Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Școala catolică în prim plan

Formarea formatorilor

După Sinaia-Bușteni în 1995, Timișoara și Iași în 1997, Oradea în 1999, Cluj în 2000, anul acesta în perioada 28-31 octombrie au avut loc la Iași lucrările Seminarului Internațional "Formarea formatorilor", sesiunea a VIII-a, cu tema "Proiectul instructiv-educativ al unei școli catolice" la care au participat reprezentanți ai învățământului preuniversitar din țară și specialiști în proiectare-evaluare din Europa. Au fost prezenți din fiecare dieceză romano-catolică și greco-catolică responsabilii cu problemele de învățământ. Organizatori au fost: Episcopia Romano-Catolică (E.R.C.), Iași; Institutul Teologic Romano-Catolic (I.T.R.C.), Iași; Școala Normală "Vasile Lupu", Iași; Ministerul Educației și Cercetării (M.E.C.), România; Secretariatul Național al Învățământului Catolic (S.N.E.C.), România; Oficiul Internațional al Învățământului Catolic (O.I.E.C.), Bruxelles; Comitetul European al Învățământului Catolic (C.E.E.C.), Bruxelles; Federația Învățământului Religios (F.E.R.E.), Spania; oaspeți: Manuel de Castro (F.E.R.E. - Madrid); Angel Miranda (F.E.R.E. - Madrid); prof. Fr. Krämer, Franziska Krämer.

Sfânta Liturghie de deschidere a avut loc în capela Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași în ziua de 28 octombrie, și a fost prezidată de PS Petru Gherghel, cuvântul de zidire fiind ținut de PS Florentin Crihălneanu, episcop de Cluj. Au concelebrat PS Aurel Percă, preoți romano-catolici și greco-catolici participanți la seminar. După-amiază a urmat deschiderea festivă, iar seara participanții au fost prezenți la Teatrul "Vasile Alecsandri", urmărind spectacolul "Lăsați copiii să vină la mine" realizat de către copiii și tinerii catolici din parohiile din Iași, coordonați de pr. Blaj Marcel.

La deschiderea lucrărilor au vorbit oaspeți din Spania, Belgia și Germania, precum și reprezentanți de la Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii și Cultelor, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Consiliul Județean și Prefectura din Iași. S-au citit mesaje din partea președintelui țării și a mitropolitului Moldovei și Bucovinei.

A doua zi lucrările s-au desfășurat la Școala Normală "Vasile Lupu" din Iași. Pe parcurs s-au alăturat seminarului PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, și PS Virgil Bercea, episcop de Oradea.

Miercuri și joi, 30 și 31 octombrie, programul s-a desfășurat în Casa de reculegere din Traian (Roman) și în Institutul Teologic Franciscan din Roman.

Prezentare de carte, activități didactice (precum lecții deschise de catehism și de Biblie), conferințe, discuții - toate acestea au făcut parte din programul întâlnirii.

Seminarul s-a încheiat cu o Liturghie în capela Institutului Franciscan din Roman miercuri, 31 octombrie.

Fiind contactat, pr. Dumitru Gabor, inspector cu probleme de învățământ din partea Diecezei de Iași, a declarat că participanții în prima parte a seminarului și-au împărtășit experiențele lor cu privire la școala catolică, iar în final s-au făcut propuneri concrete care apoi să fie puse în practică.

S-au pus în discuție diferitele probleme cu care se confruntă învățământul în școlile catolice din România, probleme de ordin legislativ, economic și organizatoric. S-a luat în discuție importanța legiferării învățământului confesional ca alternativă viabilă a învățământului laic. De aici, necesitatea unei colaborări mai strânse pe multiple planuri între diferitele școli catolice din țară.

Școala catolică, o comunitate umană, cu largă deschidere, care cultivă valorile creștine, și își centrează proiectul său educațional pe formarea completă a personalității umane, face parte din preocupările primordiale ale Bisericii. Aici, în școala catolică, sămânța "cuvântului divin" semănată și îngrijită rodește și va rodi mâine și peste veacuri.

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat