Joi, 9 mai 2024 

Sfântul Pahomie

abate

Extraordinara viaţă a pustnicilor, cu mortificaţiile lor uneori excesive şi cu acel fel de îndârjire în a se supraîmpovăra cu abstinenţe, posturi şi vegheri, era într-adevăr o trăire practică a evangheliei? Singurătatea lor putea de fapt să ascundă ispita bizareriei sau a orgoliului. Pentru a elimina acest pericol, un călugăr egiptean din secolul al IV-lea, sfântul Pahomie, a avut ideea unei noi forme de monahism: cenobitismul sau viaţa comună, unde disciplina şi autoritatea substituiau anarhia anahoreţilor.

El i-a educat pe ucenicii săi la viaţa comună, fondând nu departe de ţărmul Nilului prima "koinonia", o comunitate creştină, după exemplul celei formate de apostoli la Ierusalim, bazată pe comuniunea la rugăciune, la muncă şi masă, şi concretizată prin slujirea reciprocă. Documentul fundamental care reglementa această viaţă era Sfânta Scriptură, pe care călugărul o învăţa pe de rost şi o recita cu voce scăzută, în timp ce se ocupa cu lucrul manual. Aceasta era şi principala formă de rugăciune: un contact cu Dumnezeu prin cuvântul Sfintei Scripturi.

Sfântul Pahomie s-a născut în Egiptul de Sus, în anul 287, din părinţi păgâni. Înrolat cu forţa în armata imperială la vârsta de douăzeci de ani, a ajuns în închisoare la Teba cu toţi recruţii. Protejaţi de întuneric, câţiva creştini le aduceau seara puţină hrană. Gestul necunoscuţilor l-a impresionat pe Pahomie, care i-a întrebat ce îi determina să facă lucrul acesta. "Dumnezeul cerului" a fost răspunsul creştinilor. În acea noapte Pahomie s-a rugat Dumnezeului creştinilor să-l elibereze din lanţuri, promiţându-i în schimb să-şi dedice viaţa în slujba sa. Obţinând libertatea, şi-a îndeplinit făgăduinţa alăturându-se unei comunităţi creştine dintr-un sat din sud, actualul Kasr-es-Sayad, unde şi-a însuşit instrucţia necesară pentru a primi botezul.

Câtva timp a dus viaţa de ascet, dedicându-se slujirii oamenilor locului, apoi a rămas timp de şapte ani sub călăuzirea unui bătrân monah, Palamon. În timpul unei perioade de singurătate în pustiu, un glas misterios l-a invitat să-şi stabilească locuinţa în acel loc, în care în curând se vor aduna numeroşi discipoli. La moartea abatelui Pahomie, mănăstirile de bărbaţi erau în număr de nouă, plus una de femei. Locul înmormântării sfântului a rămas necunoscut, pentru că pe patul de moarte a obţinut din partea ucenicului Teodor promisiunea de a i se ascunde trupul fără viaţă, pentru a evita ca pe mormântul lui să se ridice o biserică, după modelul acelor "martyrion" sau capele ridicate pe mormintele martirilor.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie