Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Au trecut la Domnul...

Luni, 17 ianuarie, la Roma, în vârstă de 94 de ani, a trecut la cele veșnice PS Vasile Cristea, fost vizitator apostolic pentru românii catolici de rit bizantin din Europa. S-a născut la 2 februarie 1906 în comuna Șomotelnic, județul Mureș. A absolvit Liceul "Vasile cel Mare" din Blaj, apoi a intrat la Academia Teologică din aceeași localitate. La 27 martie 1932 a fost hirotonit preot. Atras de viața călugărească, în toamna aceluiași an începe noviciatul intrând în Congregația "Frații Augustinieni Asumpționiști". Depune voturile la 17 octombrie 1933. În 1946 este numit rector la Colegiul "Pio Romeno" din Roma. În 1960 este numit episcop de Lebevo, pentru românii greco-catolici din exil. Timp de mai mulți ani, duminica și la marile sărbători s-a transmis din capela postului de radio al Vaticanului sfânta Liturghie în limba română celebrată de Preasfinția sa, după ritul bizantin român al Bisericii Greco-Catolice. În mulți din țară predicile sale au menținut vie flacăra credinței în perioada cortinei de fier și în anii războiului rece. Înmormântarea a avut loc miercuri, 19 ianuarie, în cimitirul Colegiului Pontifical "Pio Romeno" din Roma.

Sâmbătă, 29 ianuarie, la Poiana Micului, a trecut la cele veșnice pr. pensionar Andrei Gherguț. S-a născut în ziua de 17 octombrie 1916 la Cleja. După absolvirea Seminarului Teologic din Iași a urmat cursurile teologice la Colegiul "De Propaganda Fide" din Roma unde a fost hirotonit preot la 3 iunie 1939. A activat ca vicar parohial în Parohiile Pustiana, Valea Seacă și Văleni. Între anii 1942 și 1949 a fost paroh de Valea Seacă. În anul 1949 a fost arestat și condamnat la 2 ani închisoare. După eliberare, din anul 1951 până în anul 1960 a fost vicar la Grozești. De la 15 noiembrie 1960 până la 1 noiembrie 1970 a predat teologia morală și istoria Bisericii la Institutul Teologic din Iași. Între anii 1970 și 1977 a fost vicar parohial la Rădăuți, Gherăești, Tămășeni, Grozești și vicar general al episcopului Petru Pleșca. După moartea episcopului Petru Pleșca a îndeplinit funcția de "ordinarius substitutus" al Diecezei de Iași. În 1978 a fost pensionat și a activat în parohiile Mogoșești-Siret și Oituz. Înmormântarea a avut loc marți, 1 februarie, la Oituz, cu participarea PS Petru Gherghel, a numeroși preoți și credincioși.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat