Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Ziua Presei

Vestirea lui Cristos prin mass-media

Duminică, 29 octombrie, în Dieceza de Iași va fi Ziua Presei. Mesajul acestei zile este cel care a fost dat cu ocazia Celei de-a 34-a Zile a Comunicațiilor Sociale, cu tema "Vestirea lui Cristos prin mijloacele de comunicare în zorii noului mileniu". Mesajul a fost publicat în sărbătoarea Sfântului Francisc de Sales, patronul jurnaliștilor, și este o invitație de a privi spre viitor, spre provocările care ne așteaptă, dar și spre trecut, spre originile creștinismului, pentru a primi de la acele origini lumina și puterea de care avem nevoie.

În mesajul din acest an, Sfântul Părinte, comentând Liturghia de dinaintea Rusaliilor, notează: "Citirea acelor evenimente miraculoase ne amintește că istoria comunicării este ca o călătorie, care merge de la planul orgolios din Babel, cu consecința sa de confuzie și de neînțelegere reciprocă (cf. Gen 11,1-9), până la Rusalii și la darul limbilor: restabilirea comunicării îl are în centru pe Isus prin acțiunea Duhului Sfânt. Prin urmare, proclamarea lui Cristos conduce spre o întâlnire între persoane în credință și în dragoste, la cel mai profund nivel al umanității lor; însuși Domnul Înviat devine legătura unei comuniuni adevărate între frații și surorile sale în Duhul".

Sfântul Părinte continuă: "Natural, în vestirea lui Cristos, Biserica trebuie să folosească din plin și cu pricepere mijloacele proprii de comunicare socială (cărți, ziare și reviste, radio, televiziune și alte mijloace). Catolicii din domeniul comunicațiilor trebuie să fie plini de inițiativă și creativi pentru a dezvolta noi mijloace de comunicare socială și noi metode de proclamare", o referință care poate fi foarte bine aplicată la oportunitățile oferite de tehnologia calculatoarelor și de internet. "Dar, continuă Sfântul Părinte, pe cât posibil, Biserica trebuie să profite la maximum de oportunitățile care-i sunt oferite de a fi prezentă și în mass-media civile". Papa afirmă că mijloacele de comunicare socială deja de mult timp contribuie la îmbogățirea spirituală, în multe moduri - și citează transmisiunile televizate care sunt oferite publicului pe scară mondială în timpul marelui jubileu.

Ioan Paul al II-lea invită pe toți cei implicați în comunicațiile sociale la un "examen de conștiință", amintind de efectele comercializării, a dependenței economice și a unei producții ghidate de interesele comerciale, precum și de "tendința spre o lipsă de respect față de religiozitatea și convingerile morale ale oamenilor" și îi cheamă pe toți ziariștii creștini să vorbească lumii "deschis despre Isus răstignit și înviat, despre triumful său asupra păcatului și al morții, într-un mod potrivit cu mijlocul folosit și cu capacitățile publicului".

"Pentru a da mărturie despre Cristos, scrie papa, este nevoie de a-l întâlni personal și a cultiva această relație cu el prin rugăciune, Euharistie și sacramentul Reconcilierii, prin lectura și meditarea cuvântului lui Dumnezeu, prin studiul doctrinei creștine, prin slujirea celorlalți".

Întâlnirea personală cu Cristos, acesta este și scopul jubileului și scopul fiecărei cărți și publicații editate de Presa Bună. Paginile lor pot constitui ocazii deosebite pentru această întâlnire cu Cristos. Către această întâlnire vrea să vă însoțească, dragi cititori, și Ziua Presei care se va ține în Dieceza de Iași în ultima duminică din luna octombrie (29 octombrie). Va fi și o ocazie potrivită să ne gândim la importanța tipăriturilor creștine și la faptul că prin ele Cristos este vestit.

Din octombrie, anul trecut și până azi Editura "Presa Bună" a scos un număr de 48 de cărți și broșuri, din care, 10 în colecția "Documente" și 10 în colecția "Jubileu". "Lumina creștinului" apare într-un tiraj de 17.746 de exemplare, "Isus, prietenul copiilor" în 5.153 de exemplare, iar "De la Răsărit până la Apus", în 1.150 de exemplare.

Noi, cei care lucrăm la Editura și Tipografia "Presa Bună", suntem onorați că vă putem sluji și că citiți și vă arătați interesul pentru tot ceea ce vă propunem.

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat