Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul sfintilor -

Sfânta Tereza a Pruncului Isus, însoțitoare în mileniul al treilea

Se spune, pe bună dreptate, că sfinții sunt capodopera harului divin. Sfânta Tereza o dovedește cu prisosință. "Ploaia de trandafiri" pe care a promis-o cade cu îmbelșugare asupra oamenilor.

Cartea de vizită a Terezei este ilustrată cu autoritate de toți papii secolului al XX-lea, inclusiv Leon al XIII-lea (1878-1903). Acesta îi acordă Terezei, în audiența din 20 noiembrie 1887, privilegiul de a intra în mănăstirea carmelită din Lisieux, la vârsta de numai 15 ani.

Sfântul Pius al X-lea (1903-1914), clarvăzător cum era, oferindu-i-se un portret al servitoarei lui Dumnezeu, exclamă: "Iată cea mai mare sfântă a timpurilor moderne!", iar când cineva din anturajul papei îi spune că nu-i nimic extraordinar în Tereza a Pruncului Isus, papa replică: "Revedeți-vă teologia!"

La 14 august 1921, Benedict al XIV-lea (1914-1922) aproba decretul de eroicitate a virtuților în procesul de beatificare a Terezei. Papa menționează "calea cea mică" și "copilăria ei spirituală", care presupun o umilință exemplară, o credință vie în existența lui Dumnezeu, un omagiu practic adus puterii și îndurării sale, un apel încrezător la providența aceluia care dă harul de a evita orice rău și a obține tot binele.

Pius al XI-lea (1922-1939), papă terezian prin excelență, o consideră ca pe "o stea dragă, miracol de virtuți și bogăție de minuni". La 29 aprilie 1923, o declară fericită, "glorie și cinste a Carmelului, dotată cu o memorie de excepție care i-a permis să-și însușească pe de rost cartea «Imitațiunea lui Cristos»". Peste numai doi ani, la 17 mai 1925, când o declară sfântă, papa spune: "Ea a dobândit o atare știință a celor supranaturale încât a putut trasa și altora o cale sigură a mântuirii". Același mare papă al misiunilor, care o numea pe sfânta Tereza "stea a pontificatului său", o declară la 14 decembrie 1927 patroană a misiunilor.

Pius al XII-lea (1939-1958) a binecuvântat, la 11 iulie 1937, bazilica "Sfânta Tereza" din Lisieux, ca delegat al papei Pius al XI-lea, iar la 11 iulie 1954 a consacrat aceeași bazilică. Cu această ocazie, papa ține cu tot dinamismul să propună umilința grăitoare a Terezei ca antidot pentru mândria distrugătoare a lumii moderne.

"Papa cel Bun", Ioan al XXIII-lea (1958-1963), câteva luni înainte de începerea lucrărilor Conciliului Vatican II, într-o scrisoare îndemn către călugărițe, subliniază: "Biserica apelează la acelea care trăiesc în tăcerea mănăstirilor!", amintind-o în mod deosebit pe Tereza a Pruncului Isus.

Papa Paul al VI-lea (1963-1978), care amintea deseori de coincidența fericită de a fi fost botezat în chiar ziua trecerii Terezei în gloria cerească, la 30 septembrie 1897, cu ocazia centenarului nașterii Terezei (1873-1973), rezumă spiritualitatea tereziană în simplitatea rugăciunii ei și vivificarea speranței, atât de necesare prezentului. În același timp, remarcă exemplul de solidaritate spirituală oferită de Tereza prin prezența activă a mijlocirii ei.

În pontificatul de numai 30 de zile, Ioan Paul I (1978) nu a avut răgazul de a-și expune amănunțit atașamentul față de sfânta Tereza, așa cum au făcut antecesorii săi. Totuși, în calitate de patriarh al Veneției, la centenarul terezian al nașterii, ține o conferință memorabilă carmelitelor, iar în cartea "Ilustrissimi" include o splendidă scrisoare dedicată sfintei din Lisieux.

Ioan Paul al II-lea (1978...), ultimul papă al mileniului al doilea și primul din mileniul al treilea, călit în încercări, cu suflet mereu tânăr, cinstitor exemplar al Maicii Preacurate, care a celebrat în cei 23 de ani de pontificat până acum peste 1200 de beatificări și canonizări, și-a dovedit din plin venerația față de marea "mică" Tereza a Pruncului Isus pe care o declară cu toată îndrăzneala și luciditatea învățătoare a Bisericii. Făcându-i această onoare, papa spune: "Într-o vreme ca aceasta prin care trecem, marcată deseori prin cultura zădărniciei și a hedonismului, acest nou doctor al Bisericii ne arată o eficacitate deosebită pentru a lumina mintea și inima celor însetați de adevăr și iubire. Tereza din Lisieux este sfânta care rămâne, în pofida anilor care trec; ea se recomandă ca model eminent și călăuză pentru toți creștinii... S-o invocăm pentru ca să conducă pe toți bărbații și femeile timpului nostru pe calea adevărului și a vieții".

Mons. Anton Despinescu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat