Marţi, 7 mai 2024 

Sfânta Flavia Domitilla

martiră

Spre sfârşitul secolului întâi evanghelia pătrunsese chiar şi în rândurile aristocraţiei romane. Într-adevăr citim în Istoria bisericească a lui Eusebiu de Cezareea: "Ni se transmite că în anul al XV-lea al domniei lui Domiţian (anul 95 d.Cr.), Flavia Domitilla, nepoată, din partea sorei, a lui Flavius Clemens, care pe atunci era unul dintre consulii de la Roma, împreună cu numeroase alte persoane, a fost deportată în insula Ponza, pentru că l-a mărturisit pe Cristos". Istoricul roman Dio Cassius afirmă la rândul său că împăratul Domiţian "i-a luat viaţa, împreună cu a multor altora, şi lui Flavius Clemens, deşi era vărul său", sub acuza de "ateism". Atei erau numiţi creştinii pentru refuzul lor de a adora zeii de la Roma. "Mulţi - adaugă istoricul roman - îndepărtându-se de obiceiurile iudeilor, au fost condamnaţi fie la moarte, fie să li se confişte bunurile".

După jumătate de secol de viaţă înfloritoare a comunităţii creştine la Roma, se mai făcea confuzie între creştini şi iudei. Flavia Domitilla este aşadar deportată în insula Ponza, unde a avut de suferit un lung martiriu: longum martyrium duxerat. Sunt cuvintele sfântului Ieronim, care relatează că văduva Paula, cu ocazia lungii călătorii în orient, a mers pe insulă, pentru a vizita locurile în care trăise sfânta. Lipsei de informaţii cu privire la patriciana romană care a plătit dur fidelitatea sa faţă de Cristos i se adaugă o legendară Patimă, care nu este anterioară secolului al V-lea şi care se lungeşte prin relatare unor amănunte destul de puţin credibile. Se vorbeşte de fapt despre doi eunuci, Nereu şi Ahilleu, care, pe când Domitilla se pregătea pentru căsătoria cu Aurelian, fiul consulului, i-au vorbit despre Cristos şi despre frumuseţea fecioriei, "sora îngerilor", convingând-o să renunţe la căsătorie şi să-şi acopere capul cu vălul candid, care distinge fecioarele lui Dumnezeu.

Împăratul Domiţian, vărul Domitillei, instigat de logodnicul respins, ar fi exilat-o pe tânără în insula, care a fost deja loc de detenţie pentru fiicele lui Caligula şi pentru un fiu al lui Germanicus. Lui Nereu şi Ahilleu le-a revenit aceeaşi soartă. Aurelian, după ce a încercat zadarnic să-i corupă pe cei doi slujitori, pentru ca să o determine pe Flavia Domitilla să renunţe la propunerea sa, a dispus ca amândoi să fie decapitaţi. O încercare de a îndupleca inima fostei logodnice printr-o seară de dans s-a încheiat cu moartea prin leşinare a lui Aurelian însuşi. Un frate de-al său, pentru a răzbuna tristul sfârşit, a dat foc la casa Domitillei, care a murit în marele rug, ca victimă neatinsă a iubirii sale pentru Cristos. Oricât de sugestivă, relatarea pare cu totul legendară.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Roza Venerini

Roza Venerini, fondatoarea Congregaţiei "Maestre Pie Venerini", a fost proclamată sfântă, duminică, 15 octombrie, fiind canonizată împreună cu alţi trei fericiţi (Rafael Guizar y Valencia, Filip Smaldone şi Teodora Guérin). O delegaţie din Dieceza de Iaşi a participat la canonizare. Printre participanţi s-a aflat şi PS Petru Gherghel.

Roza Venerini s-a născut la 9 februarie 1656 la Viterbo, în Italia. Părinţii săi, Goffredo şi Maria Venerini, i-au dat o educaţie creştină şi umană deosebită. Roza era înzestrată cu o inteligenţă şi o iubire foarte mare faţă de Dumnezeu. La vârsta de 7 ani, scrie primul său biograf, pr. Girolamo Andreucci, a făcut vot de a se consacra lui Dumnezeu pentru toată viaţa.

În toamna anului 1676, la vârsta de 20 de ani, a intrat în Mănăstirea dominicană "Sfânta Ecaterina" din Viterbo. A rămas în mănăstire doar câteva luni, fiind constrânsă să se întoarcă acasă din cauza morţii premature a tatălui. Dumnezeu a încercat-o şi în anii următori: fratele său Dominic a murit la 27 de ani, apoi i-a murit şi mama. În luna mai 1684, Roza aduna în casa părintească fetele şi femeile vecine pentru a recita Rozariul. Ea a observat situaţia tristă în care trăiau femeile: femeia era sclava sărăciei culturale, morale şi spirituale. Atunci şi-a înţeles chemarea: aceea de a se dedica instruirii şi formării creştine a tinerelor, în şcoală.

La 30 august 1685, cu aprobarea episcopului de Viterbo, card. Urbano Sacchetti, Roza a deschis prima şcoală publică feminină din Italia. Din 1692 până în 1694, la chemarea episcopului din Montefiascone, a deschis aici zece şcoli şi apoi altele la Lazio, iar la 8 decembrie 1713 a deschis o şcoală şi la Roma.

A murit la 7 mai 1728, după ce a deschis mai mult de 40 de şcoli, în faimă de sfinţenie.

"A educa pentru a salva" a devenit motoul care le determină pe surorile "Maestre Pie Venerini" să continue "lucrarea Domnului" dorită de fondatoarea lor şi să răspândească în lume carisma sfintei Roza: "Eliberarea de ignoranţă şi de orice rău pentru ca în orice persoană să se realizeze planul lui Dumnezeu".

Congregaţia şi-a răspândit activitatea în multe ţări, printre care şi în România, unde sunt trei case: Bacău, Pildeşti şi Târgu Jiu.

La 15 octombrie, papa Benedict al XVI-lea a spus cu ocazia canonizării: "Sfânta Roza Venerini este un exemplu de ucenic al lui Cristos, gata să părăsească totul pentru a împlini voinţa lui Dumnezeu. Deseori îi plăcea să repete: "Mă simt atât de ţintuită în voinţa divină, încât nu mă apasă nici moartea, nici viaţa: vreau să trăiesc atât cât vrea el şi vreau să-l slujesc atât cât îi place lui şi nimic mai mult"". Sfânta Roza nu se mulţumea să ofere tinerelor o instruire adecvată, ci se preocupa să le asigure o formare completă cu referiri adânci la învăţătura doctrinară a Bisericii. Stilul său apostolic continuă să caracterizeze şi astăzi viaţa Congregaţiei "Maestre Pie Venerini", fondată de ea. La solemnitatea de canonizare au fost invitaţi din România şapte preoţi care au colaborat cu această congregaţie, mai mulţi credincioşi în frunte cu PS Petru Gherghel.

A doua zi, luni, 16 octombrie, la ora 17.00, în sanctuarul "Madonna della Quercia" din Viterbo, în cadrul unei sfinte Liturghii solemne, 24 de tinere, dintre care 19 din România, au depus voturile pe viaţă, în faţa ES card. Agostino Vallini, a ES Petru Gherghel şi a altor opt episcopi şi 50 de preoţi. Au fost prezenţi şi mulţi credincioşi din ţările unde activează congregaţia.

Pr. Isidor Dâscă

("Lumina creştinului", 11/2006)

* * *

Martirii secolului XX

"Sunt atât de mulţi!"

În cei 2000 de ani de istorie a Bisericii, două treimi dintre martiri au murit în secolul XX (aproape 27 de milioane dintr-un total de 40 milioane). Secolul drepturilor omului a cauzat moartea multor discipoli ai lui Cristos. Duminică, 7 mai, a fost ziua de comemorare sugerată de papa Ioan Paul al II-lea în scrisoarea apostolică "Tertio millennio adveniente", un omagiu adus martirilor secolului XX, la modul general.

Începând cu 1995 a fost înfiinţată o comisie specială însărcinată cu colectarea fişelor martirilor secolului XX; această comisie a strâns până acum 12.692 de nume. Lista este încă în creştere, iar definitivarea ei spre a fi dată papei nu se va întâmpla mai rapid de toamna acestui an.

În acest moment, lista include 1.111 martiri care au murit în fosta Uniune Sovietică şi 8.670 care au murit în alte ţări est-europene, majoritatea ca victime ale regimurilor totalitare. În listă se mai regăsesc 1.706 martiri din Asia, 746 din Africa, 333 din cele două Americi şi 126 din Oceania. Produsul final al comisiei va fi o serie de 15-20 volume, în care fiecărui creştin care "şi-a dat sângele pentru Cristos sau pentru o cauză evanghelică", îi vor fi dedicate una-două pagini.

Comemorarea ecumenică a mărturisitorilor credinţei care au trăit în secolul XX a fost unul din cele mai importante şi aşteptate evenimente ale marelui jubileu. În contextul plin de semnificaţii al Colosseumului, însoţit de diferiţi reprezentanţi ai diferitelor culte creştine, papa Ioan Paul al II-lea a amintit exemplul tuturor acelor bărbaţi şi femei care şi-au dat viaţa pentru Cristos. Papa a spus că acesta este poate secolul cu cel mai mare număr de martiri din cei 2000 de ani ai istoriei creştine.

Memoria acestor mărturisitori ai credinţei din toate cultele creştine a transformat ceremonia într-unul din cele mai importante momente ecumenice din toate timpurile. Semnificativă a fost şi prezenţa reprezentanţilor Patriarhiei Ruse Ortodoxe de la Moscova, care datorită unor divergenţe mai recente, este destul de reticentă în participarea la orice ceremonii alături de Sfântul Părinte. Au participat şi reprezentanţi ai Patriarhiilor din România (ÎPS Iosif Pop, arhiepiscopul Parisului şi al Europei Occidentale), Alexandria, Armenia şi Cilicia, precum şi protestanţi din Bisericile Luterană, Anglicană, Metodistă, Adventistă, Reformată şi Penticostală.

"Sunt atât de mulţi!" a exclamat papa, explicând apoi scopul acestei întâlniri ecumenice fără precedent. "Nu trebuie să îi uităm; mai mult, trebuie să ne amintim de ei, iar vieţile lor trebuie fixate în scris pentru posteritate. Numele multora este necunoscut; unele nume au fost denigrate de către persecutori, care au încercat să discrediteze martirajul lor; numele altora a fost făcut secret pe veci chiar de către călăii lor. Creştinii păstrează însă memoria numărului lor mare". Sfântul Părinte a vrut să îi amintească în mod special pe doi, nici unul catolic: pe mitropolitul ortodox Beniamin de Saint Petersburg, martirizat în 1922, şi pastorul luteran Paul Schneider, care a spus odată în faţa gardienilor lui: "Aşa spune Domnul: "Eu sunt învierea şi viaţa!""

După recitarea împreună a Crezului apostolic în greacă, latină şi engleză, creştinii de toate cultele au ascultat texte scrise de mărturisitorii credinţei amintiţi aici.

Martirii secolului XX au fost comemoraţi în grupuri de opt categorii. Lista include catolici, ortodocşi şi protestanţi: creştini care au mărturisit credinţa sub totalitarismul sovietic; mărturisitori ai credinţei care au fost victimele comunismului în alte ţări europene; mărturisitori ai credinţei care au fost victime ale nazismului şi fascismului; discipoli ai lui Cristos care şi-au dat viaţa proclamând Evanghelia în Asia şi Oceania; credincioşi creştini persecutaţi din ură faţă de credinţa catolică; evanghelizatori în Africa şi Madagascar; creştini care şi-au dat viaţa din iubire pentru Cristos şi fraţii lor în America; mărturisitori ai credinţei din diferite părţi ale lumii.

("Lumina creştinului", 6/2000)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie