Ep. Mihai Robu - drepturile catolicilor din Moldova (II)

În numărul trecut al prezentei publicaţii se nota că în ultimele luni au fost din ce în ce mai virulente apelurile lansate de liderii unor mişcări politice sau etnice de a se rezolva "problema ceangăilor" din Moldova. Falsele premise pe care aceştia le invocă la adresa catolicilor din Moldova culminează cu recenta includere a calificativului "ceangău" în lista etniilor existente în România la acest început de mileniu. Cum este posibil aşa ceva?! Ce interese se ascund în spatele acestor "falsuri istorice"?, căci nu putem vorbi de o comunitate etnică aparte a locuitorilor catolici din Dieceza de Iaşi, ci doar de o comunitate religioasă. Întrucât astfel de situaţii nu sunt de dată recentă, în cele ce urmează sunt prezentate alte câteva aspecte din timpul păstoririi episcopului Mihai Robu.

Ep. Mihai Robu - drepturile catolicilor din Moldova (II)

Din documentele cercetate nu reiese că locuitorii catolici din Moldova ar fi fost de "etnie ceangăiască". Această sintagmă n-a fost folosită vreodată pentru a-i deosebi pe catolici de ceilalţi cetăţeni ai ţării, ci se utiliza - în mod eronat - sintagma "etnie maghiară", prin care li se punea la îndoială originea lor etnică română. Folosirea termenului "ceangău" ca un etnonim a generat multiple situaţii confuze, aşa cum s-a întâmplat şi la mijlocul veacului trecut.

Unele din acuzele aduse catolicilor din partea autorităţilor publice au continuat şi după demersul curajos pe care primul episcop indigen, Mihai Robu, l-a înaintat mareşalului Ion Antonescu la 6 martie 1943, ba chiar şi după intervenţia miniştrilor de Justiţie şi de Interne. În numeroase acte posterioare datei de 18 martie 1943, când prim-ministrul Mihai Antonescu a prezentat concluzia Guvernului României potrivit căreia "populaţia catolică din Moldova este de origine română şi, prin urmare, este considerată greşit ca fiind de origine ungarică (ceangăi) (...) şi nu poate fi considerată ca străină de poporul nostru...", găsim referinţe la calificative injurioase adresate catolicilor din zonele Bacău şi Roman: "unguri", "ceangăi", boanghine" etc. Aceştia erau consideraţi ca nişte "străini şi duşmani ai ţării", cetăţeni de "etnie maghiară" etc., întrucât "cei născuţi şi botezaţi în rit catolic nu pot fi consideraţi de origine etnică română".

Deşi memoriul episcopului Mihai Robu, analizat în şedinţa Consiliului de Miniştri din 17 martie 1943, a primit răspuns favorabil, iar Guvernul Antonescu a hotărât declanşarea unei anchete asupra acestui "aspect grav" şi pedepsirea tuturor funcţionarilor implicaţi în asemenea fenomene de "ponegrire a catolicilor", situaţia nu s-a îmbunătăţit. Unii preoţi au reînceput să semnaleze noi cazuri de încălcare a drepturilor catolicilor, fapt care l-a determinat pe episcopul Robu să se adreseze prim-ministrului la 14 mai, 5 iunie, 13 iulie şi 3 august 1943. În memoriile sale, episcopul de Iaşi solicita respectarea de către Guvernul României a hotărârii din 17 martie 1943, pedepsirea funcţionarilor vinovaţi de sabotarea acestei hotărâri, care au început să elibereze "certificate de origine etnică ceangău", provocând astfel nedumerire şi nelinişte printre credincioşii catolici. Aceste abuzuri fuseseră constatate chiar personal de către episcopul Mihai Robu în cadrul vizitelor canonice pe care le-a întreprins în satele catolice din Dieceza de Iaşi şi cu ocazia administrării tainei sfântului Mir.

În ultima scrisoare adresată prim-ministrului Mihai Antonescu, la 3 august 1943, episcopul Mihai Robu solicita ca în certificatele eliberate "grupului etnic al românilor deznaţionalizaţi" să nu se menţioneze denumirea de "ceangău", deoarece aceasta era arbitrară, nu avea nici un temei istoric şi era echivocă, putând duce la "tăgăduirea drepturilor românilor catolici".

După aceste intervenţii, problemele semnalate de către episcopul Mihai Robu păreau a fi rezolvate în mod oficial, dar au mai existat câteva abuzuri locale. Absurditatea unor funcţionari ai statului ajunsese până acolo încât, la 11 decembrie 1943, Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor să solicite ca "toate clopotele de la bisericile maghiare din Eparhia de Iaşi să fie inventariate şi predate armatei române". Episcopul Robu, în răspunsul dat la 18 decembrie acelaşi an, declara că "în Eparhia Catolică de Iaşi nu există biserici maghiare, ci numai biserici romano-catolice" şi prin urmare adresa ministerială era fără obiect.

Cele consemnate mai sus reprezintă doar câteva crâmpeie din tensionata luptă ideologică privind originea etnică a catolicilor din această parte a ţării. Probleme similare au existat şi în perioada comunistă, dar ele par să fi luat amploare în anii de după 1990. Fiind conştienţi că în spatele "rezolvării acestei probleme" se ascund interese meschine, trebuie să reţinem cuvintele episcopului Mihai Robu: "Suntem români catolici moldoveni".

Pr. Alois Moraru