Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Ioan Paul al II-lea în Ucraina

Peste două milioane de ucraineni l-au primit pe Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea în pelerinajul efectuat în perioada 23-27 iunie în Ucraina. Suveranul pontif, invitat de către președintele ucrainean Leonid Kuchma și de către Biserica Catolică, a vizitat Kievul și Lvivul, aflate în nord-estul țării, zona în care trăiesc majoritatea ucrainenilor catolici. Este pentru prima oară când un papă a vizitat Ucraina, fostă țară sovietică. Vizita a fost puternic contestată de către majoritatea ortodoxă ucraineană. A fost cea de-a 94-a călătorie apostolică în afara Italiei.

Papa a celebrat în rit latin și în rit bizantin pe hipodromul din Lviv. La Liturghia din 26 iunie, Ioan Paul al II-lea l-a beatificat pe pr. Zigmunt Gorgolewski, mort în 1920 la Lviv, fondatorul caselor de caritate din Ucraina occidentală. La Liturghia în rit bizantin din 27 iunie, papa a beatificat 27 de ucraineni greco-catolici (dintre care 26 de martiri): opt episcopi, 14 preoți și călugări, patru călugărițe și un laic. Papa a avut și o întâlnire specială cu tineretul ucrainean. Cu ocazia acestei vizite, Sfântul Părinte a intrat într-o zonă etnico-culturală pe care rușii o consideră trup din trupul lor. Suveranul pontif a fost purtătorul unui mesaj de pace și de reconciliere, un pelerin care a adus omagiu curajului și perseverenței catolicilor care au păstrat integritatea credinței.

Catolicii, marea majoritate greco-catolici, sunt în număr de cinci milioane, Ucraina având în total 50 de milioane de locuitori. În perioada sovietică, credincioșii catolici au fost persecutați și au fost nevoiți să își practice credința în catacombe, dar în 1990 autoritățile le-au redat drepturile și au aprobat o lege de retrocedare a proprietăților lor, lege care însă s-a ciocnit de opoziția ortodocșilor. Conform statisticilor Biserica Greco-Catolică din Ucraina, condusă de cardinalul arhiepiscop Lubomir Husar, are 3.317 parohii, 79 de mănăstiri cu 1.168 de călugări și călugărițe, 1.872 de preoți, 2.777 de biserici și 305 biserici în construcție. Biserica Romano-Catolică, al cărei primat este cardinalul Marian Jaworski, arhiepiscop de Lviv are 807 parohii, 50 de mănăstiri cu 309 călugări și călugărițe, 431 de preoți, 713 biserici și patru biserici în construcție.

În timpul vizitei sale în Ucraina, papa Ioan Paul al II-lea nu a avut nici o întâlnire cu mitropolitul ortodox Vladimir de Kiev, aflat sub ascultarea Patriarhiei de Moscova. Conform programului călătoriei, papa a ținut seama de schismele care împart Biserica Ortodoxă din Ucraina. Pentru a evita complicațiile, suveranul pontif s-a întâlnit doar cu Consiliul Panucrainean al Bisericilor și Organizațiilor Religioase, la Filarmonica Națională din Kiev.

Ponderea Bisericii Ucrainene în ortodoxia rusă este enormă. Acum zece ani, existau în Ucraina 15.000 de parohii ortodoxe (în Rusia au rămas numai 6.000), 8.000 emancipându-se de sub jurisdicția Moscovei. Principala schismă în Biserica Ortodoxă din Ucraina a fost condusă de către mitropolitul Filaret de Kiev, care a fost oponentul principal în Sfântul Sinod al patriarhului Moscovei, Alexei al II-lea. Filaret a fost excomunicat și redus la starea de laic. În același timp, el a încercat, înregistrând unele succese, să devină principalul purtător de cuvânt al liderilor politici ucraineni. Mai mult, sute de parohii au aderat la Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală. Acest curent este inspirat din "Ortodoxia din Catacombe", care nu a acceptat niciodată dictatele sovietice. Această Biserică menține centre organizaționale în străinătate. Ea îl recunoaște ca "lider spiritual" pe mitropolitul Konstantin, capul Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Statele Unite, sprijinită discret de către Patriarhia de Constantinopol.

* * *

Ucraina
- Stat în E Europei
- Suprafața: 604.000 km2
- Populația: 51.298.000 (85 loc/km2)
- Capitala: Kiev (2.602.000 loc.)
- Ziua națională: 24 august, aniversarea proclamării independenței - 1991
- Culte: ortodocși, greco-catolici...



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat