Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru familii -

Familia și viața

În perioada 25-27 septembrie, la Palatul patriarhal din București s-a desfășurat Congresul internațional "Familia și viața la începutul unui nou mileniu creștin", organizat de Patriarhia Română în colaborare cu Biserica Catolică din România.

Au participat sau au susținut comunicări membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanți ai Vaticanului și ai Conferinței Episcopale din România, profesori de teologie și alți specialiști ortodocși și catolici din țară și din străinătate, membri ai celor două camere ale Parlamentului, membri ai guvernului, reprezentanți ai vieții academice și universitare românești cu responsabilități și preocupări în domeniu.

Congresul și-a propus identificarea de soluții concrete și ajungerea la situația ca cele două Biserici și ceilalți factori responsabili ai societății românești să acționeze în comun în apărarea vieții și pentru protejarea familiei, din ce în ce mai agresată de pericole de tot felul.

Congresul s-a desfășurat sub forma a opt sesiuni de lucru, avându-i ca moderatori pe ÎPS Nifon Mihăiță, arhiepiscopul Târgoviștei, ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop și mitropolit de București, pr. prof. univ. Dumitru Popescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, PS Aurel Percă, episcop auxiliar al Episcopiei de Iași, PS Casian Crăciun, episcop ortodox al Dunării de Jos, prof. univ. Violeta Barbu, de la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga", București, prof. univ. dr. Maria Voinea, de la Facultatea de Sociologie, București, PS Jozsef Tempfli, episcop romano-catolic de Oradea, pr. prof. univ. Nicolae Necula, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

În cadrul sesiunii de deschidere, marți, 25 septembrie, au rostit alocuțiuni PF Teoctist, patriarhul BOR, ES cardinal Alfonso Lopez Trujillo, președintele Consiliului Pontifical pentru Familie, președintele Ion Iliescu, ES Jean-Claude Périsset, nunțiu apostolic la București, acad. Răzvan Theodorescu, ministrul culturii și cultelor. În sesiunea finală, moderată de ÎPS Nifon Mihăiță și ÎPS Ioan Robu, a fost adoptat un mesaj final, iar la încheierea congresului a avut loc o conferință de presă.

Conform comunicatului de presă, în cadrul lucrărilor, congresul a pus mai întâi în evidență fundamentul biblic al familiei, arătând că Dumnezeu l-a creat pe om ca bărbat și femeie ca să se reîntregească reciproc. Apoi a scos în lumină cauzele care contribuie la dezintegrarea familiei în societatea contemporană, sub mai multe aspecte, reliefând căile care pot contribui la restaurarea familiei și a vieții, la început de nou mileniu.

Congresul a arătat că prima icoană cerească a familiei creștine o aflăm în Nazaretul Galileii, acolo unde bătrânul Iosif lucra, Maica Domnului păstra în inima ei cuvintele Fiului, iar pruncul mântuitor le era supus (cf. Lc 2,51). Apoi congresul a mai arătat că Biserica este, în Cristos, spațiul în care se zămislește familia creștină, sub lucrarea Duhului Sfânt și bunăvoința lui Dumnezeu Tatăl.

Congresul cere Bisericii să organizeze cateheze, să coopereze cu instituțiile publice abilitate pentru protecția și susținerea familiei, să angajeze un dialog constructiv cu ministerele din domeniu, să coopereze cu Comunitatea Europeană.

La finalul comunicatului se precizează: "La început de nou mileniu, congresul se angajează în lupta pentru restaurarea familiei în societatea contemporană cu ajutorul lui Dumnezeu. Biserica lui Cristos, nedespărțită din primul mileniu, a luptat pentru renașterea familiei în societatea antică. Astăzi, Bisericile noastre își unesc glasurile lor, în demers ecumenic, pentru a protesta atât împotriva terorismului, care sacrifică oameni nevinovați, cât și împotriva procesului de dezintegrare a familiei la care asistăm astăzi. Dorim să contribuim hotărât la renașterea spirituală și morală a familiei în societatea contemporană, fiindcă suntem convinși că familia este darul lui Dumnezeu și reprezintă viitorul omului și al întregii lumi, destinată să devină cer nou și pământ nou în Împărăția lui Dumnezeu".



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat