Violenţa şi viaţa de familie

O ştire transmisă de postul naţional de televiziune într-una din serile începutului de ianuarie s-a regăsit în mod nedorit ca expresie a celor anunţate de noi, în penultimul număr al revistei, drept subiect de dezbatere juridică...

Pentru a redobândi încredinţarea fetiţei în vârstă de cinci ani, în urma divorţului, un tată apelează la ceea ce i s-a părut unică soluţie: în plină stradă îşi opreşte fosta soţie, înjunghiind-o cu bestialitate.... O "soluţie" care a fost de natură a lipsi copilul, în cele din urmă, de ambii părinţi...

Copii ajunşi "masă de manevră" între soţi care nu mai reuşesc să-şi comunice decât prin acţiuni judecătoreşti, citaţii, somaţii, copii supuşi abuzurilor sexuale, ucişi în pântecele mamei sau trăind în subterane, în căutarea unei alternative pentru agresiunea de zi cu zi la care asistă în familie, căreia îi sunt victime, nu mai sunt stări de lucruri care să ne impresioneze...

Condiţiile economice precare în care se află cea mai mare parte a populaţiei acutizează situaţiile de criză din familii, generând - alături de punerea în practică a unor sisteme individuale de valori care nu au nimic de a face cu credinţa în Dumnezeu - ceea ce în enciclica "Veritatis splendor" Sfântul Părinte diagnostica drept eclipsă a valorilor vieţii, a principiilor morale evanghelice şi a familiei...

Resursele bugetare restrânse alocate protecţiei sociale şi, cu precădere, copilului aflat în dificultate, necorelarea cadrului şi dinamicii legislative cu realităţile sociale lipsesc de eficienţă puţinele normative specifice strecurate prin pachetul de acte care aşază şi reaşază viaţa economică, uitând de multe ori viaţa în sine.

La sfârşitul lunii decembrie 1999 s-a iniţiat un demers legislativ care are ca finalitate reducerea cazurilor de violenţă în familie prin incriminarea unor fapte nesupuse până acum acţiunii legii penale.

Din aceeaşi perspectivă, prin Legea nr. 2/18.01.2000 s-a înăsprit regimul sancţionator pentru faptele de natură contravenţională prevăzute de pct. 23 din art. 2 al Legii 61/1990, alungarea din locuinţa comună a soţului, soţiei, copiilor sau a oricăror altor persoane aflate în întreţinere, sancţionându-se cu amendă de la 150.000 la 800.000 lei, sau cu închisoare contravenţională de la 15 zile la trei luni.

Limitarea efectelor crizelor din familie asupra copiilor se reflectă, la nivel legislativ, în reconsiderarea politicii în materia adopţiei, în elaborarea de normative privitoare la protecţia copilului aflat în dificultate, în constituirea unor organisme de consiliere familială, perfecţionarea serviciilor publice specializate sau încurajarea organismelor private autorizate prin acordarea unor facilităţi financiar-fiscale.

Astfel, prin Legea nr. 15 din 25.03.1993, România a aderat la Convenţia Europeană în materia adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, cadru în care s-a emis ulterior O.U.G. nr. 25 din 9.06.1997, aprobată şi modificată prin Legea 87/1998.

Legea 47/7.07.1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii apără minorul aflat în îngrijirea unei instituţii de ocrotire socială sau medicală de stat, a unei instituţii private de ocrotire legal constituită sau încredinţat în condiţiile legii unei persoane fizice - în eventualitatea în care părinţii s-au dezinteresat de el, în mod vădit, o perioadă mai mare de şase luni -, prin aceea că, prin derularea procedurii judiciare prevăzute de art. 2, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 8 şi următoarele din O.U.G. nr. 26/ 9.06.1997, modificată şi republicată în M.O. nr. 276 din 24.07.1998, se asigură posibilitatea încredinţării sale unei familii sau unei persoane care consimte la aceasta şi care prezintă condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare dezvoltării armonioase a copilului şi nu în ultimul rând, unui organism privat autorizat în condiţiile legii.

Argumentele legale de mai sus oferă o soluţie şi celor care, din raţiuni prioritar economice, optează pentru întrerupere de sarcină, abdicând de la responsabilitatea de părinte şi uitând (prin necredinţă sau prin prea puţină credinţă) că în puterea Dăruitorului vieţii încă nenăscute stă şi garantarea existenţei ei.

Măsurile adoptate la nivelul autorităţilor publice locale de înfiinţare a centrelor pentru minori, a adăposturilor de noapte şi implicarea sporită a Bisericii - relativ la aspectele sociale puse în discuţie - ne încurajează în a spera că eclipsa despre care aminteam mai sus nu este "totală", că există resurse de resensibilizare a societăţii în problemele membrilor săi lipsiţi de condiţii elementare de trai.

Este un drum greu, dar mesajul Crăciunului pe care l-am trăit cu puţin timp în urmă nu moare o dată cu ultimele secunde din sărbătorile de iarnă, ci ne obligă, prin Golgota de zi cu zi, la un urcuş spre învierea fiecăruia dintre noi, un urcuş pe care ni-l datorăm întâi de toate nouă înşine (Fil 1,29; 3,10-11).

Themis