Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

* Silvia Gușă (Sascut-Sat). "Să sperăm că anul ce va veni ne va aduce mai multă încredere în propriile puteri. Ne va învăța poate cum să ne împăcăm cu lumea, cum să fim încrezători în faptul că putem obține atât succesul interior, cât și pe cel exterior. Cu alte cuvinte, ne va învăța cum să scăpăm de nefericire. Vă doresc ca anul ce vine să vă găsească în liniște, iubire și pace, să vă găsească împăcați cu toți și să aveți toată viața dăruită lui Cristos. Vă mulțumesc pentru că existați și ne ascultați problemele noastre. Un an bun și multe realizări!"

Și noi îți mulțumim pentru tot ceea ce ne-ai scris și pentru urări. Îți dorim la fel un an bun în care să fii tot mai aproape de Dumnezeu!

* Alexandru Robu (Săbăoani). "Pentru că dispuneam de mai multe icoane, ba mai mult unele într-o variantă dublă m-am gândit să ofer una care arată chipul Maicii Domnului... Cu prima ocazie, cu darul meu în mână, prietenul s-a prezentat la preotul paroh să-i sfințească această icoană, așa cum este obiceiul. Preotul a refuzat să o sfințească pe motiv că ar fi icoană catolică, deoarece reprezenta inima neprihănită a Maicii Domnului. Cu mult regret prietenul meu mi-a adus la cunoștință refuzul preotului și motivele invocate. Am rămas foarte surprins. Până atunci eu știam că sfânta Maria nu a fost nici catolică, nici ortodoxă, ci o creștină, fiind aleasă de același Dumnezeu drept mamă a lui Isus. Dv. ce părere aveți despre acest caz?"

Cazuri ca acestea sunt din ce în ce mai rare; probabil părintele respectiv n-a aflat că icoana, indiferent de unde provine, e o "fereastră spre cer".

* Mihai Dumea (Săbăoani). "Fii binecuvântat, Doamne, pentru toate harurile trimise peste comunitatea catolică din Săbăoani... După ce în anul 1999 patru tineri din satul nostru au primit sacramentul Preoției, anul acesta, an jubiliar, alții cinci au primit același sacrament, iar în ziua de 2 iulie au urcat treptele altarului pentru a celebra sfânta Liturghie în satul lor natal... În ziua de 6 august un număr de 650 de copii și tineri au primit sacramentul Mirului. În ziua de 29 septembrie a fost hramul bisericii. Peste 70 de preoți strânși în jurul ep. Aurel Percă (fiu al satului) ne-au onorat cu prezența pentru a celebra sfânta Liturghie... În ziua de 12 noiembrie ep. Petru Gherghel, însoțit de ep. Aurel Percă, și un mare număr de preoți, a celebrat o sfântă Liturghie cu requiem la Berindești (3 km de Săbăoani) unde se află rămășițele unei biserici catolice de pe timpul Mușatinilor și se spune că a fost construită de Margareta Mușat, bunica lui Alexandru Mușat. Au fost foarte mulți credincioși veniți în pelerinaj din satele din jur și o atmosferă care nu se poate descrie în cuvinte".

Ne bucurăm împreună cu dv. de evenimentele care au avut loc în satul dv. Rugați-vă și pentru cei care stau departe de Biserică. Ne place să credem că sunteți un corespondent și un colaborator fidel al revistei din satul dv. "Aripi de iubire" care reflectă viața parohiei.

* Ioan Cojan (Traian, Neamț). Vă mulțumim pentru urările făcute cu prilejul Crăciunului, pentru aprecierile privind activitatea noastră și pentru consecvența cu care ne scrieți. Aceeași dorință de "a răspândi lumina credinței" în sufletele tuturor ne însuflețește și pe noi. Vă dorim și noi un Crăciun binecuvântat cu haruri divine.

* Adrian-Paul Forcoș (Târgu Trotuș). Într-adevăr publicăm în revista "Lumina creștinului" și poezii, așa cum ai observat. În ceea ce privește poezia ta, deși mesajul ei creștin este evident, trebuie să mai perseverezi pentru ca ea să exprime și un mesaj artistic. Așteptăm să ne mai scrii!

* Dănuț Antălucă (Bacău). "...Îmi regret greșeala pe care am făcut-o și aș vrea ca un om cu suflet să mă ajute măcar scriindu-mi, făcându-mi pedeapsa mai ușoară. (...) Numai cu ajutorul lui Dumnezeu vom fi mult mai tari în credință și în dragostea față de Isus Cristos".

Regretele pentru greșelile care v-au răpit libertatea precum și întoarcerea la Dumnezeu sunt primii și cei mai importanți pași pe drumul unei vieți noi, cea trăită în Cristos. Rugați-vă permanent pentru ca această nouă viață să fie continuată și atunci când veți ieși din închisoare. În ceea ce privește dorința dvs. de a purta corespondență cu cineva, nu ne rămâne decât să vă publicăm adresa dv. și a prietenului dv.: Dănuț Antălucă și Sorin Palade, Penitenciarul Bacău, Str. General Gușe, 3, 5500-Bacău.

* Marius Antică (Barticești). Veți primi răspuns în numărul viitor.

* Anton Ghercă (Franța). Apreciem că v-ați numărat în anul acesta jubiliar printre pelerinii de la Lourdes. Redăm din scrisoarea dv. o parte semnificativă, regretând că nu putem publica întreg conținutul. "Să mai și râdem" a fost reținut pentru a fi publicat în almanah. "Bucuria că suntem contemporanii acestui an sfânt ne-a făcut să ne gândim că nu putem să aducem o mulțumire mai mare lui Dumnezeu decât să participăm la cât mai multe evenimente jubiliare. Nefiind în țară, pe 15 august am lipsit de la Cacica, însă am fost acolo cu sufletul și cu inima precum și cu bucuria evenimentului de ridicare a acestui sanctuar marian la rangul de bazilică minoră. Ce frumos sună acest titlu după cel al sfintei Fecioare Maria, mama noastră cerească! Și pentru că nu am putut să fiu la Cacica, am hotărât să merg la Lourdes. (...) Am coborât la Lourdes în jurul orei două noaptea. (...) La ora cinci dimineața ne strânsesem mai mulți pelerini... care doreau să fie printre primii la grotă ca să-i poată spune sfintei Fecioare "Je vous salute, Marie!" Pe chipurile tuturor se citea o emoție firească, mai ales la cei care călcau pentru prima dată în acest sanctuar, o emoție grefată de dorința arzătoare de a vedea cu ochii grota și de a mângâia cu palmele și fruntea stânca unde sfânta Fecioară i-a apărut și i-a vorbit Bernadetei Soubirou. (...)

* Vasile I. Tudosă (Craiova). "Dragi frați creștini din jud. Suceava, Fălticeni, din întreaga țară și de peste hotare, am marea rugăminte la toți frații și surorile creștine să mă susțină spiritual, moral și care vor dori și vor putea, material. Dar mai cu seamă, spiritual. Pot spune că m-am convertit la credința creștină catolică, am studiat și studiez "Lumina creștinului" și multe cărți catolice și am descoperit foarte multe adevăruri - doresc din tot sufletul să cunosc în amănunt toate doctrinele catolice. Mulțumesc Domnului că mi-a dat har și putere de a înțelege ce înseamnă Dumnezeu - Fiul Isus - Maica Domnului. Cei ce vor dori să mă contacteze prin scrisori pot scrie pe adresa următoare: Penitenciarul din Craiova, Tudosă I. Vasile, str. Vasile Alecsandri nr. 75, camera 124 jud. Dolj, 1100 Craiova".

V-am dat anunțul dv. și ne place să credem că puneți în practică mesajul ultimei strofe din poezia pe care ne-ați trimis-o: "A trăi după credință / Nu-i ușor, dar nu-i nici greu. / Dar a fi în necredință, / Și-a muri fără căință, / Nu-i nimic, nimic mai greu. Sperăm că între timp ați primit "Lumina creștinului". Pentru celelalte, luați legătura cu părintele care se ocupă de închisoarea din loc. Craiova: pr. Petru Țurcanu, str. Ion Maiorescu, 2, jud. Dolj, 1100-Craiova.

* Adrian V. (Huși). "Când stau câteodată și mă gândesc la Isus îmi tresaltă inima de bucurie și totodată de tristețe, căci bunul Isus este de multe ori neglijat, batjocorit de noi, ca răsplată pentru toate bucuriile pe care ni le-a adus Isus, de a sta împreună cu el de vorbă, de a ne destăinui și a-i mulțumi pentru generozitatea sa. V-ați gândit vreodată ce era dacă Dumnezeu nu era îndurător cu noi, oamenii, iertându-ne de atâtea ori, pe când noi de multe ori nu reușim să iertăm. Am scris și eu niște poezii, dacă le puteți numi așa, și dacă vi se pare că ele corespund normelor cerute pentru a fi numite poezii, cred că le veți publica. Multe realizări pe plan literar, în a susține apariția cărților religioase și "La mulți ani", dacă se poate spune acest lucru de ziua presei".

Urările, pentru care îți mulțumim, au sosit după ce revista din luna noiembrie fusese publicată. Gândește-te în continuare la Cristos; meditând la el vom reuși mai mult să-l urmăm. Cât despre poezii, așa cum ai intuit, mai trebuie să te perfecționezi. Curaj. Același răspuns și pentru Ștefan Bortă din Gârleni, Bacău.

* Minodora (Iași). "Eu vă îndemn pe toți "nu vă pierdeți speranța!" (...) Vine Crăciunul și sunt mulți cei care nu-l pot serba cum e obiceiul (și poate mulți dintre ei îl acuză pe Dumnezeu), dar să știți un lucru: nu contează ce mănânci, sau cu ce te îmbraci, contează ce simți. Să simți că Isus s-a născut și pentru tine, să simți bucuria care o avea imprimată pe chip, în grajdul sărac din Betleem. Bucură-te că sărbătorești această mare sărbătoare, bucură-te împreună cu familia ta. Bucură-te că trăiești, că vezi, că auzi, că mergi, bucură-te. Bucură-te că poți vedea imensa iubire a lui Dumnezeu. Sunt multe familii unde există tot ce trebuie trupului, dar nu există Dumnezeu. Și până la urmă ce-i mai important, trupul sau sufletul? Nu te compătimi și serbează cu bucurie această mare minune: venirea lui Isus pe pământ. Bucură-te, creștine, căci mântuirea ta se apropie!"

Este bine că ai asemenea convingeri. Păstrează-le și ai grijă să nu le pierzi!

* Clara M. (Ciucani). Din poezia ta am reținut: "Părinte, / Poruncește inimii mele să se deschidă, / Pentru ca Fiul tău să poată intra când vine! / Părinte, / Spune inimii mele / Că Fiul tău este iubire / Și mai spune-i că iubirea / Nu poate fi ținută în lanțuri! / Părinte Sfânt, / Spune-i tu.../ Că pe mine nu mă crede!"

* I.C. (Bacău). Vă mulțumim pentru tot ceea ce ne-ați scris. La întrebarea pusă de dv. vă dăm adresa unor școli: Facultatea de Teologie Didactică, str. Văscăuțeanu, 6, tel. 032/214754; 032/225228; Școala Postliceală "Fericitul Ieremia Valahul", Aleea Mihail Sadoveanu, 6, Iași; tel. 032/219011 (Funcționează în cadrul Școlii Normale "Vasile Lupu" Iași), profil: învățători - educatoare, psihopedagogie specială; Colegiul Sanitar "Sfânta Lucia", Bd Ștefan cel Mare, 26, 6600-Iași; tel. 032/212003. Mai multe informații puteți afla din pliantul trimis în toate parohiile o dată cu revista din luna iunie 2000.

* Lidia Stoica (Adjud). "În ziua de 3 septembrie părintele Francisc Lenghen a fost numit ca paroh în comunitatea Tămășeni. Părintele Lenghen a fost paroh în comunitatea Adjud timp de 10 ani. În tot acest timp nu numai că i-a construit Domnului o casă, dar a fost și un bun păstor, care a avut mare grijă și de oile sale. Ne este greu fără Sfinția sa. Eu am 13 ani și de când mă știu nu am cunoscut alt preot. Îmi este dor de Sfinția sa și de sora Veronica, cea care ne-a încântat cu vocea sa superbă. Noul paroh încearcă să ne fie un bun păstor. Dar nu este vina Sfinției sale că noi îl iubim pe părintele Lenghen. Ne-am obișnuit cu el și ne este greu".

Misiunea preotului este aceea de a predica evanghelia oriunde este trimis. Este bine că tu, ca și alții despre care ne scrii, ai fost alături de preot. Acum părintele a primit o altă misiune. Eu cred că trebuie să lași ca și alții să se bucure de experiența Sfinției sale, altfel ar fi un fel de egoism. Roagă-te pentru Sfinția sa și fii la fel de aproape și de noul paroh.

* Irina Vornicu (Bacău). Ai dreptate atunci când spui că "suntem doar călători în această lume". Important însă este ca trecerea noastră prin lume să fie plăcută lui Dumnezeu. De aceea, în ciuda tuturor problemelor cu care ne confruntăm, trebuie să privim viața ca pe un dar al lui Dumnezeu și să o trăim în iubire și slujire față de aproapele, avându-l permanent ca model pe Isus, prietenul prin excelență al tuturor oamenilor. Din poezia ta intitulată "Suflete călător", redăm următoarele versuri: "Un' te duci suflete călător? / Printre lumi, obosit, ești pierdut, / Nu uita că Isus / Te iubește nespus / Nu uita, suflete călător!"

* Angela Comșa (Blaj). "Dragi prieteni, dați-mi voie să mă adresez astfel pentru că vă simt foarte apropiați sufletului meu ori de câte ori citesc revista "Lumina creștinului". Vreau să vă mulțumesc pentru minunatele articole și informații pe care ni le prezentați în revistă; o găsesc foarte interesantă și o aștept cu nerăbdare lună de lună".

Vă mulțumim pentru aprecieri și sperăm să ne mai scrieți.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat