Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREaTINULUI 
- Gânduri creștine -

Sărbătorile sfintei Tereza

Bonne Fete! Auguri! Felicitări!
La Mulți Ani!...

Așa obișnuim să ne adresăm celor dragi la onomastică, la aniversarul nașterii și la câte alte evenimente plăcute ale vieții.

Sfârșitul lunii septembrie și prima zi de octombrie sunt deosebite în biografia sfintei noastre dragi: 30 septembrie este ziua ei de naștere pentru cer (dies natalis, în Martirologiul roman), iar 1 octombrie este onomastica. Le menționăm pe ambele, mulțumind lui Isus care și-a asociat-o în opera de sfințire a nenumărate suflete. Înfocată de iubire față de dumnezeiescul ei mire, și-a propus și a reușit să aprindă același foc în multe inimi. Făcându-se bine cunoscută astfel în lumea întreagă, autoritatea bisericească, prin glasul papei Pius al XI-lea, a ridicat-o, după numai 28 de ani de la terminarea vieții ei pământești, la cinstea altarelor.

După ce s-a citit decretul de aprobare a minunilor pentru beatificare, același papă a ținut un discurs deosebit de important în care sublinia locul Terezei în lumea modernă. Amintind că Dumnezeu ne vorbește prin operele sale, iar cei care sunt mai uniți cu dânsul, sfinții, sunt cei mai îndreptățiți să ne vorbească, nu prin cuvintele, ci prin faptele lor, papa adaugă: "Care este cuvântul pe care Dumnezeu vrea să ni-l spună? Ce vrea să ne spună «mica Tereza» devenită și ea un cuvânt al lui Dumnezeu? El ne spune, dar și mica Tereza cu dânsul, că există un singur lucru dacă nu mai mare, cel puțin tot atât de mare ca acțiunea și puterea geniului, un singur lucru care înaintea lui Dumnezeu este tot așa de prețios precum marile calități de înțelepciune și organizare atât de efective în apostolatul creștin, întâlnite la sfântul Francisc de Sales și la sfânta Tereza a lui Isus (de Avila). Da, există un singur lucru care înaintea lui Dumnezeu este tot așa de prețios, este umilința, blânda și sincera umilință a inimii, fidelitatea totală față de datoria stării, indiferent care ar fi aceasta, în orice sferă și treaptă a ierarhiei omenești în care Dumnezeu ne-a așezat și chemat să lucrăm; împreună cu această umilință este acceptarea sacrificiilor, încrederea totală în Dumnezeu și mai presus de toate adevărata iubire, ca răspuns la iubirea pe care el ne-a arătat-o. Aceasta este lecția pe care «mica Tereza» ne-o oferă zilnic pentru a aspira la sfințenia vieții creștine".

De fapt, providențială a fost alegerea onomastică pe care a făcut-o Tereza la acceptarea ei ca și călugăriță a pruncului Isus, însușire care a obligat-o pas cu pas la o sfințenie proprie, aceea a copilăriei spirituale, după expresia înțelepciunii necreate: "Dacă nu vă convertiți și nu deveniți asemenea copilașilor, nu veți intra în împărăția cerurilor" (Mt 18,3).

Cu aceste gânduri și cu trandafiri de iubire o însoțim pe "mica regină" (cum îi spunea bunul ei tată Louis Martin), convinși că împreună cu ea ucenicia noastră întru sfințenie va fi cât mai reușită.

Mons. Anton Despinescu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat