Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Misiuni -

Renunțând vei dobândi

Ca să ajungi în misiuni nu e suficient să ai, așa cum spun unii - mai în glumă, mai în serios - atât chemare cât și trimitere, dar trebuie să mai ai și capacitatea de a te detașa de cei dragi.

Printre greutățile pe care le-am întâmpinat în pregătirea mea pentru misiuni, cred că problema aceasta a fost cea care mi-a dat cea mai mare bătaie de cap. Niciodată n-am putut crede până atunci cât de puternic e adevărul ce se ascunde în spatele zicalei: "Sângele apă nu se face". Niciodată nu am apreciat ca până atunci libertatea interioară pe care a exprimat-o Cristos prin cuvintele: "Cine este mama mea și cine sunt frații mei? Oricine face voința Tatălui meu din ceruri acela îmi este și frate și soră și mamă" (Mt 12,48-50).

A pleca misionar înseamnă a te detașa de cei dragi, fie că ei sunt persoane sau locuri; înseamnă a muri pentru toți cei pe care i-ai cunoscut și de care te-ai legat, pentru a te întâlni cu alte persoane, cu alte locuri și a trăi cu ei și pentru ei.

Am lăsat acasă atâția ochi înlăcrimați, dar am găsit cu mult mai mulți emoționați. Am simțit atâtea inimi frânte la gândul despărțirii, în schimb am dat peste incomparabil mai multe inimi uscate de dorul așteptării. Am auzit atâtea invitații, care mai de care mai ademenitoare, de a reveni asupra deciziei luate, de a reconsidera mai în profunzime lucrurile și a renunța la gândul de a merge în misiuni. Mi-a fost dat să aud chiar vorbe de reproș, cum că n-aș avea inimă și că nu gândesc, dar peste toate acestea a învins ideea care prinsese rădăcini nu de mult în inima mea, aceea de a fi ceea ce eram deja din prima clipă a Botezului și mai ales din momentul hirotonirii: misionar.

Pe cei pe care îi lăsasem acasă îi consolasem cu promisiunea că îi iau cu mine, că nu plec singur, ci cu toți cei dragi. La drept vorbind, așa am și făcut, numai că acolo unde am ajuns am dat de alți oameni, de alte locuri care în curând mi-au devenit dragi.

Grija constantă pe care o aveam era aceea de a nu izgoni din suflet pe cei dragi de acasă și în același timp de a le face loc cu generozitate în inima mea noilor dragi din misiune. Am trăit atunci ceea ce legea chimiei spune: "Într-o reacție chimică, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, ci totul se transformă".

N-aș da greș dacă aș afirma că în măsura în care te desprinzi de cei dragi de acasă, în aceeași măsură reușești să te faci acceptat de cei din misiune, însă trebuie să mai adaug și faptul că aceste cuvinte ale lui Isus, care a promis celui "ce va fi părăsit case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soție, sau copii, sau ogoare pentru numele meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică" (Mt 19,29), m-au făcut să cred și să aștept ca simpla lege a chimiei să fie depășită prin generozitatea nicicând întrecută a lui Dumnezeu.

Cât de mângâietor și încurajator nu-mi răsunau atunci cuvintele profetului care declară mai fericită femeia care nu are copii decât pe cea care are, întrucât Dumnezeu însuși o binecuvântează copleșind-o cu mult mai mulți! (cf. Is 54,1).

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ales printre atâția alți nevrednici care să tresară de bucurie la glasul chemării sale și, călăuziți de cuvântul său, să-și ofere întreaga viață cauzei sale sfinte.

Pr. Pavel Chelaru



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat