisiei de Bioetică a Patriarhiei Române, ai Centrului de Studii Teologice Aplicate, ai ASCOR și Ligii Studenților din Universitatea București.

Simpozion

"Identitatea culturală a romano-catolicilor (ceangăi) din Moldova" - aceasta a fost tema simpozionului internațional care s-a desfășurat luni, 29 aprilie, la Palatul Parlamentului, sala "N. Bălcescu" din București. Scopul acestei dezbateri a fost de a sensibiliza societatea civilă și pe specialiștii din România față de identitatea culturală a romano-catolicilor (ceangăi) și promovarea valorilor lor culturale. Organizatorii simpozionului au fost: Eugen Simion, președintele Academiei Române; Vasile Dîncu, ministrul Informațiilor Publice; PS Petru Gherghel, episcop de Iași; Gheorghe Bejan, președintele Asociației Romano-Catolicilor "Dumitru Mărtinaș"; Ioan Lăcătușu, directorul Centrului European de Studii Covasna. După conferința de presă de dimineață a urmat prezentarea și comentarea rezultatelor cercetării sociologice realizate de Universitatea din București și Centrul de Sociologie Urbană și Regională în 32 de sate din Moldova pe problematica romano-catolicilor (ceangăi). După-amiază au fost expuneri ale specialiștilor (abordări istorice, lingvistice și etnografice), comentarii. La recepția care a avut loc seara au intervenit corul bisericii "Sfântul Nicolae" din Bacău și ansamblul folcloric din Pildești.

Noapte de priveghere

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 19-20 aprilie, numeroși creștini romano-catolici, greco-catolici și ortodocși din Dieceza de Iași și din țară au participat la Onești, în biserica "Sfinții Apostoli Petru și Paul", la o priveghere de rugăciune pentru unitate și pace în lume și în Biserică. Programul acestei întâlniri speciale, prima în Dieceza de Iași, a opta în țară, s-a deschis seara la ora 20.00 cu sfânta Liturghie în ritul roman, urmată de un program de rugăciune și cântece al fraților ortodocși. La ora 22.00 s-a oficiat o Liturghie în ritul greco-catolic. A urmat apoi la 23.30 expunerea sfântului Sacrament, adorația, procesiunea cu preasfântul Sacrament cu lumânări aprinse. La ora 1.30 frații capucini de la Borzești au condus Rozariul de 15 mistere. La ora 4.00 s-a făcut Calea sfintei cruci în jurul bisericii, iar la ora 5.00 s-a cântat Paraclisul Maicii Domnului. Noaptea de priveghere s-a încheiat cu Liturghia în rit latin de la ora 7.00. (Pr. Iacob Stolnicu)

Invitație

Conducerea Școlii "Dumitru Mărtinaș" din comuna Butea, județul Iași, face cunoscută deschiderea festivă a manifestărilor dedicate Zilelor Școlii și evocării personalității profesorului Dumitru Mărtinaș, al cărui nume îl poartă școala. Manifestările vor începe joi, 16 mai, la ora 9.30 în Școala "Dumitru Mărtinaș". (Greta Predoi)

Anunț

Parohia "Coborârea Duhului Sfânt" din Barați anunță pentru toți cinstitorii Maicii Domnului programul spiritual din ajunul și din ziua de Rusalii. Sâmbătă, 18 mai: ora 18.00 - Calea sfintei cruci; 19.00 - recitarea sfântului Rozariu; 20.00 - sfânta Liturghie solemnă concelebrată după care va avea loc procesiunea cu statuia Maicii Domnului (fiecare credincios este rugat să aibă pentru procesiune o lumânare). Duminică, 19 mai: ora 8.00 - sfânta Liturghie pentru copii; 11.00 - sfânta Liturghie solemnă a hramului; 19.00 - sfânta Liturghie de seară. Predicator va fi pr. Marcelin Rotaru.

Numiri și transferuri

În luna aprilie, papa Ioan Paul al II-lea l-a ales pe pr. Petru Mareș, din Dieceza de Iași, printre capelanii săi. Iată documentul numirii:

Prin decret episcopal, începând cu data de 1 aprilie, pr. Marcel Blaj a fost numit administrator parohial la Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Iași, iar cu data de 1 mai au fost numiți: pr. Iosif Dorcu - paroh de Iași "Adormirea Maicii Domnului", pr. Cristian Vacaru - asistent spiritual pentru credincioșii din Israel, pr. Alois Farțade - paroh de Siret, pr. Claudiu Bereș - paroh de Vizantea Mănăstirească. Tot prin decret episcopal, începând cu 1 aprilie, au fost transferați: pr. Carmil Duma - vicar la Florești, pr. Valentin Bulai - vicar la Moinești, pr. Anton Eugen - vicar la Roman "Sfânta Tereza" (începând cu data de 1 mai).

A trecut la Domnul...

În seara de 18 aprilie episcopul Pal Reizer al Diecezei Romano-Catolice de Satu-Mare a trecut la cele veșnice, suferind de diabet. S-a născut în Turulung, județul Satu Mare, la 6 ianuarie 1943. După efectuarea studiilor la Institutul Teologic din Alba-Iulia, la 2 aprilie 1967 a fost hirotonit preot de către episcopul Marton Aron. A fost numit episcop la 14 martie 1990, fiind consacrat la 1 mai 1990, de către arhiepiscopul Francesco Colasuonno. După hirotonirea ca preot, în timpul regimului comunist, părintele Pal a fost capelan în Parohia din Sighetu Marmației, iar mai apoi secretar la Episcopia Romano-Catolică de Satu Mare și spiritual la Mănăstirea Surorilor de Caritate "Sfântul Vincențiu". Cu doi ani înainte de numirea ca episcop din 1990, a fost numit paroh la Sighetu Marmației. Înmormântarea a avut loc, miercuri, 24 aprilie. Au participat o mulțime mare de credincioși, 200 de preoți, 18 episcopi catolici, precum și cardinalul maghiar Laszlo Paskai. Din partea Bisericii Catolice din România au participat nunțiul apostolic, episcopii romano-catolici de București, Alba-Iulia, Timișoara și Iași, respectiv episcopii greco-catolici de Blaj, Cluj, Lugoj și Maramureș. Ceremonia a început la ora 10.45, cu o procesiune de la episcopie la catedrală. A urmat apoi în catedrala episcopală un oficiu la care a ținut un scurt discurs arhiepiscopul Gyorgy Jakubinyi de Alba-Iulia. După încheierea oficiului religios din catedrala din Satu Mare, a urmat o procesiune la cimitirul romano-catolic din localitate.

Să se odihnească în pace!



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat