Sanctuarul din Cacica

Localitatea Cacica este cunoscută atât prin salina existentă cât şi prin sanctuarul marian al Bisericii Catolice. Satul se află în nord-estul României, în "dulcea Bucovină", la 40 km de Suceava şi la 18 km de Gura-Humorului. Numele de "Cacica" îşi are originea din limba slavă; kaczika înseamnă raţă, pentru că în regiune erau numeroase mlaştini cu stufăriş în care mişunau cârduri de raţe sălbatice. Pe la anul 1780 s-a descoperit zăcământul de sare din zonă, iar în anul 1791 s-a deschis salina şi au fost aduşi muncitori şi tehnicieni din diferite provincii ale Imperiului Habsburgic, cei mai mulţi fiind de religie romano-catolică.

Credincioşii catolici veniţi la muncă şi stabiliţi ulterior la Cacica au fost asistaţi spiritual de preoţii din Parohia Gura Humorului. Primul păstor sufletesc a fost, din anul 1795, preotul polonez Clemens. Întrucât în Cacica nu era un lăcaş de cult propriu, a fost săpată în masivul de sare o mare şi frumoasă capelă cu hramul "Sfânta Varvara", la o adâncime de 25 m. Din anul 1799 a urmat preotul Iacob Bogdanovici care, în anul 1810, ajutat de administraţia salinei, a zidit prima biserică pe locul unde se află cea actuală. Astfel, a luat fiinţă Parohia Romano-Catolică din Cacica. La sfinţirea primei biserici a fost adusă, de la o biserică armeano-catolică din Stanislawow o reproducere a icoanei miraculoase a Maicii Domnului "Madona Neagră" de la Czestochowa - Polonia. Nu se poate data cu exactitate apariţia icoanei, dar se presupune a fi din secolul al XVII-lea.

În jurul anului 1900, episcopul Iosif Weber, călugăr lazarist de lângă Suceviţa, ajunge la conducerea Episcopiei de Lemberg (Lvov) şi dă o nouă deschidere localităţii şi pelerinajelor de la Cacica. Dânsul încredinţează pastoraţia parohiei preoţilor lazarişti; dispune, îndrumă şi sprijină zidirea actualei biserici, începută în anul 1903 şi sfinţită solemn la 16 octombrie 1904, fiind de faţă şi arhiepiscopul de Cracovia, Iósef Bilczewski. Noua biserică a fost construită după un proiect din Polonia, în stil neo-gotic în crucieră, din piatră cioplită şi cărămidă roşie presată, are 40 m lungime, 23 m lăţime, 14 m înălţimea interioară, 50 m înălţimea turnului, fiind recunoscută astăzi ca adevărat monument de arhitectură, o "perlă a Bucovinei".

Un deosebit interes îl prezintă şi "Grota Lourdes", o reprezentare a grotei de la Lourdes din Franţa, construită în anul 1936, prin grija preotului Henryk Wóchowski, din piatră brută, având 12 m lungime, 5 m lăţime, 5 m înălţime, fiind încadrată de o galerie de 60 m lungime în formă de semicerc, susţinută de 20 de coloane din beton, ca spaţiu acoperit pentru pelerini.

Începând cu anul 1992 s-au executat lucrări ample de subzidire şi întărire a pereţilor bisericii, cu lucrări de drenaj, datorită terenului slab de sub biserică. S-a montat pardoseala de marmură din biserică, urmând a se continua cu amenajarea curţii interioare şi cu înlocuirea acoperişului bisericii, degradat cu trecerea timpului.

Din anul 1904 s-a hotărât celebrarea şi participarea oficială la hramul şi pelerinajul de la 15 august. Astfel, cultul icoanei miraculoase a Maicii Domnului de la Cacica şi pelerinajul din solemnitatea Adormirea Maicii Domnului s-au dezvoltat din ce în ce mai mult, iar numărul pelerinilor din ţară şi din străinătate a fost din ce în ce mai mare. Ţinând cont de pietatea neîntreruptă şi profundă a credincioşilor şi mai ales de preţuirea acestui loc în perioada dictaturii comuniste, în anul 1996, biserica parohială din Cacica a fost declarată "sanctuar diecezan", iar la 15 august 1997, prin decretul episcopului Petru Gherghel, având acordul Conferinţei Episcopale Catolice din România, sanctuarul din Cacica a fost declarat şi recunoscut drept "sanctuar naţional". Marea bucurie şi momentul culminant pentru Cacica a fost anul jubiliar 2000, când sanctuarul a primit titlul de "basilica minor", titlu acordat de către Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea prin Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, la 14 martie 2000, şi proclamat oficial la Liturghia solemnă a hramului din 15 august 2000, de către cardinalul Luigi Poggi, trimisul special al Sfântului Părinte.

Pr. Iulian-Eugen Kropp