Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Celebrarea marelui jubileu -

Jubilee

În luna septembrie vor avea loc trei jubilee particulare: jubileul profesorilor universitari (10 septembrie), jubileul reprezentanților pontificali (15 septembrie) și jubileul vârstei a treia (17 septembrie).

Jubileul universitarilor

Cu privire la jubileul universitarilor care cuprinde activități ce se vor desfășura în perioada 4-10 septembrie, Sfântul Părinte a primit propunerea profesorilor universitari din Roma și a împărtășit tema: Universitatea pentru un nou umanism. Este vorba despre prima întâlnire a profesorilor universitari. Evenimentul, care constituie una dintre noutățile jubileului 2000, se va desfășura în două momente. Între 4 și 8 septembrie se vor desfășura în multe orașe italiene în mod deosebit la Roma, precum și în Țara Sfântă și în Liban circa 50 de congrese științifice internaționale care vor aprofunda tema generală, urmărind patru zone de cercetare: a. persoana umană, b. societatea, c. viziunea științelor, d. memoria istorică și artele. Optzeci de universități din diferite părți ale globului s-au implicat în organizarea lor. Vor participa opt câștigători ai Premiului Nobel, din domeniile medicinei, chimiei, fizicii și economiei. În plus, se organizează un forum mondial pentru 600 de studenți universitari, oferindu-se, printre altele, următoarele inițiative artistice și culturale: "Scriptorium", publicarea Vulgatei din 1596, și a ghidului: "Roma creștină, catacombe și bazilici", în cinci limbi.

Într-un al doilea moment, în perioada 9-10 septembrie, va avea loc jubileul propriu-zis. Papa Ioan Paul al II-lea li se va alătura universitarilor în efortul lor de a redescoperi semnificația profundă a vocației și misiunii lor, cu convingerea că istoria este călăuzită de Cristos, Răscumpărătorul omenirii. Punctul culminant al acestui eveniment va fi Liturghia de duminică, 10 septembrie, din bazilica "Sfântul Petru", celebrată de Sfântul Părinte.

Interesul Bisericii față de universitate are rădăcini foarte vechi. Cu toate acestea, învățătura lui Ioan Paul al II-lea a redeschis în termeni noi dialogul: cultura este un loc privilegiat pentru întâlnirea omului cu evanghelia. Primind preocuparea lui Paul al VI-lea, papa adresează universitarilor, și în mod deosebit universitarilor catolici și instituțiilor academice catolice din întreaga lume, invitația de a reînnoi legătura dintre cercetarea științifică și evanghelie. Pentru organizarea evenimentului, care este promovat de Congregația pentru Educația Catolică, de Consiliul Pontifical pentru Cultură și de Dieceza Romei, a fost instituit un secretariat central pe lângă sediul roman al universității catolice.

În slujba omului

Într-o conferință de presă, cardinalul Paul Poupard, președintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, a explicat că întâlnirea profesorilor universitari va fi un moment excepțional de dialog cultural și schimburi de experiență foarte diferite în care, prin persoane și comunități de cercetare, însăși cultura va fi în dialog cu cuvântul lui Dumnezeu și cu credincioșii care caută rațiunea credinței.

"La jubileul profesorilor universitari, atât întâlnirile pregătitoare organizate de diferite universități, cât și întâlnirile religioase, vor urmări creșterea și maturizarea conștientizării din partea profesorilor a responsabilității lor de oameni chemați la a fi povățuitori curajoși și entuziaști, ca protagoniști reali ai unui umanism în care, iluminate de Cristos, diferite culturi și domenii specifice de cercetare se pun tot mai mult în serviciul omului și a dezvoltării sale integrale", a explicat cardinalul Poupard.

Arhiepiscopul Zenon Grocholewski a explicat că acest jubileu este o ocazie pentru Biserică de a vedea lumea universitară ca un loc decisiv pentru evanghelizare, așa după cum o atestă chiar istoria și originile universităților europene.

Jubileul pentru cei uitați

Spunem "nu" pentru jubileul globalizării și pentru atâtea "jubilee" care vor să-i ierte pe asupritori și pe ucigași prin legi nedrepte și amnistii insultătoare. Spunem "da" pentru jubileul visului lui Dumnezeu, celebrat de toți oamenii de bunăvoință, în solidaritate profundă de viață cu toți cei asupriți și cu învinșii istoriei". Cu acest spirit, institutele misionare comboniane și laicii vor organiza, între 2 și 10 septembrie, "jubileul celor asupriți". O caravană mică va traversa opt orașe italiene (Molfetta, Napoli, Pesaro, Bologna, Milano, Brescia, Padova, Verona) și va da cuvântul câtorva martori din sudul lumii. În fiecare din aceste stațiuni ale pelerinajului, intitulat Mileniul fără excluși, nu numai o utopie, se vor ține întâlniri serale cu misionarul combonian Alex Zanotelli, cu don Tomas Balduino, președintele Comisiei Pastorale a Pământului din Brazilia, și cu Traoré, ex-ministru al Culturii din Mali. Inițiativa vrea să recupereze valoarea originală a jubileului, care impunea obligația de a ierta datoriile, de a elibera pe sclavi, de a înapoia pământul vechilor proprietari, conjugând "evanghelia cu alegeri economice, politice, sociale, culturale, religioase clare".



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat