Itinerar misionar

În perioada 9-22 februarie, m-am aflat în Kenya, în vizită la pr. Eugen Blaj şi pr. Isidor Mârţ. Pr. Eugen se află în Kenya de la începutul lui noiembrie 1999. După ce şi-a început activitatea misionară la Nyahururu (orăşel situat în centrul ţării) împreună cu preoţii din Dieceza de Padova (Italia), studiind limba swahili (limba naţională a Kenyei), s-a îndreptat spre părţile de nord în dorinţa de a lucra în regiuni de primă evanghelizare, în condiţii deosebite de climă şi relief, la triburi care ştiu din plin ce înseamnă lipsa până şi a celor mai elementare mijloace de trai. Pr. Isidor a plecat în Kenya la începutul lui noiembrie 2001. După două luni dedicate studiului limbii engleze în Nairobi, a plecat în Tanzania pentru a învăţa limba swahili. Pentru o săptămână însă şi-a întrerupt studiile cu scopul de a vizita împreună viitorul său loc de muncă.

Însoţit de misionarii noştri, mi-am început itinerarul misionar prin nordul Kenyei - ocupat în întregime de Dieceza de Marsabit - plecând de la Nanyuki, localitate situată în apropierea muntelui Kenya, considerat pe bună dreptate mândria ţării.

Momentul vizitei coincidea cu celebrarea centenarului de activitate misionară în Kenya a Congregaţiei "Consolata". Pentru a marca acest eveniment unul din episcopii aparţinând congregaţiei sus-amintite a urcat muntele Kenya şi a aşezat pe creasta cea mai înaltă (5.198 m) icoana sfintei Fecioare Maria (Consolata).

Edificaţi de exemplul de dăruire al celor ce ne-au precedat în munca misionară, am pornit şi noi să înfigem crucea lui Cristos în nisipul arzător al pustiului ce se întinde în partea de nord a Kenyei. Luându-ne rămas bun de la muntele Kenya ne luam totodată rămas bun şi de la bogata vegetaţie ecuatorială şi ne afundam în pustiul atât de darnic în nisip şi în piatră arsă de soare şi atât de zgârcit în ospitalitate. Ne-am luat provizii de hrană şi apă pentru drum şi după ce ne-am pregătit psihologic să facem faţă unui drum pe cât de lung (aproximativ 1.500 km) pe atât de necruţător şi chiar plin de riscuri, am trecut rând pe rând prin Archer's Post, Laisamis şi Marsabit ca să ajungem în după-amiaza zilei de "marţea grasă" la Maikona, o parohie iniţiată de misionarii italieni, dar de doi ani rămasă vacantă şi acum încredinţată la doi preoţi germani din Augsburg. După ce am făcut şi noi Lăsatul Secului cu te miri ce nu ne-a venit deloc greu să intrăm în spiritul de post şi abstinenţă a zilei de Miercurea Cenuşii. La Liturghia de seară am trăit bucuria începutului de post în cântece şi dansuri fără să-mi treacă prin minte măcar o clipă ideea incompatibilităţii dintre veselia trupului şi bucuria sufletului, fiindcă eram poate prea convins de faptul că dansul este un drept inalienabil al africanului şi o expresie a purităţii şi simplităţii interiorului său. Port însă şi acum în minte gândul care m-a urmărit pe tot parcursul ritului impunerii cenuşii pe capul credincioşilor din Maikona: cât de minunat se contopea culoarea cenuşii cu negrul frunţii africanilor! (va urma)

Pr. Pavel Chelaru