Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Vreau să fiu un preot bun și sfânt

De mic copil doream să devin preot: aceasta era cea mai mare și nobilă dorință pe care o aveam în inimă, care apoi, cu trecerea anilor, a devenit în mine din ce în ce mai intensă și motivată. Prin exemplul luminos și viu al părintelui Gheorghe Patrașcu, de pioasă și venerabilă amintire, Dumnezeu mi-a călăuzit pașii îndrumându-mă să îmbrățișez mai întâi viața călugărească franciscană. Părintele Patrașcu, pe care l-am asistat la spital, înainte de a se întoarce la Tatăl, mi-a spus: "Marius, să te ajute Dumnezeu să devii un frate și preot bun și sfânt". Aceste cuvinte nu le-am mai uitat niciodată, dimpotrivă, m-au însoțit mereu în drumul vocațional. În această mare zi ele îmi răsună în inimă mai mult ca oricând. Exprimă într-adevăr ceea ce vreau de la viață și ceea ce

Dumnezeu îmi cere: să fiu un frate și un preot după inima lui, un frate și un preot bun și sfânt, să mă conformez cât mai mult lui Cristos sărac și răstignit, cap și bun păstor. Vreau într-adevăr să mă dăruiesc total și fără rezerve lui Dumnezeu, Bisericii și oamenilor, pe care vreau să-i slujesc cu umilință și spirit evanghelic, ca frate și ca preot. Pentru aceasta nu voi înceta niciodată să implor darul Duhului Sfânt, încredințându-mă fidelității lui Dumnezeu, care va duce la împlinire planul pe care l-a început în mine. Doamne, la cuvântul tău voi arunca mrejele.

Pr. Marius Petru Bîlha

* * *

Te implor înaintea lui Dumnezeu și a lui Cristos Isus, care va veni să judece pe cei vii și pe cei morți, în numele venirii lui și al împărăției lui, vestește cuvântul, insistă în orice împrejurare, potrivită și nepotrivită, atrage atenția, dojenește, îndeamnă, dar cu multă răbdare și grijă de a instrui.

2Tim 4,1-2

* * *

Preoții nou sfințiți

- Pentru Dieceza de Iași: Sebastian Bilboc (01.10.1976 - Buruienești); Marius-Stanislau Bucevschi (24.06.1976 - Rădăuți); Gabriel Bucur (13.10.1974 - Roman "Sfânta Tereza"); Adrian Burcă (26.07.1976 - Prăjești); Gabriel-Vasile Cimpoieșu (12.01.1976 - Bălușești); Anton Diacu (26.02.1973 - Ploscuțeni); Adrian Gherghelucă (16.03.1977 - Gherăești); Ciprian Ghiurcă (25.12.1974, - Onești); Bogdan Herciu (05.09.1976 - Mircești); Marius Mârț (15.08.1976 - Pildești); Ernest Roca (15.10.1975 - Valea Mare); Eduard Soare (24.10.1975 - Bacău "Sfântul Nicolae"); Andrei Varga (04.11.1973 - Luizi-Călugăra).

- Pentru Arhidieceza de București: Cristian Antici (10.04.1977 - Pildești); Cornel-Adrian Benchea (02.11.1976 - Onești); Cristian Bogdan (27.12.1976 - Târgoviște); Leonard-Gabriel Ciobanu (02.11.1976 - Lilieci); George Ivan (12.10.1976 - Popești-Leordeni); Fănică Șipoș (30.06.1974 - Gârleni-Lespezi).

- Pentru Provincia Franciscană: Eusebio Bejan (22.05.1968 - Galbeni); Marius-Petru Bîlha (28.01.1975 - Hălăucești); Emil Budău (05.09.1969 - Nicolae Bălcescu); Augustin Butacu (15.05.1973 - Luizi-Călugăra); Damian Alucăcesei (21.11.1965 - Bijghir); Cristian Pal (15.03.1975 - Nisiporești); Daniel-Felix Moraru (01.04.1972 - Roman).

- Pentru Comunitatea Saleziană: Venceslau Grosu (08.12.1971 - Izvoare-Bacău).



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat