Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Invitație la Hălăucești pentru Ziua Tineretului

Veniți după mine! (Mc 1,17)

Dragi tineri,

Cu ajutorul Domnului, am intrat în cel de-al treilea mileniu. Drumul nostru prin istorie continuă, nu stă pe loc chiar dacă ne este dat să avem bucurii ca acelea pe care le-am trăit în marele jubileul al anului 2000. Am fost obligați să mergem înainte în anul 2001. Pentru creștini, această călătorie are o caracteristică particulară: ei nu sunt singuri, sunt însoțiți de însuși Fiul lui Dumnezeu făcut om, care merge înaintea lor.

Imaginea lui Moise, care îi conduce prin pustiu și-i trece prin Marea Roșie pe fiii poporului ales, este grăitoare, mobilizatoare, căci numai așa ei ajung în Țara Făgăduinței.

Poporul nou al lui Dumnezeu, creștinii, îl au înaintea lor pe Cristos. El le spune: Veniți după mine! (cf. Mc 1,17). Cine vine după mine nu va umbla în întuneric ci va avea lumina vieții (cf. In 8,12).

Îmi permit să vă aduc aminte, dragi tineri, și o fac cu deosebită bucurie, fiindcă știu că a făcut-o și o face și Sfântul Părinte în toate mesajele sale - mai ales în cel pe care vi-l adresează special vouă, pentru Cea de-a XVI-a Zi Mondială a Tineretului - să vă îndreptați privirea spre el, spre Cristos, pe care l-ați descoperit în zilele marelui jubileu; să priviți spre cel care merge înaintea voastră și vă spune: Dacă vrea cineva să vină după mine să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să mă urmeze (Lc 9,23).

Să-și ia crucea.

Cristos a mers și merge înaintea noastră purtând pe umeri crucea, semnul iubirii și al mântuirii. El nu o face pentru sine, ci pentru noi, pentru eliberarea noastră.

Să păstrăm mereu privirea noastră spre el, să-l ascultăm și să-l urmăm: ne vom bucura să-i descoperim fața sa și prin ea fața și iubirea lui Dumnezeu.

Dragi tineri,

Anul acesta, Sfântul Părinte vă cheamă să nu vă îndepărtați de acela pe care l-ați descoperit și l-ați văzut în zilele marelui jubileu în întâlnirea memorabilă de la Roma, de la Tor Vergata.

Mesajul Sfântului Părinte pentru Cea de-a XVI-a Zi Mondială a Tineretului este o chemare insistentă susținută de iubirea pe care o are față de voi, preluând cuvintele lui Isus din Evanghelia după sfântul Luca.

Mă bucur să știu că voi, tinerii diecezei, prețuiți acest mesaj și doriți să-l aprofundați în ziua de 8 aprilie, fiecare în comunitatea proprie, iar în ziua de 6 mai, împreună la Hălăucești, la întâlnirea diecezană, în jurul crucii lui Isus. Organizatorii întâlnirii de anul acesta vi-l prezintă în continuare.

Vă doresc din inimă să descoperiți în el din ce în ce mai mult fața lui Isus, crucea sa, să vă lăsați cuceriți de iubirea sa și să dați mărturie tuturor oamenilor despre generozitatea, bucuria, entuziasmul și credința voastră în urmarea lui Cristos.

Vă dăm întâlnire la Hălăucești în jurul crucii sale, vă îmbrățișăm cu dragostea noastră și vă susținem și vă întărim cu binecuvântarea noastră arhierească.

Petru Gherghel, episcop de Iași



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat