Scrisoare apostolică

Biserica Greco-Catolică

Joi, 20 iulie, a fost dată publicităţii scrisoarea apostolică a papei Ioan Paul al II-lea pentru cel de-al treilea centenar al unirii Bisericii Greco-Catolice din România cu Biserica Romei. Scrisoarea în limba română poartă data de 7 mai, în amintirea sinodului ţinut la acea dată, 7 mai 1700, la Alba-Iulia, care a ratificat hotărârea unirii definitive a românilor din Transilvania cu Biserica Romei. Papa aminteşte şi de vizita sa apostolică în România în perioada 7-9 mai 1999. El a numit călătoria din 1999 "un dar special de la Domnul" şi a spus că îşi aduce bine aminte de "frumuseţea pământului vostru şi de credinţa oamenilor care trăiesc aici".

Scrisoarea conţine 13 paragrafe cu dimensiuni diferite formând o broşură de 16 pagini. Papa se adresează cu cuvintele: "Mult iubiţi fraţi şi surori ai Bisericii Greco-Catolice din România". Paragrafele sunt intercalate cu următoarele titluri tematice nenumerotate: Amintirea şi prezenţa; Istoria şi unitatea; Martori şi martiri ai unităţii; A revizita trecutul: purificarea memoriei; Semn al unităţii; Importanţa rugăciunii.

Scrisoarea se concentrează nu doar pe aniversarea din 7 mai a Unirii Bisericii Greco-Catolice din România cu Roma, ci şi pe nevoia ca Biserica să îşi împlinească "datoria sa de a realiza progresiv unitatea cu Dumnezeu şi între oameni".

Papa scrie despre Biserica din România de-a lungul mileniilor, începând din secolul al treilea când a fost introdus creştinismul latin, până la începutul secolului al VIII-lea când a fost introdus ritul bizantin, apoi perioada când românii creştini au devenit ortodocşi. Totuşi un mare număr de credincioşi au cerut reunirea cu Roma, şi aceasta s-a realizat în 1700.

"Românii, în fapt, rămânând un popor latin, s-au deschis primirii comorilor credinţei şi culturii bizantine. Cu toată rana diviziunii, această moştenire rămâne împărtăşită de Biserica Greco-Catolică şi de Biserica Ortodoxă din România... Dintotdeauna în inimile fiilor şi fiicelor acestei străvechi Biserici pulsează cu putere pasiunea pentru unitatea voită de Cristos".

El a spus că această dorinţă "a trăit într-un mod deosebit prin Biserica Română din Transilvania, în special după tragica diviziune dintre creştinii din est şi cei din vest" din 1054. A reamintit eforturile celor care au încercat să vindece această rană, culminând cu o mişcare care a cerut şi a obţinut unirea deplină cu Roma, "oficial hotărâtă în 7 octombrie 1698 şi solemn ratificată în 7 mai 1700".

Papa Ioan Paul al II-lea observă că, "în ciuda numeroaselor dificultăţi pe care le-a avut de întâmpinat, Biserica Greco-Catolică din România... s-a dovedit a fi un martor deosebit al valorii de nerenunţat a unităţii bisericeşti. Însă mai presus de toate în cea de-a doua jumătate a secolului XX, în epoca totalitarismului comunist, Biserica voastră a trebuit să îndure o crâncenă încercare, meritându-şi pe deplin titlul de "Biserică a mărturisitorilor şi martirilor"". El le cere credincioşilor să nu fie demoralizaţi de dificultăţile pe care Biserica le întâmpină la ieşirea din anii de opresiune şi să meargă pe drumul lor "cu credinţa că se pot baza pe ajutorul lui Dumnezeu".

În lumina persecuţiilor suferite de Biserică, papa Ioan Paul al II-lea sugerează actualizarea martirologiului, "depunând eforturile necesare pentru a îmbogăţi documentaţia privind evenimentele petrecute încât să permită generaţiilor viitoare să-şi cunoască istoria". El subliniază persecuţiile suferite de Biserica Ortodoxă şi de alte Biserici şi comunităţi religioase.

Papa notează că Biserica Greco-Catolică din România nu a putut să participe la Conciliul Vatican II, care "a înfruntat cu mare atenţie chestiunile delicate ale Bisericilor catolice orientale, ale ecumenismului şi ale Bisericii în general". Cu toate aceste Biserica Greco-Catolică din România a făcut multe eforturi pentru a-şi însuşi învăţăturile conciliare. Papa a subliniază în cele din urmă angajamentul special luat în timpul Conciliului Vatican II de a se căuta unitatea deplină între creştini.

"Aşa cum am încurajat procesul de revizuire a modalităţilor de exercitare a serviciului petrin în sânul "ecumeniei" creştine, păstrând neatinse exigenţele ce derivă din voinţa lui Cristos, la fel îndemn să se treacă la o actualizare şi la o aprofundare a vocaţiei specifice Bisericilor orientale în comuniune cu Roma în noul context, făcându-se apel la contribuţia de studiu şi de reflecţie a tuturor Bisericilor".

Încheind scrisoarea sa, Sfântul Părinte spune că "o adevărată întoarcere la tradiţiile liturgice şi patristice, comoară pe care voi o împărtăşiţi cu Biserica Ortodoxă, va contribui la reconcilierea cu celelalte Biserici prezente în România". El a încurajat "cu căldură continuarea dialogului între Biserica voastră şi Biserica Ortodoxă".