Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Cateheza în documentele magisteriului

Vineri, 11 mai, Oficiul Catehetic Diecezan s-a întrunit la sediul Episcopiei de Iași. S-a definitivat un formular despre situația catehetică actuală (care va fi trimis în parohii), s-a revizuit Planul de cateheză pe cicluri și etape și s-a propus, pentru anul 2001-2002, elaborarea unui material catehetic pentru copiii care se pregătesc pentru prima sfântă Împărtășanie și a unui set de cateheze pentru tineri. În cadrul întâlnirii au fost prezenți PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă.

"Cu cât se arată mai capabilă - la nivel local și universal - să ofere prioritate catehezei comparativ cu alte activități și inițiative, ale căror rezultate ar putea fi mai spectaculoase, cu atât găsește mai mult în cateheză un mijloc de consolidare a vieții ei interioare drept comunitate de credincioși și a activității ei exterioare ca misionară. Biserica, în acest al XX-lea secol care se apropie de final, este invitată de Dumnezeu și de evenimente - care sunt tot atâtea chemări din partea lui Dumnezeu - să își reînnoiască încrederea în acțiunea catehetică, datorie absolut primordială a misiunii ei. Ea este invitată să consacre catehezei cele mai bune resurse umane și energii, fără să economisească eforturi și mijloace materiale pentru a o organiza mai bine și pentru a forma un personal calificat" (Catechesi tradendae, nr. 15).

Textul acesta exprimă mai bine decât toate manualele sau discursurile locul pe care cateheza îl ocupă sau ar trebui să-l ocupe în Biserica post-conciliară.

Conciliul Vatican II, în efortul său de a reînnoi Biserica lui Cristos, pentru ca să fie mai departe lumină în lumea de astăzi, nu a uitat importanța pe care în această misiune o au educația și cateheza. În acest scop a dispus redactarea unui Directoriu sau "Îndreptar pentru instruirea catehetică a poporului creștin, care să cuprindă principiile fundamentale și organizatorice ale acestei instruiri și cele referitoare la elaborarea de cărți pe această temă" (Christus Dominus, 44).

În aprilie 1971 ieșea la lumină acest prim Directoriu care avea să fie punctul de referință pentru toți aceia care activau în tărâmul catehezei.

Dar nu a fost singurul îndrumător. Cateheza a cunoscut de la Conciliul Vatican II încoace multe schimbări și inovații. Magisteriul Bisericii a publicat în ultimii ani documente extraordinar de importante care au revitalizat activitatea catehetică făcând posibilă astfel o reînnoire a vieții ecleziale.

În 1974 avea loc Sinodul episcopilor despre evanghelizarea în lumea de astăzi și, drept rod al acestui Sinod, papa Paul al VI-lea publica un an mai târziu exortația apostolică Evangelii nuntiandi.

În 1979, papa Ioan Paul al II-lea adresa Bisericii o nouă exortație apostolică, intitulată Catechesi tradendae, care constituie un document extrem de valoros pentru a înțelege și aprofunda activitatea catehetică drept acțiune evanghelizatoare în cadrul misiunii Bisericii.

După aceea, nenumărate au fost referințele Sfântului Părinte la cateheză ca activitate pastorală de bază, în discursuri, scrisori, predici și enciclice. În fiecare a fost subliniată necesitatea unei aprofundări și reînnoiri autentice, a unei cateheze care să nu se mulțumească cu un "creștin numai de duminică", ci să ducă la o mărturisire de credință și la o trăire cu adevărat creștină.

Catehismul Bisericii Catolice, publicat în 1992, a însemnat punerea la dispoziția agenților de pastorație a unui instrument catehetic de mare ajutor.

Putem spune că ultimul document apărut în 1997 și publicat recent și în limba română, noul Directoriu general pentru cateheză, cuprinde toate aceste reflecții pe care Biserica le-a făcut asupra catehezei și preia diferitele experiențe catehetice care au văzut lumina în cei peste treizeci de ani trecuți de la Conciliul Vatican II.

La o lume nouă, schimbătoare, în criză de valori, magisteriul propune o cateheză care să știe să se readapteze continuu pentru a se păstra fidelă atât față de Dumnezeu cât și față de oamenii în contextul concret în care aceștia trăiesc.

Cateheza este înțeleasă astăzi ca un minister de care întreaga comunitate este responsabilă, un minister esențial pentru acea reînnoire adevărată și adâncă a eforturilor evanghelizatoare de care lumea creștină a mileniului abia început are atâta nevoie.

Fr. Antxon Andueza FSC



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat