Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

* Ne-au scris de sărbători: Ramona Bradaci (Eibenthal), Victoria Timaru (München), Ecaterina-Tereza Achim (Bistrița), Cristina Ghercă (Rediu, județul Neamț), Emilia Tereza T. (București), Cristina (Piatra Neamț), Surorile Benedictine (Oituz), Revista "Ecouri răducănene" (Răducăneni), Redacția "Apostolul iubirii" (Cluj-Napoca). Vă mulțumim pentru urările și pentru gândul bun pe care ni le-ați transmis de Învierea Domnului.

* Sorin (Italia). "Și noi de aici, departe de țară avem posibilitatea de a citi reviste ce apar în țară și aproape în fiecare lună ajunge și la noi la Roma. Pentru noi este o mare bucurie de a avea în mână o revistă, de a ști ce se mai întâmplă în parohiile noastre de unde am plecat, ce activități sunt cu ocazia marelui jubileu. Comunitatea de aici de la Roma putem zice că a început să crească. Eu vă transmit de aici gânduri de bine, salutări celor care lucrează la această revistă "spor la muncă". Dumnezeu să vă binecuvânteze; datorită vouă putem fi și noi în posesia acestei reviste. Cristos a înviat!"

Adevărat că a înviat! Vă mulțumim pentru urări și mai ales pentru faptul că acolo, departe de casă, nu ați uitat de credință.

* Silvia Gușă (Sascut Sat). Mesajul Paștelui este același pe care l-ați scris și dv. "moartea nu-i sfârșitul, ci începutul noii vieți". Pentru aceasta e bine să fim pregătiți.

* Iohannes Bäetz (Germania). Vă mulțumim pentru urările de Paști și pentru gândurile bune!

* Cristiana Vințan (Timișoara). Vă mulțumim pentru poeziile trimise. Ele sunt totuși un pic ermetice.

* D.A.E.C. (Ploscuțeni). "Cred că m-ați înțeles, în cele scrise mai sus, că vreau să învăț și să întipăresc mai bine limba rusă pe care, dacă bunul Dumnezeu mă va încuraja în continuare s-o asimilez, sper, cu toată încrederea în Duhul Sfânt, să o și pun în practică, prin vestirea evangheliei lui Isus Cristos, semenilor mei".

Luați legătura cu PS Anton Coșa, strada Mitropolit Dosoftei, 85, 2012 Chișinău, tel. 022/223470; fax 022/225210.

* Un grup de tineri (Cleja). "Pentru a scoate o foaie parohială a unei comunități ce aprobări trebuie să obținem? Spuneți-ne, vă rugăm, dacă mai apare revista tinerilor "Suflet tânăr". Puteți să tipăriți un pliant cu toate aparițiile editoriale care pot fi găsite la dv. și dacă se poate să-l trimiteți împreună cu revista "Lumina creștinului"? Dacă nu aveți această posibilitate încercați să trimiteți măcar la parohii urmând ca părinții parohi să afișeze acest pliant într-un loc vizibil".

Pentru o foaie parohială trebuie doar aprobarea părintelui paroh. "Suflet tânăr" se pare că întârzie, nu știm cu exactitate ce se întâmplă. Pentru a primi informații mai exacte, scrieți părintelui Daniel Bulai de la București. Pliante se pot comanda, scriind pe adresa Librăriei "Presa Bună" și se primesc pe gratis.

* Lucian Bejan (Fundu Răcăciuni). "Aș avea o mare rugăminte la dv. cei de la redacția "Lumina creștinului". Am tot răscolit la lucrurile bunicului meu și am dat de niște reviste vechi, tipărite în anii 1940-1944. Dintre ele una mi-a plăcut cel mai mult și anume "Raiul copiilor". În această revistă am găsit multe lucruri interesante, povestiri scurte, diferite articole despre sfinți etc. Întrebarea mea ar fi: de ce nu se mai tipărește această revistă?"

Vă mulțumim pentru sugestiile făcute și pentru interesul pe care îl aveți pentru publicațiile Editurii "Presa Bună". Precizăm că revista "Isus, prietenul copiilor" este o continuare, într-un fel sau altul, a revistei "Raiul copiilor". "Isus, prietenul copiilor" apare din ianuarie 1992 și cuprinde: Editorial; Scriptura și viața; Jubileul anului 2000; Să înțelegem Liturghia; Istorioare interesante; Să cunoaștem / Pagina micilor artiști; Verificare; Glume, jocuri, rebusuri; În dialog cu copiii / Cărți pentru copii. Se adresează într-un mod deosebit copiilor. Revista "Lumina creștinului" are articole pentru toți: copii, tineri, adulți. O parte din povestirile din "Raiul copiilor" au fost reluate în "Isus, prietenul copiilor". Cu siguranță există loc de mai bine. Așteptăm contribuțiile dv.

* A. (județul Timiș). "Din întâmplare mi-a căzut în mână o broșurică mică, neînsemnată dar cu un conținut de mare comoară. Cum scrie în ea că românul e un mare iubitor de pelerinaje, precum și subsemnatul, cu ani în urmă când mergeam aproape an de an în pelerinaj de Rusalii care avea loc la Șumuleu din Miercurea Ciuc. Și câte cete de români nu mergeau acolo noaptea la ora 3.00, plecau la Calea sfintei cruci, mă atașam și eu la un grup și o recitam în limba română, iar când ajungeam în vârful muntelui cântam cântece în cinstea Sfântului Duh și așteptam apariția soarelui ca să-l vedem pe Duhul Sfânt dacă ni se arată în chip de porumbel. Cum scrie în broșură, ce bine ar fi să se reia din nou acel pelerinaj de sărbătoarea Rusaliilor din acel loc minunat, pitoresc de la Târgu Trotuș. Dumnezeu să vă ajute să înfăptuiți acest loc de pelerinaj, prin mijlocirea marilor sfinți doctori fără de arginți Cosma și Damian".

Să sperăm că se vor relua pelerinajele despre care vorbiți, deși este greu. Ar trebui să se redescopere locul unde era construită capela și să se amenajeze. Probabil, mai întâi, vor apărea studii aprofundate despre capela de pe dealul "Coșna", dintre Valea Trotușului și a Oituzului, capelă consfințită sfinților Cosma și Damian. Cunoaștem despre existența acesteia și despre pelerinaj din "Codex Bandinus", Editura Academiei Române.

* I.P. (Iași). "Acum șapte luni mi-am făcut un prieten cu care pot să spun că mă înțeleg destul de bine, dar încă de atunci unii au încercat să ne despartă și au scos tot felul de vorbe despre prietenul meu. La începutul prieteniei mai aplecam urechea la bârfele celor din jur și pentru că eu credeam ceea ce spunea lumea de multe ori se iscau neînțelegeri între noi din cauza aceasta. Mama mea mi-a cerut să nu mă mai întâlnesc cu el, dar n-am ascultat pentru că eu îl iubesc și cred că și el mă iubește mult și m-am întâlnit în continuare și mă întâlnesc și acum cu el. Credeți că am făcut bine?"

Ne pare rău că îți răspundem cu întârziere. Prietenia cu un băiat e un lucru serios și-și are sensul dacă tu ești chemată la căsătorie. Vei încerca să-l cunoști, să-l vezi cum gândește, cum se comportă, să-i descoperi calitățile și defectele și să te întrebi dacă poți să întemeiezi cu el o familie. Trebuie să ții cont și de sfatul celor din jurul tău, în special al părinților. Uneori cei din afară văd mai bine. În rest trebuie să porți dialog cu mama și să-i explici motivațiile tale.

* Pr. Vasile Rațiu (Baia Mare). "Alinarea suferințelor trupești și sufletești, aducerea bucuriei și a mângâierii în viața bolnavului reprezintă locuri comune în care, în ultimii ani, medicul și preotul cooperează în spiritul iubirii creștine. Acest fapt a fost evidențiat cu și mai multă pregnanță cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului (11 februarie), pusă anul acesta sub auspiciile marelui jubileu 2000. Asociația Medicilor Catolici și Parohia numărul 9, au marcat acest eveniment prin frumoase și exemplare acțiuni spirituale și de caritate față de bolnavii din spitalele băimărene. Printre altele, la capela "Sfânta Fecioară Maria" din cadrul Spitalului județean a avut loc o Liturghie solemnă concelebrată de 18 preoți din Protopopiatul Greco-Catolic din Baia Mare, destinată bolnavilor și personalului medico-sanitar care acordă îngrijire celor aflați în suferință. După Liturghie au fost oferite icoane, pliante cu rugăciuni și alte mici atenții tuturor bolnavilor...".

Ne bucurăm pentru inițiativele care se iau în eparhia dv. Articolul a sosit totuși cu întârziere pentru revista "Lumina creștinului". Rămâne însă valabil îndemnul ca să devenim "slujitori ai celor aflați în suferință".

* Ciprian Ban (Prăjești). "Pentru prima dată, după două milenii de creștinism, un succesor al sfântului Petru sărută pământul românesc. Cu toții am trăit acum un an marea bucurie de al avea în mijlocul nostru pe Sfântul Părinte. A fost o vizită care, cu siguranță, va intra în istorie, nu numai în istoria Bisericii locale, dar mai mult în istoria Bisericii Universale. Pentru prima dată un suveran pontif a vizitat o țară majoritar ortodoxă. Este important desigur să ne oprim asupra mesajului transmis de Sfântul Părinte, să-l aprofundăm, nu să-l ignorăm... Desigur, prin această vizită istorică, poate în mod vizibil nu s-au realizat prea multe, însă din punct de vedere spiritual s-au îndepărtat multe bariere. Rămâne la atitudinea fiecăruia să reflecteze dacă și-a deschis și inima la glasul celui ce va deschide cel de-al treilea mileniu creștin. "Nu vă temeți, deschide-ți porțile inimii lui Isus Cristos"".

Vă mulțumim că nu ați uitat de evenimentul care a marcat viața Bisericii anul trecut. Fie ca mesajul Sfântului Părinte de a-l urma mai îndeaproape pe Cristos și de a descoperi puterea pe care au avut-o cei ce și-au dat viața pentru credință pe pământ românesc să-l însușească toți românii.

* Anton Lucaci (Bacău). "Rămânând sub îngrijirea mamei care, deși fiind bolnavă și cu o situație financiară precară, a avut grijă să fiu educat cu frica lui Dumnezeu, încercând să mă facă să pot respecta poruncile lui Dumnezeu și să pot trăi în continuare cu frica lui Dumnezeu. La vârsta de 30 de ani am ajuns în rândul pușcăriașilor. Datorită acestei condamnări am început să-mi deschid ochii și am văzut calea greșită pe care am mers până acum. În ziua de 5 ianuarie am fost vizitat de mama mea care mi-a adus printre altele și o mică carte religioasă, distribuită în sat la mine cu ocazia sfințirii caselor. La început, datorită companiei din camera de detenție, nu am dat prea mare importanță, dar într-o seară am luat acea cărticică și am început să citesc din ea câteva pagini. L-am descoperit pe Domnul Isus Cristos și vreau să-l urmez cu orice preț de acum încolo. Mama mea este în vârstă de 70 de ani și este lipsită de puteri. Cine dorește să corespondeze cu mine să-mi scrie la adresa de mai jos: str. General Gușe, 3, 5500 Bacău".

Să sperăm că hotărârea dv. de a-l urma pe Cristos nu este una de moment, ci va ține toată viața. De asemenea, ne place să credem că nu faceți parte din rândul acelora cărora le place să stea mai mult în închisoare decât acasă. Din ceea ce ați povestit poate vor învăța mulți din cei care citesc aceste rânduri. Într-adevăr, o viață fără Dumnezeu, alegeri greșite, prieteni, anturajul poate duce la ruină și dezastru. Nu mă gândesc decât la mama dv. de 70 de ani: cum este inima ei, după ce s-a chinuit o viață să vă crească? Dar toate astea pot fi iertate, depinde dacă măcar de acum vă veți însoți cu Isus Cristos pe drumul vieții. Cu privire la broșuri și reviste (ceea ce vă putem noi trimite) o vom face prin părintele care vă vizitează sistematic la Penitenciar.

* Dănuț Antălucă (Bacău). "Când am ajuns la suferință mi-am dat seama de greșelile făcute în timpul petrecut lângă părinți, frați și surori care au voit să mă învețe la bine și neascultând am ajuns aici. Neavând martorii necesari am ajuns la pușcărie, iar Tribunalul Neamț mi-a dat 7 ani. Acum mă gândesc că nici un frate și nici o soră nu vrea să mă caute, pentru că i-am făcut de râsul satului și le dau dreptate căci dacă îi ascultam nu ajungeam aici".

Ceea ce putem face este să vă trimitem revista "Lumina creștinului". După cum citiți pe ultima pagină, se mai găsesc suflete generoase care contribuie pentru ca revista să ajungă și la cei care n-au posibilități. Pentru celelalte luați legătura cu pr. Isidor Dâscă care se ocupă de pastorația Penitenciarului Bacău și e prezent în fiecare săptămână la dv. Sperăm ca în cele din urmă rudele dv. să vă viziteze, mai ales dacă le-ați scris ceea ce ne-ați scris și nouă. Rugați-vă și apropiați-vă de Dumnezeu printr-o viață plăcută lui.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat