Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREaTINULUI 
- Actualitatea -

Exerciții spirituale

Mișcarea "Familiile de Nazaret"

Marile crize declanșate în secolul al XX-lea au avut repercusiuni deosebit de grave și asupra familiei creștine. Magisteriul Bisericii Catolice a intervenit cu luciditate și energie pentru redresare.

În Polonia, țară 95% catolică, binecuvântată de Dumnezeu cu alegerea unui fiu al ei, Karol Wojtyla, ca al 265-lea succesor al sfântului apostol Petru la cârma Bisericii Catolice, sub numele bine cunoscut de papa Ioan Paul al II-lea, grija pentru revigorarea spiritului creștin în familii s-a concretizat în inițiativa Mișcării "Familiile de Nazaret". Fondatorul ei, preotul Tadeusz Dajcer, este și autorul cărții de bază Meditații despre credință la școala sfintei Familii tradusă deja în 14 limbi (inclusiv româna), precum și al multor broșuri - caiete de buzunar, la îndemâna tuturor, ca hrană spirituală. Această mișcare este cunoscută deja în 42 de țări, pe toate continentele. Membrii mișcării sunt, bineînțeles, în cea mai mare parte, laici de diferite vârste și condiții sociale. Statutele au fost aprobate de către cardinalul primat al Poloniei, Iozef Glemp, în 1991. În majoritatea diecezelor poloneze, mișcarea antrenează din ce în ce mai multe suflete în spiritualitatea ei specifică, pentru sfințirea personală și comunitară, sub îngrijita îndrumare a Bisericii.

Din 1991, în fiecare vară, se organizează exerciții spirituale, la care participă zeci de mii de suflete. Anul acesta, Episcopiile Varșovia, Varșovia-Praga și Ploțc au oferit celor aproape două mii de participanți posibilitatea ca timp de două săptămâni, între 2 și 13 iulie, să mediteze, să se roage, să ia parte la sfânta Liturghie, la conferințe și schimburi de idei, bine dirijate, în localitățile montane din pitoreasca regiune Bukowina Tatranska din sudul Poloniei. Au fost invitați și din alte țări: România, Spania, Norvegia, Olanda etc. Împărțiți în grupuri mai mari și mai mici, fiecare cu animatorul său, celebrările liturgice aveau loc în aer liber. De patru ori s-a celebrat în sanctuare bine cunoscute polonezilor, ca de pildă Ludzmierz (5 iulie), Czarna Góra (8 iulie), Bukowina Tatranska (10 iulie), iar la încheiere, pe 13 iulie, în sanctuarul "Sfânta Cruce" din Zakopone, în prezența tuturor participanților. Semnatarul acestor rânduri a fost invitat să rostească omilia, la celebrarea generală din 10 iulie, în care s-a axat pe cuvintele lui Isus: "Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini" (Mt 9,38). Vorbitorul a îndemnat ascultătorii să fie mereu deschiși harului divin, pentru a fi lucrători destoinici în împărăția lui Dumnezeu, "împărăție de adevăr și viață, de sfințenie și de har, de dreptate, de iubire și de pace", obiectivul prioritar al fiecărui membru al mișcării fiind sfințirea numelui Tatălui nostru, după exemplul sfintei Familii din Nazaret, în lumea muncii, în toate împrejurările vieții pentru împlinirea voinței divine în fiecare zi, pretutindeni și de către toți.

Cei care am participat pentru prima dată la astfel de exerciții, am fost plăcut impresionați de atmosfera senină, armonioasă, în care s-au desfășurat toate acțiunile programate. Ne-am simțit ca la noi acasă, în spiritul carității creștine. Am avut cinstea de a discuta zilnic cu principalii responsabili ai mișcării: pr. Iaroslav Pitat, pr. Robert Tomasik, pr. Dariusz Kowalczik și Marek Mazur. Mi-am dat seama cât de conștienți sunt de a-i vedea pe toți membrii mișcării preocupați de trăirea creștină, în prezența lui Isus, a Mariei și a lui Iosif, Familia sfântă de la Nazaret. M-am întors acasă, atât eu cât și ceilalți opt participanți din România, cu mare bucurie sufletească și cu speranța că multe familii din comunitățile noastre vor fi antrenate de această mișcare, adaptată zilelor noastre.

Menționez că în perioada acestor exerciții, mi s-a oferit posibilitatea de a vizita Mănăstirea "Sfânta Faustina Kowalska", fondatoarea operei "Îndurarea Divină" din Cracovia și îndeosebi sanctuarul Maicii Domnului de la Czestochowa, principalul magnet de pietate creștină, "inima vieții catolice poloneze". Ca mamă bună a Bisericii, Maria a salvat poporul polonez (dar și multe alte popoare), pe tot parcursul istoriei zbuciumate.

Mons. Anton Despinescu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat