Sâmbăta, 9 martie 2024 

Sfânta Francisca Romana

călugăriţă (comemorare facultativă)

Nobilă prin naştere - numele şi prenumele umplu un rând: Francisca Bussa de' Buxis de' Leoni - este foarte nobilă prin suflet, sfânta Francisca Romana, deşi a trăit în deja îndepărtatul secol al XV-lea, este aşa de familiară în devoţiunea romanilor, încât tinerele cupluri preferă, pentru a se uni în căsătorie biserica dedicată ei aproape de centrul forurilor imperiale. Francisca, numită în mod familiar Franceschella sau Ceccolella, s-a născut la Roma în 1384. Crescută în bunăstarea unei nobile şi bogate familii, a cultivat în sufletul său idealul vieţii monastice, dar nu s-a putut sustrage, după cum era obiceiul, alegerii pe care o făcuseră pentru ea părinţii săi.

Rareori o căsătorie combinată astfel ar fi ieşit atât de fericită. Foarte tânăra soţie, de doar treisprezece ani, a început să locuiască împreună cu soţul Lorenzo de' Ponziani la fel de bogat şi nobil, în casa sa nobiliară din Trastevere. Cu simplitate a acceptat marile daruri ale vieţii, iubirea faţă de soţ, titlurile sale nobiliare, bogăţiile sale, cei trei fii născuţi din unirea lor şi asupra cărora ea şi-a revărsat o iubire atentă şi plină de gingăşie; şi cu aceeaşi simplitate şi fermitate de suflet a acceptat lipsirea de ele.

Prima mare durere a fost moartea unui fiu; puţin după aceea a murit un al doilea fiu, reînnoind rana din sufletul său încă sângerândă. În acest timp, Roma suferea repercusiunile schismei occidentale prin contrastanta prezenţă a antipapilor. Împotriva unuia dintre aceştia, Ioan al XXIII-lea, a purtat război regele oraşului Napoli, Ladislau de Anjou, care a invadat oraşul de două ori. Războiul a lovit-o de aproape şi pe Francisca. Ea a rămas cu bărbatul foarte rănit şi cu unicul fiu luat ca ostatic. Toate aceste nenorociri nu au doborât sufletul său, susţinut de prezenţa misterioasă dar eficace a îngerului său păzitor.

Palatul său părea a fi ţinta obligatorie a nevoiaşilor de orice fel. Generoasă cu toţi, oferea bunurile de care dispunea pentru a uşura chinurile altora, fără a-şi acorda nimic sieşi. Pentru a putea extinde raza acţiunii sale caritative, a întemeiat în anul 1425 congregaţia Oblatelor Olivetane ale sfintei Maria cea Nouă, numite şi Oblate di Tor de'Specchi. La trei ani după moartea soţului, a depus ea însăşi voturile în congregaţia fondată de ea, luându-şi al doilea nume de Romana. A murit la 9 martie 1440. Rămăşiţele sale pământeşti au fost expuse timp de trei zile în biserica sfânta Maria cea Nouă, care va primi apoi numele său şi va fi astfel în mod unanim tributul de devoţiune adus ei de către romani, astfel încât o cronică a epocii vorbeşte despre tota civitas, toată Roma, venită să-i aducă ultimul salut. A fost canonizată în anul 1608.

* * *

Sfântul Grigore de Nyssa

episcop

Sfântul Grigore de Nyssa, cel mai speculativ dintre părinţii greci din secolul al IV-lea, poate fi comparat cu sfântul Toma de Aquino pentru grija pe care a avut-o de a da diferitelor probleme abordate un răspuns în concordanţă cu datele credinţei şi, în acelaşi timp, cu exigenţele raţiunii. Iubitor de studiu şi de singurătate, a fost pus, în ciuda împotrivirii sale, în fruntea unei dieceze, unde adesea bunătatea, unită cu lipsa de simţ practic, i-a fost considerată naivitate sau şi mai rău. A fost chiar acuzat de risipirea bunurilor bisericii, înlăturat şi trimis în exil în anul 376. Dar după doi ani, recunoscându-se ca nefondate acuzele puse la cale împotriva lui de către arieni, este reaşezat în scaun, în aclamaţiile credincioşilor săi care îl iubeau.

Tocmai în acele zile murea celebrul său frate, sfântul Vasile, episcop de Cezarea. Grigore, botezat la vârsta tânără, a preferat vieţii ascetice a fratelui Vasile cultura clasică a timpului, un amestec de platonism, aristotelism şi stoicism. A deţinut catedra de retorică şi pentru câţiva ani, după ce şi-a luat soţie, s-a dedicat învăţământului. Apoi a părăsit totul, inclusiv soţia (nu se ştie dacă a fost separare prin consens sau văduvie), şi a ajuns la fratele său Vasile şi la bunul său prieten Grigore din Nazianz, care se retrăseseră în singurătate la Annesi, de-a lungul ţărmurilor Iris-ului, pentru a se dedica în linişte studiului operelor lui Origene şi ale lui Metodiu din Olimp. Rodul acelor meditaţii şi al acelor lecturi este primul tratat despre perfecţiunea creştină, De virginitate, scris de Nyssen. Comunitatea cea mică s-a desfiinţat prin alegerea lui Vasile pentru scaunul arhiepiscopal din Cezareea.

Vasile i-a asociat totuşi pe cei doi tovarăşi la aceeaşi muncă pastorală consacrându-i pe amândoi episcopi, pe Nazianzen la Sasima, "târg al căruţaşilor", şi pe fratele la Nyssa. Depăşind primele dificultăţi de ordin practic şi neplăcutul incident al exilului, episcopul de Nyssa a fost parcă luat cu forţa de pe umilul scaun pentru a fi aşezat pe candelabru sau, mai bine spus, pentru a fi aruncat în luptă pentru a stabili pacea dintre diferitele Biserici orientale, adesea în conflict din motive doctrinare şi administrative. A primit diferite însărcinări, chiar şi din partea împăratului de la Constantinopol; aici a participat în anul 381 la conciliul convocat de către Teodosiu. Părinţii conciliari, impresionaţi de pregătirea sa filozofică şi teologică, l-au numit "coloana dreptei credinţe". În anul 394 a apărut la un alt sinod la Constantinopol. Aceasta este ultima ştire care îl priveşte pe Nyssenul, a cărui moarte este fixată de comun acord în anul 395. Sunt celebre omiliile sale şi discursurile sale funebre despre personajele mai renumite ale timpului.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Grigore de Nyssa

Vasile cel Mare, fratele său Grigore de Nyssa şi prietenul său, Grigore de Nazianz, formează în cadrul părinţilor greci ai Bisericii grupul părinţilor capadocieni. Grigore de Nyssa este cunoscut prin faptul că în rezolvarea diferitelor probleme de filozofie şi teologie a căutat să afle răspunsurile ce erau în perfectă armonie cu credinţa şi în acelaşi timp răspundeau cerinţelor raţiunii umane. Biserica îl aminteşte la 9 martie.

S-a născut la Cezareea (Capadocia), în anul 335, din părinţi creştini. A făcut parte dintr-o familie numeroasă, dar, spre deosebire de ceilalţi nouă fraţi, el s-a dovedit a fi înclinat spre o viaţă lumească, voioasă, zgomotoasă: prefera vânătoarea, festivităţile, grupurile vesele în locul studiului şi exerciţiilor de pietate. Fiind sfătuit de fratele său, sfântul Vasile cel Mare, şi de sora sa, sfânta Macrina, a renunţat la modul greşit în care şi-a trăit viaţa. După un anumit timp, în care a predat retorica în şcoli particulare, a părăsit totul şi s-a dus alături de fratele său, care împreună cu prietenul lor Grigore de Nazianz se retraseră în singurătate, pentru a se dedica netulburaţi studiului operelor lui Origene şi ale lui Metodiu din Olimp. A scris primul tratat despre desăvârşirea creştinească: "De virginitate" (Despre feciorie). După împărţirea Capadociei în două provincii, decisă de împăratul Valens, sfântul Vasile l-a desemnat pe fratele său Grigore pentru sediul episcopal din Nyssa. Aici a avut parte de ostilitatea furioasă a arianilor. Trimis în exil, în anul 376, după doi ani a fost rechemat şi repus în drepturi. A participat în anul 381 la conciliul ecumenic convocat de Teodosiu. Părinţii conciliului, admirând pregătirea sa filozofică şi teologică, l-au numit "columnă a dreptei credinţe". În anul 394 este prezent la un alt sinod ţinut la Constantinopol. Sunt celebre predicile sale în care tălmăceşte Sfânta Scriptură şi discursurile funebre pentru personalităţile mai de vază din timpul său. Se crede că a murit în anul 395.

Chip şi asemănare

În ce constă măreţia omului? se întreabă Grigore de Nyssa. Nu în asemănarea lui cu lumea creată, ci în faptul că este făcut după chipul naturii care l-a creat, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dacă chipul este o însuşire "naturală", asemănarea este rodul libertăţii şi al efortului voinţei. Aşadar, asemănarea este orientarea şi mişcarea de bază a chipului spre perfecţiunea lui Dumnezeu. Pentru sfântul Grigore, Moise este exemplul cel mai elocvent al voinţei de asemănare cu creatorul deoarece nu se opreşte deloc în urcuşul său, nici nu-şi fixează limite în ascensiunea sa către înălţime, ci, o dată ce a pus piciorul pe scară, el nu încetează de a urca treptele acesteia şi continuă mereu să urce, deoarece orice treaptă pe care o urcă dă întotdeauna spre o alta. Asemănarea se realizează progresiv prin intermediul stăpânirii şi sublimării simţurilor, cunoaşterii lui Dumnezeu, ascezei creştine şi rugăciunii.

Romeo Neculai

("Lumina creştinului", 3/2003)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie