Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- În apararea sanatatii -

Avertismente de sezon

La început de an realizam proiecte pentru limitarea efectelor secetei. Se anunțau temperaturi caniculare chiar la început de vară. Plouă peste așteptări în unele zone. Indiferent de cele prognozate și situația reală, în sezonul cald există o acumulare de factori de risc pentru îmbolnăviri specifice.

Copiii sunt în vacanță. Lor li se imprimă practici corecte de igienă prin repetiție, prin exemplul personal și dacă li se asigură condiții civilizate pentru a le aplica.

Părinți, bunici, nu obosiți de a învăța pe copiii dv. să se spele frecvent pe mâini, să respecte igiena cavității bucale, să consume fructe și legume după ce au fost spălate, să nu se scalde decât în ape care sunt autorizate în acest sens, să folosească îmbrăcăminte adecvată, să nu consume alimente și băuturi reci după o expunere la temperaturi crescute. Respectând toate aceste recomandări realizați prevenirea multor îmbolnăviri care duc la suferință, cheltuială și anulează bucuria unei vacanțe sau a unui concediu.

Îmbolnăvirile cele mai frecvente care pot surveni în anotimpul cald sunt boala diareică acută, dizenteria, salmonelloze, angine, meningite, conjunctivite, dermite, parazitoze etc.

Datele statistice din ultimii ani arată o morbiditate crescută prin boli digestive infecțioase și parazitare ceea ce demonstrează că suntem departe de situația din țările civilizate. Aceste date statistice ar putea fi corectate printr-o grijă reală față de propria sănătate, a familiei și a colectivităților umane.

Încercăm prin acest articol să punctăm, o dată în plus față de materialele similare din alte numere ale revistei, câteva reguli pentru prevenirea îmbolnăvirilor enumerate mai sus.

În sezonul cald evitați:
- achiziționarea produselor perisabile (ouă, ciocolată și dulciuri pe bază de ciocolată) de la chioșcuri și tonete stradale care nu dispun de spații frigorifice pentru păstrare;
- consumarea înghețatei și a băuturilor răcoritoare de la tonete stradale improvizate. Este mai sigur să cumpărați înghețată gata ambalată de producător pentru care comerciantul este obligat să respecte condițiile de depozitare impuse de acesta;
- cumpărarea covrigilor și a pâinii de la diferiți comercianți ambulanți ce păstrează aceste produse la soare, căldură și praf;
- consumarea prăjiturilor cu frișcă și diverse creme, a produselor de patiserie cu umplutură (brânză, ciuperci, ciocolată) expuse la soare, căldură și praf;
- achiziționarea de produse alimentare la care nu se poate verifica data fabricației și termenul de expirare.

În condițiile în care ați achiziționat un produs care vi se pare alterat adresați-vă Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică și Agenției pentru Protecția Consumatorului unde veți prezenta probe care să susțină reclamația dv. cât și bonul fiscal al achiziției.

O altă îmbolnăvire care poate apărea în orice sezon este trichinelloza, boală care se datorează unei neglijențe de efectuare a examenului trichinoscopic a cărnii de porc, care se face în sistem gratuit la nivelul cabinetelor sanitar veterinare. Recomandăm ca achizițiile de produse de origine animală să fie făcute numai din magazine autorizate care comercializează produse controlate și fără riscuri pentru sănătatea consumatorului.

De curând, într-o localitate rurală s-au îmbolnăvit nouă persoane din aceeași familie, adulți și copii, după consum de carne de curcan pregătită sub formă de ciorbă și friptură, dar păstrată în condiții neigienice la temperatura ambientală. Formele de boală au fost medii, spitalizarea a fost de aproximativ nouă zile, cheltuielile pentru investigații și tratament au fost considerabile. Acest episod ar fi putut fi prevenit dacă s-ar fi respectat regulile de bază pentru perioada de vară și mai ales pentru alimentele perisabile: păstrarea în frigider și respectarea regulilor de igienă pentru alimentele brute și pentru cele finite.

Considerăm că aceste câteva recomandări vor fi în atenția dv. astfel încât perioada de odihnă pe care vacanțele și concediile vi le conferă să fie cu adevărat perioade de refacere și de recreere. Dacă totuși apare o simptomatologie începând cu febră, cefalee, tulburări digestive etc. adresați-vă de urgență medicului de familie sau primei unități sanitare pentru începerea investigațiilor și instituirea tratamentului.

Dr. Maria Helena Bîrhală



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat