Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

A crescut numărul preoților

"Anuarul pontifical 2000"

În dimineața zilei de sâmbătă, 5 februarie, cardinalul secretar de stat Angelo Sodano a prezentat suveranului pontif "Anuarul pontifical 2000". Au mai fost prezenți E.S. Mons. Giovanni Battista Re, substitut al Secretariatului de Stat pentru Afaceri Generale, Mons. Vittorio Formenti, responsabil al Biroului Central de Statistică al Bisericii, pr. Elio Torrigiani și domnii Antonio Maggiotto și Giuseppe Canesso, director general, director comercial și respectiv director tehnic al tipografiei vaticane. Sfântul Părinte a mulțumit pentru omagiu adus exprimând gratitudinea sa tuturor celor care au colaborat la noua ediție a Anuarului. Noul Anuar este actualizat până la 31 decembrie 1999.

Anuarul consemnează mai multe noutăți relative la statisticile Bisericii Catolice în lume.

Astfel, în timpul anului 1999, Sfântul Scaun a stabilit relații diplomatice cu insulele Cook și Saint Kitts și Nevis, numărul statelor cu care Vaticanul întreține relații diplomatice ridicându-se astfel la 172. În afară de aceasta au mai fost create 13 scaune episcopale și cinci administraturi apostolice și au fost ridicate la rang de scaun mitropolitan șase eparhii. Au fost numiți 164 de noi episcopi.

Informațiile statistice ne permit să actualizăm unele aspecte semnificative din punct de vedere cantitativ din activitatea pastorală desfășurată de Biserică în diverse țări din lumea catolică.

Din populația lumii care numără 6.002 milioane, catolicii botezați sunt în număr de 1.045 milioane (17,4%) distribuiți pe continente în felul următor: 49,5% în America, 27,8% în Europa, 11,4% în Africa, 10,5% în Asia și 0,8% în Oceania. În raport cu populația fiecărei țări din continentele respective, catolicii reprezintă în medie 63,1% în America, 41,4% în Europa, 26,9% în Oceania, 15,6% în Africa și 3,1% în Asia.

Persoanele angajate în activități pastorale sunt în număr de 3.692.582, distribuiți astfel: 4.439 de episcopi, 404.626 de preoți (din care 264.202 diecezani), 25.345 de diaconi permanenți, 57.813 călugări, 814.779 de călugărițe, 30.772 de membri ai institutelor seculare, 56.421 de misionari laici și 2.298.387 de cateheți.

Anuarul mai consemnează că pentru prima oară din 1978 încoace numărul preoților înregistrează o creștere, de la 404.208 în 1998, la 404.626 anul trecut. De asemenea, o creștere se observă și la diaconii permanenți, misionarii laici și cateheți.

Numărul studenților teologi a fost în 1999 de 109.828, față de 109.171 în anul anterior. Numărul candidaților la preoție apare în mod deosebit de satisfăcător în Biserica africană și în cea americană (în special în Biserica Americii Latine), în timp ce în Europa situația rămâne aceeași în partea occidentală, dar este în creștere în cea orientală.

* * *

Geografia credincioșilor

"Dumnezeu și-a schimbat adresa", afirmă cotidianul Le Monde, referindu-se la faptul că la sfârșitul secolului geografia religiilor s-a modificat considerabil. De exemplu, astăzi primele trei țări catolice sunt Brazilia, Mexic și Filipine, în timp ce în 1939 erau Franța, Italia și Germania unită cu Austria. Privitor la protestanți, după Statele Unite sunt majoritar prezenți în aceiași măsură în Nigeria, Germania și Marea Britanie, în timp ce anglicanii sunt cu preponderență negri.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat