Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

50 de ani de la moartea ep. Anton Durcovici

Scrisoare program

Anul acesta, la 10 decembrie, cu emoție și pioasă aducere aminte celebrăm semicentenarul morții vrednicului episcop de Iași, dr. Anton Durcovici. Arestat la 26 iunie 1949, lângă Popești-Leordeni, unde se îndrepta să administreze sacramentul Mirului, sfârșește calvarul vieții sale după doi ani și jumătate de suferință și umiliri, în închisoarea din Sighetu Marmației. Se stingea astfel în celula neagră, izolat și părăsit, răpus de foame și de sete, unul dintre cei mai mari păstori ai Bisericii noastre locale.

Drumul vieții sale a fost presărat cu multe încercări, suferințe și sacrificii, dar a fost udat și alimentat cu extraordinară iubire și dăruire, fie în timpul destinat studiilor, fie în munca de pastorație și educație, fie în misiunea de episcop al Diecezei de Iași, unde fusese ales și trimis de către Sfântul Părinte Pius al XII-lea.

Dacă facem astăzi o caracterizare a vieții sale, o putem exprima în câteva cuvinte: o viață dăruită din plin, animată de un zel neclintit pentru seminariști și preoți, pentru sufletele încredințate spre păstorire, pentru care nu a precupețit nimic, nici chiar propria viață.

Cei care l-au cunoscut în diferitele sale slujiri și misiuni la București și Iași, mai ales în munca de mare preot al Diecezei de Iași, dau mărturie despre sufletul său nobil și despre generozitatea sa ieșită din comun. Toate acestea au fost confirmate prin cei doi ani de detenție și prin actul suprem al morții sale de mărturisitor și martir.

De când am luat act de acest lucru - toți cei care l-au cunoscut și noi toți, care am auzit despre el - am simțit obligația de a ne uni în rugăciune și în a-i cinsti memoria, pentru ca figura sa luminoasă să răspândească pentru noi razele iubirii și ale sfințeniei în drumul nostru de credință. În ultimul timp, am celebrat în fiecare an acest moment și am îndreptat rugăciuni spre ceruri pentru a obține de la Dumnezeu bucuria să-l vedem și să-l venerăm ca pe un erou al credinței noastre. De aceea am dispus pregătirea procedurilor canonice pentru introducerea cauzei de beatificare, după normele și practica Bisericii Catolice. Așteptăm cu nerăbdare analizarea recerută din partea Congregației pentru Cauza Sfinților și hotărârea Sfântului Părinte în cazul episcopului nostru Anton.

Anul acesta vrem să oferim un spațiu și un program special de retrăire a acestui eveniment alăturându-ne celor de la Bad Deutsch-Altenburg, Austria, unde s-a născut, și mai ales celor de la București, unde a activat până în 1948 și chiar până în momentul arestării din 1949, împlinind și misiunea de administrator apostolic de București - pentru o celebrare respectuoasă și demnă a memoriei sale, ca un prinos de recunoștință pentru tot ce a făcut și ca o ofrandă de iubire din partea noastră pentru fericirea numelui său și slava atotputernicului Dumnezeu.

În vederea retrăirii cu intensitate a acestui moment al istoriei Bisericii noastre locale, facem cunoscut tuturor preoților diecezani și călugărilor din institutele de învățământ, din parohii și din mănăstiri, tuturor sufletelor consacrate și tuturor credincioșilor, următoarele:

1) O dată cu începerea novenei pentru sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, se va adăuga rugăciunea de pe imaginea transmisă tuturor parohiilor, pentru obținerea darului declarării de fericit și martir al credinței.

2) În ziua de duminică, 9 decembrie, în toate bisericile la celebrarea sfintei Liturghii se vor face rugăciuni pentru Biserică și păstorii ei, cu o prezentare particulară a vieții și activității episcopului Anton Durcovici.

3) Luni, 10 decembrie, între orele 10.00 și 12.00, la sediul Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași se va desfășura o întâlnire academică sub coordonarea Academiei "Sfântul Augustin" și a Departamentului de Cercetare Științifică al Episcopiei cu concursul profesorilor și al studenților. În cadrul acestei întruniri va fi prezentat și numărul 3 al Buletinului istoric dedicat memoriei episcopului Anton Durcovici.

4) În după-amiaza zilei de 10 decembrie, în catedrala din Iași, va fi celebrată o sfântă Liturghie la ora 17.00, cu participarea preoților de la seminar și din celelalte parohii și case ale călugărilor și surorilor din Iași.

5) Pentru zilele de marți și miercuri, respectiv 11 și 12 decembrie, intenționăm un pelerinaj la închisoarea și cimitirul din Sighetu Marmației, organizat de Episcopie și Departamentul de Cercetare Științifică cu invitați din diferite sectoare ale vieții bisericești: profesori, preoți, seminariști, călugări și călugărițe, precum și laici. Se intenționează să se închirieze două autobuze pentru deplasare, iar înscrierea se va face la sediul Episcopiei Romano-Catolice de Iași, responsabil fiind pr. Alois Moraru. Amănuntele vor fi precizate în timp util.

La inițiativa noastră, Arhiepiscopia de București răspunde cu un program special pentru duminică, 9 decembrie, și pentru luni, 10 decembrie, ziua aniversării morții sale, program ce va fi comunicat de către ÎPS dr. Ioan Robu, iar Parohia Bad Deutsch-Altenburg se înscrie cu o novenă de rugăciuni (2-10 decembrie), la care se asociază întreaga parohie, precum și membrii grupului de rugăciune din Austria și Germania coordonat de pr. paroh și decan Pavel Balint, preot al Diecezei de Iași, precum și printr-o celebrare particulară, duminică, 9 decembrie, cu o procesiune până la casa părinților episcopului Durcovici și la monumentul comemorativ ridicat în amintirea sa de către preoții din străinătate, foștii elevi și seminariști ai Preasfinției sale din Arhidieceza de București și comunitatea locală, pentru obținerea beatificării venerabilului enoriaș al acestei parohii, vrednic misionar și apostol în România.

Considerăm că mărturia iubirii și jertfa vieții sale, alături de atâtea alte mărturii și suferințe ale celorlalți episcopi, preoți și credincioși din țară și din Dieceza de Iași, au contribuit la însăși viața Bisericii noastre locale și la darul de care ne bucurăm noi cei de astăzi. Se cuvine deci să-l prețuim pe păstorul nostru, rugându-l pe Dumnezeu să-l ridice cât mai curând la cinstea altarului.

Maica Sfântă, pe care a iubit-o așa de mult, să-l răsplătească, iar pe noi să ne ocrotească pe drumul întăririi credinței.

În veci pomenirea lui!

Iași, 18 noiembrie 2001

Petru Gherghel, episcop de Iași



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat