Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Comisia Mixtă de Dialog

Rezolvarea problemelor patrimoniale
Mai trebuie așteptat

În ziua de 28 septembrie, la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus (județul Brașov) a avut loc Cea de-a V-a Întâlnire a Comisiei Mixte de Dialog Ortodoxo-Greco-Catolice, instituită prin hotărârea comună a celor două Biserici pentru soluționarea conflictelor patrimoniale dintre ele.

Biserica Greco-Catolică (BRU) a fost reprezentată de o delegație condusă de PS Lucian Mureșan, mitropolitul Blajului (președinte), Biserica Ortodoxă Română (BOR) a avut o delegație condusă de PS Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului, Crișanei și Maramureșului (președinte), Din partea Vaticanului a asistat Mons. Francesco Pio Tamburino.

Spre deosebire de întâlnirile anterioare, cele două părți au constatat o îmbunătățire a climatului care domnește între cele două Biserici. Aceasta se datorează atât strădaniilor depuse de clerul și credincioșii celor două Biserici pentru detensionarea relațiilor dintre ele, cât mai ales faptului că în ultima vreme au fost construite multe lăcașuri de cult. Membrii comisiei au trecut în revistă împlinirile și neîmplinirile din răstimpul scurs de la precedenta întâlnire (Oradea, noiembrie 1999). Ei au constatat că, deși nu au fost rezolvate toate problemele existente, s-au făcut totuși pași pe calea rezolvării lor în spiritul dragostei frățești și al ecumenismului.

În același timp, comisia mixtă a notat cu regret că mai sunt încă pe rol procese care înveninează raporturile dintre credincioșii ortodocși și cei greco-catolici, reprezentând o piedică serioasă în calea instaurării deplinei armonii.

Partea greco-catolică își menține cererea de retrocedare a bisericilor catedrale, a bisericilor protopopiale și a unei biserici în satele și comunele unde sunt două biserici.

Cele două părți au fost de acord ca opțiunea confesională a credincioșilor să fie respectată.

Concluzia întâlnirii a fost că rezolvarea tuturor problemelor patrimoniale este de durată. Comisia a stabilit drept căi normale de soluționare următoarele:
- retrocedarea, prin bună înțelegere, de biserici, unde este cazul, făcându-se apel la comisiile locale de dialog;
- construirea de noi biserici de către ambele părți;
- slujirea alternativă în mod excepțional, pe o perioadă determinată, până la construirea de noi biserici.

Ierarhii angajați în dialog au apreciat că bunele relații dintre BOR și BRU pe plan local pot contribui la revigorarea dialogului internațional dintre ortodocși și romano-catolici, ajuns acum în impas. Următoarea întâlnire va avea loc la 4 octombrie 2001 la reședința Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj.

Comunicatul comisiei, care este semnat de toți participanții, se încheie cu o rugăciune, pentru ca prin dialog și bună înțelegere să se ajungă la iubirea celuilalt și la mărturisirea într-un gând a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.

* * *

AGRU-București s-a adresat patriarhului

La 18 septembrie, Asociația Generală a Românilor Uniți (AGRU), greco-catolici, filiala București, a trimis P.F. Teoctist Arăpașu o scrisoare deschisă prin care îi cere restituirea bisericii "Sf. Vasile cel Mare", din strada Polonă, din capitala României, informează "Viața cultelor". Este vorba, se precizează în scrisoare, de primul lăcaș de cult al Bisericii Greco-Catolice de pe teritoriul Vechiul Regat. Aceasta și casa parohială au fost construite în 1909 pe un teren cumpărat în 1893, întreaga proprietate fiind întabulată pe numele Episcopiei Romano-Catolice de București și transferată de către aceasta Bisericii Române Unită cu Roma în 1927. În 1948, parohul bisericii, pr. Vasile Mare, actualul protopop greco-catolic de București, a "fost smuls de la altar și aruncat în închisoare"; biserica, la data aceea catedrală episcopală, a fost "confiscată prin decret guvernamental și încredințată de guvern Bisericii Ortodoxe". "Pentru noi - scriu semnatarii scrisorii, dr. ing. Laurențiu Horia Moisin, președintele AGRU-București, și ing. Ioan Dăneț, prim curator al parohiei "Sf. Vasile" - aceasta nu este numai o proprietate. Este un simbol și nu vom renunța la ea (...) În ea au slujit patru dintre episcopii noștri, dintre care trei au fost martirizați pentru credință". În încheiere, ei menționează faptul că papa Ioan Paul al II-lea a dăruit recent două lăcașuri de cult comunității ortodoxe române din Roma și întreabă dacă Biserica Ortodoxă Română n-ar putea, în acest caz, să le restituie greco-catolicilor din București măcar această veche biserică protopopială și catedrală episcopală.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat