Marţi, 4 iunie 2024 

Sfântul Francisc Caracciolo

preot

Uneori eroarea unui purtător de scrisori poate fi de-a dreptul providenţială. În cazul sfântului nostru eroarea era aproape inevitabilă: el se numea Ascanio Caracciolo şi avea adresa la Congregaţia Albilor Dreptăţii, care se dedica asistenţei condamnaţilor la moarte, la care exercita aceeaşi operă umanitară un alt preot cu acelaşi nume de Ascanio Caracciolo. Scrisoarea era scrisă de genovezul Agostino Adorno, venerabil, şi de Fabrizio Caracciolo, abate la "Santa Maria Maggiore" din Napoli. Cei doi se adresau lui Ascanio Caracciolo pentru a-i cere colaborarea la fondarea unui nou ordin, cel al Clericilor Regulari Minori. Dar la care dintre cei doi Caracciolo?

Poştaşul a înmânat-o tânărului preot, născut la 13 octombrie 1563 la Villa "Santa Maria di Chieti" şi transferat la Napoli la vârsta de 22 de ani, pentru a-şi completa studiile teologice. Anii tinereţii sale trecuseră fără ca nimic deosebit să prevestească în el o extraordinară activitate apostolică, pe care o va desfăşura în viaţa sa totuşi scurtă (a murit la 45 de ani). Împreună cu doi însoţitori s-a dus în pustiul de la Camaldoli pentru elaborarea regulii, pe care papa Sixt al V-lea a aprobat-o la 1 iulie 1588.

Lui Francisc Caracciolo i se datorează inserarea unui al patrulea vot, în afară de cele obişnuite de castitate, sărăcie şi ascultare: acela de a nu accepta nici o demnitate bisericească. După un an Ascanio Caracciolo depunea voturile religioase luându-şi numele de Francisc. În anul 1593, congregaţia cea mică, ce se stabilise într-o casă mică în apropiere de "Chiesa della Misericordia", a ţinut prima adunare generală, iar Francisc a trebuit să accepte din ascultare sarcina de superior general. Între timp, tânăra congregaţie ajungea la Roma, la biserica "Sfânta Agneza", din piaţa Navona. Încheindu-şi mandatul, s-a întors în Spania, unde fusese deja în anul 1593, iar acolo a fondat o casă religioasă la Valladolid şi un colegiu la Alcala. A fost maestru de novici la Madrid şi, din nou, superior al casei "Santa Maria Maggiore" din Napoli.

Nenumăratele sale activităţi slăbiseră deja firava sa rezistenţă fizică. În timpul unei şederi la Agnone, la părinţii Oratoriului, a căzut grav bolnav şi a murit la 4 iunie 1608. Trupul său, transportat la Napoli, a fost înmormântat în biserica "Santa Maria Maggiore". Prima dintre multele sale minuni, vindecarea unui schilod în timpul funeraliilor, a fost scânteia care a aprins marele foc al devoţiunii napolitanilor faţă de acest sfânt "oriundo", canonizat de Pius al VII-lea, la 24 mai 1807 şi ales în anul 1840 copatron al oraşului napolitan.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie