Înfiinţarea Episcopiei de Bacău

După cum am avut ocazia de a scrie în prezenta revistă, la 16 iunie 1999 a luat fiinţă Departamentul de Cercetare Ştiinţifică din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, printre priorităţile căruia se numără şi cea referitoare la desluşirea unor probleme controversate privind istoria catolicilor din Moldova. Pe această linie s-a înscris şi elucidarea datei înfiinţării Episcopiei Catolice de Bacău, situaţie finalizată într-un studiu semnat de Mons. dr. Anton Despinescu şi dr. Dănuţ Doboş. Fiind cel mai mare demers ştiinţific în acest domeniu, în cele ce urmează vom prezenta doar câteva premise şi concluzii, urmând ca studiul integral să fie publicat în revista Buletin istoric, nr. 4 (2003).

Deşi această problemă părea rezolvată încă din prima jumătate a secolului trecut, câţiva cercetători contemporani continuă să apeleze la unele naraţiuni istorice care au ca puncte de plecare premise false în ceea ce priveşte subiectul în studiu. Întrucât "nu pot fi acceptate teorii şi ipoteze aşa-zis ştiinţifice care sunt în detrimentul adevărului istoric şi al principiilor unei cercetări bazate pe documente de arhivă", membrii departamentului au reluat investigaţiile în arhivele vaticane şi au coroborat rezultatele lor cu studierea lucrărilor de specialitate din limbile polonă, germană, italiană, latină, maghiară şi română.

Autorii studiului Noi contribuţii la elucidarea înfiinţării Episcopiei de Bacău au pornit de la analiza tradiţiei Bisericii Catolice locale în această problemă (memorialul istoric publicat în Codex Bandinus, momentul Iosif Berardi şi un document al episcopului Alexandru Cisar), care susţinea transferarea Episcopiei de Siret (înfiinţată de papa Grigore al XI-lea la 9 martie 1371), la începutul secolului al XV-lea, în oraşul Bacău.

Un capitol însemnat al acestui demers ştiinţific a fost rezervat analizei teoriilor privind fondarea Episcopiei de Bacău în intervalul 1391-1401. Ele aparţineau istoricilor Barnaba Kedzierski, Martin Baroniusz, Francisc Sulzer, Iosif Kemeny, Wilhelm Schmidt, Wladislav Abraham, Radu Rosetti, Iosif Pal, Petru Tocănel, Dumitru Niculăeş, Mihail Dan, Paul Hunfalvy, episcopul Melchisedec, Marian Zugaj, Herculan Malciuc, Andrei Fara, Ştefan Gorovei, Anton Coşa şi Viorel Achim. În studiile semnate de aceştia se susţinea, în baza unui presupus document emis de papa Eugen al IV-lea, la 15 septembrie 1439, fondarea de către papa Bonifaciu al IX-lea a unei episcopii la Bacău în perioada noiembrie 1391 - noiembrie 1392.

Împotriva acestor ipoteze, membrii Departamentului de Cercetare Ştiinţifică din Iaşi au analizat şi prezentat concluziile investigaţiilor făcute în arhivele vaticane şi le-au întregit cu cele ale lui Konrad Eubel, Nicolae Iorga, Carol Auner, I.C. Filitti, Iosif Gabor, Romul Cândea, Gheorghe Moisescu, Petru Cadaru, Ştefan Pascu şi Emil Dumea. Imediat după această expunere s-a trecut la cercetarea autenticităţii sau falsităţii documentului din 15 septembrie 1439, în baza analizei diplomatice şi a criticii istorice făcute de Nicolae Iorga, Radu Rosetti, Konrad Eubel, I.C. Filitti, Iosif Gabor, Herculan Malciuc şi Ştefan Gorovei. Un alt punct important al studiului l-a constituit fondarea Episcopiei de Bacău în anul 1607. Au fost evidenţiate contribuţiile lui Carol Auner, Konrad Eubel, I.C. Filitti, Iosif Gabor, Chiril Karalevskij, Bonaventura Morariu şi Gualbert Scaletta. La acest capitol s-a subliniat unanimitatea istoricilor în a-l desemna pe Ieronim Arsengo drept primul episcop de Bacău.

În baza analizei documentelor şi a lucrărilor menţionate mai sus, Mons. Anton Despinescu şi dr. Dănuţ Doboş au ajuns la următoarele concluzii: documentul publicat de Kemeny în anul 1846, în baza căruia s-a susţinut formarea Episcopiei de Bacău în anul 1391, "rămâne un fals documentar, cât şi un fals istoric, deoarece se referă la un eveniment inexistent şi reprezintă un document care n-a fost niciodată eliberat de cancelaria pontificală"; nu există originalul presupusei scrisori din anul 1439 şi nu a fost identificată copia pe care Kemeny susţine că ar fi descoperit-o la Cluj; transferul scaunului episcopal de la Siret la Bacău nu îşi găseşte argumente documentare, deoarece s-a demonstrat continuitatea istorică a Episcopiei de Siret în prima jumătate a secolului al XV-lea; unii istorici de prestigiu au luat drept veridice erorile ştiinţifice ale lui Kedzierski, Kemeny şi Schmidt; procesul informativ al episcopului Ieronim Arsengo are o însemnătate particulară, astfel încât în anul 1607 avem de-a face cu "întemeierea unei episcopiei, nu cu o reînfiinţare"; nu există o serie a episcopilor de Bacău înainte de anul 1607; s-a reafirmat identitatea lui Civitas Moldaviensis cu oraşul Baia etc.

Deşi concluziile sunt în număr mult mai mare, lăsăm cititorii să le descopere din analiza argumentelor pro şi contra prezentate în studiu, fiind conştienţi că s-a făcut puţină lumină în această controversă artificială generată de "lipsa unei cercetări ştiinţifice bazată pe documente şi pe adevăr".

Pr. Alois Moraru