Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul sfintilor -

13.400 de mărturisitori ai credinței

Interviu cu pr. Marco Gnavi

Peste 13.000 de persoane din secolul XX, mărturisitori ai credinței creștine, au apărut într-o lucrare demarată cu cinci ani în urmă. "Viețile lor sunt o chemare la unitate și curaj în trăirea virtuților creștine", a declarat pr. Marco Gnavi, secretarul Comisiei pentru Noii Martiri, comisie care în ultimii ani a lucrat la adunarea și catalogarea mărturiilor privind mărturisitorii moderni ai credinței. În momentul formării comisiei, termenul de "martir" era înțeles în sensul lui larg, din grecește, de "martor", și nu în sensul dat de Biserică, de persoană care și-a dat viața pentru Cristos, recunoscută oficial prin canonizare sau beatificare. În interviul de mai jos, care-l continuă pe acela publicat în numărul trecut, pr. Gnavi folosește înțelesul larg al cuvântului martir, ca martor, mărturisitor.

- Cum și-a desfășurat comisia munca sa?
Am primit din partea conferințelor episcopale, a congregațiilor și ordinelor religioase documentații pentru aproximativ 13.400 de creștini mărturisitori ai credinței. Am strâns o adevărată geografie a mărturiilor și suferințelor, a crimelor contra credinței: mărturiile vin din cel puțin 106 țări și au fost scrise în cinci limbi diferite. Ele au fost traduse, analizate, catalogate...

- Este munca terminată?
Nu. Suntem doar la început. Persoanele catalogate sunt desigur foarte puține. Se estimează că doar în Uniunea Sovietică, peste un milion de creștini și-au dat viața, mulți dintre ei fără a mai putea fi cunoscuți. În ceea ce privește documentația, aceasta nu este omogenă: trebuie să continuăm cercetările. Prima recunoaștere a acestor martiri este doar începutul, și în mod sigur nu este exhaustivă, chiar și numai pentru faptul că sunt și astăzi creștini persecutați.

- Puteți să ilustrați geografia suferinței?
În cercetarea noastră, există o preponderență a experienței europene, care corespunde, pe de o parte, jugului istoric al persecuțiilor comuniste și naziste și, pe de altă parte, capacității Bisericilor din Europa de a păstra și transmite mai bine memoriile. Am primit, de asemenea, mărturii considerabile din Asia: în China, martirajul ajunge până în secolul al XXI-lea, de vreme ce continuă și astăzi. Avem apoi capitole legate de persecuția religioasă a armenilor, și de cazurile din Vietnam, Cambodgia și Laos. Am mai adunat material considerabil pentru Africa, de la începutul secolului, privind experiența misionarilor. Există, de asemenea, martiri mai recenți, din conflictele de după 1989, în timpul cărora mulți misionari au ales să nu fugă, ci să se opună urii etnice cu iubirea creștină, și au murit pentru acest lucru. Avem puține informații din America Latină.

- Ce aspecte impresionante ați remarcat?
Unul din cele mai remarcabile aspecte este acela că acești noi martiri sunt bărbați și femei care nu au suferit atât datorită unor persoane cât unor regimuri inumane. Mai mult, nu sunt puține situațiile când creștinii de diferite culte au suferit împreună - a se vedea cazul închisorilor sovietice unde s-au aflat împreună ortodocși, catolici și luterani. Papa a subliniat că acest martiraj trebuie să fie un factor de unitate între creștini.

- Este ceva nou în exemplul mărturisitorilor moderni ai credinței?
În secolul XX există cazuri care diferă de cazurile clasice de martiraj. Un exemplu este cel al Micilor Surori din Bergamo, Italia, care au murit în timpul misiunii lor din Zair, după ce au fost contaminate de virusul Ebola. Ele nu au fost omorâte, dar mărturia dragostei lor nu poate fi contestată. Ele erau conștiente de riscul la care se supun rămânând să aibă grijă de pacienții loviți de boli mortale și contagioase. Pentru aceste surori a fost mai important să iubească și să moară decât să trăiască și să nu iubească: acesta este mesajul lor și este unul impresionant.

- Care este mesajul care răsare din documentațiile strânse?
Martirajul mărturisitorilor secolului al XX-lea răspândește mesajul iubirii și al evangheliei. Este o alegere a vieții, nu a morții. Caritatea trăită de misionari, și nu numai de ei, în condiții obișnuite, în diferite situații, este adesea periculoasă și poate duce la moarte. Noii martiri ne-au arătat cum să trăim în ziua de azi fericirile. Acești călugări și laici, bărbați și femei aparținând diferitelor Biserici și comunități, ne spun că merită să te opui răului prin alegeri zilnice de iubire, caritate, reconciliere și fidelitate față de evanghelie. Exemplul lor este o chemare presantă la a avea curajul convingerilor noastre creștine, de a nu ne fi teamă să practicăm virtuțile creștine; este o chemare la unitatea în credința în Cristos.

(Interviul, furnizat de Agenția de știri ZENIT - 7 mai 2000, provine de pe situl www. greek-catolic.ro)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat